Săptămâna Altfel, un real succes la Liceul Tehnologic Agricol. Elevii au vizitat Redacția Răsunetul
Săptămâna Altfel a fost un real succes la Liceul Tehnologic Agricol, Bistrița prin atelierele create de cadrele didactice. Elevii au avut de unde alege și s-au implicat activ: pescuit, drumeții, vizite la Penitenciar și la universitățile din Cluj, club de teatru și de lectură, logică literară, vizionare filme, istoria artei în Bistrița, Concursul Regional Arbori pentru viitor etc.
Toate activitățile au fost interdisciplinare și au avut rolul de a le dezvolta creativitatea, cultura și spre alte domenii de activitate.
Nu în ultimul rând am vizitat și Redacția ziarului Răsunetul, unde am descoperit cum se face un ziar. Le mulțumim directorului Menuţ maximinian şi editor-coordonatorului Gabriela Ciornei că și-au găsit timp și pentru noi, dar și pentru răbdarea de a le explica din activitatea lor elevilor.
Citiţi şi:
- Elevii de la “Andrei Mureşanu” au vizitat redacţia “Răsunetul”
- Ziua Culturii Naţionale, marcată printr-un concurs de poezie la Liceul Tehnologic Agricol, LPS şi Liceul de Muzică “Tudor Jarda” din Bistriţa
- 25-29 martie, Săptămâna meseriilor: 18 echipe se întrec în cele patru secţiuni ale concursului O meserie pentru viitor
- Peste 500 de copii din toată ţara s-au întrecut în promovarea tradiţiilor, la Bistriţa. Trofeul a mers la Şieu! Vezi premianţii!
- Baciul Ilie Iloaie, vizitat la stână de prefect
Adaugă comentariu nou