Două persoane rănite uşor, după ce motocicleta pe care se aflau a fost lovită de un autoturim
Lun, 09/02/2019 - 10:02
Un accident rutier a avut loc, în această dimineaţă, la Viişoara, două persoane fiind rănite. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că în Viișoara, un bărbat de 41 de ani, din Telciu, care conducea un autoturism, ar fi ieșit din curtea unui depozit fără să se asigure corespunzător și a acroșat astfel o motocicletă pe care se deplasau două persoane.
"În urma accidentului, cele două persoane care se aflau pe motocicletă au fost rănite.
Motociclistul, un bărbat de 59 de ani, cetățean polonez, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cazul conducătorului auto, rezultatul testării a fost de 0,29mg/l alcool în aerul expirat. Polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările în cadrul dosar penal de vătămare corporală din culpă", transmite inspectorul principal Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La faţa locului au intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi unechipaj pompieri pentru asigurarea de măsuri API. Cele două victime, de pe motocciletă, sunt stabile hemodinamic şi respirator, prezintă suspiciuni de fracturi şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru investigaţii medicale suplimentare.
Citiţi şi:
- Două persoane, care se aflau pe o motocicletă, transportate la spital, în urma unui accident petrecut la Telciu
- Accident la Budacu de Jos. Un motociclist este rănit!
- O femeie și un bărbat au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a căzut într-o râpă, spre lacul Colibița
- Motociclist căzut de pe motocicletă la Malin
- Accident la Viişoara, cu 3 maşini implicate!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Cine se scuză se acuză” este o vorbă foarte populară, care de multe ori este spusă în legătură cu...
Comentarii
Iuliu -
Mie, 17:00
Trecerea de la vorbe la fapte. PNL îşi propune pentru sesiunea palamentară un pachet de reforme,...
victor -
Mie, 03:33
Radiasima? :)))) Aia care nu platesc nici o factura... :(
Florentin Archiudean -
Lun, 21:42
FELICITĂRI SINCERE! Vedem inca odată că dacă părinții sunt Părinți și copiii sunt copii! Văd și reu...
Evelina Niculae -
Lun, 16:32
Caut arhiva lntreprinderii Hoteluri și Restaurante București si a UGSR (Uniunea Generala a...
Ioana Haitchi -
Dum, 03:16
Cine e căsătorit cu Bindea Livia?
Aniversări
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte Ciprian Valer Bodea, preot paroh la Parohia Ciceu Hășmaș, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în...
În ceas aniversar, permiteţi-ne părinte Cristian Ianchiş, preot paroh la Tureac, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Floarea Androne, director la Școala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" Runcu...
In Memoriam
Trecând peste tăcere
Aproape 42 de ani, Biserica Blajului
a fost scoasă din paginile istoriei poporului român.
,,Sunteți scoși în afara legii”






















Adaugă comentariu nou