Nişte bileţele

La finalul piesei de teatru ( ,,un fel de piesă de teatru”-cum o defineam eu ) ,,Hamsterii din a VIII-a D”, pe care am scris-o la rugămintea elevilor mei din această clasă, de la Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi” din Beclean, apăream şi eu, iar elevii-actori îmi dăruiau nişte bileţele pe care şi-au notat impresiile lor despre orele de română din cei patru ani de ciclu gimnazial, 2010-2014. Piesa se încheia prin cunoscutul cântec ,,Gaudeamus igitur”. După felicitările de rigoare, adresate elevilor care şi-au interpretat rolurile admirabil, în regie proprie, după alte schimburi de păreri, am plecat spre casă.
Pe drum, căutând ceva în geanta mea, am dat de bileţelele elevilor. Am început să le citesc. Mergeam pe stradă lecturând, atras de însemnările şcolarilor, postură care îmi amintea de tatăl meu. Când el se întorcea de la muncă, de la ştrec, de la calea ferată, venea pe o cărare străjuită de plopi, paralelă cu linia ferată, citind.
Pe măsură ce parcurgeam bileţelele primite, mă emoţionau sincerele destăinuiri ale, deja, foştilor mei elevi, absolvenţi ai clasei a VIII-a. Întâi erau prezentate unele generalizări sau mai corect spus, unele concluzii: ,,ştiam că la orele de română nu ne putean plictisi”, ,,aţi crezut în noi, atuncicând nici măcar noi n-am făcut-o”, ,,au fost patru ani minunaţi”, ,,orele de română erau asemeni unor fluturi, zburau repede”, ,,fiecare oră avea amintirile ei, rămase în sala de clasă” etc. Apoi curgeau mărturisirile directe, în care verbul ,,a uita”, trona la forma lui negativă, la timpul viitor, urmau tot felul de aprecieri, urări, concluzii-diademă, de genul, ,,o să ne fie dor” şi multe altele.
Patru ani de stăruitoare muncă didactică se transformaseră în nişte bileţele pe care erau scrise gânduri sincere, amintiri emoţionante, rezumând o secvenţă de timp ce va rodi în sufletul discipolilor mei.
Mă îndreptam spre casă apăsat sufleteşte de regretul celor rămase , vorba poetului Octavian Goga, la rubrica posibilităţilor: ,,câte-ar fi putut să fie.”: ,,Nu câte-au fost îmi vin în minte,/Ci câte-ar fi putut să fie.”(,,Cântă moartea”).
Mărturisirile elevilor mă descumpăneau şi parcă îmi piedusem reperele spaţiale şi temporale. Trăiam momente care îmi aminteau de rătăcirea lui Gabriel Dimancea (protagonistul romanului ,,Revelionul” al lui Paul Georgescu), pe străzile oraşului, cu un pachet de cataifuri în mână.
Debusolarea me sufletească pregătea într-un fel ,,drumul amintirilor” în inimilor absolvenţilor din clasa a VIII-a D, alături de care, patru ani, am zburdat veseli pe câmpiile limbii române.