„Vrem respect”
Dumnezeule Mare, iată că a venit, totuşi, aşteptata răbufnire a mai marelui şi controversatului şef al romilor din această ţară nenorocită, Nicolae Păun, pentru a încerca să folosească puterea numerică a acestei importante şi numeroase minorităţi, a doua după cea majoritară, în a accede la stupul puterii politice. Fostul preşedinte, Ion Iliescu, şi el jumate ţigan, a fost cel care, după involuţia din dec. 89, pentru a inocula în conştiinţa colectivă, cred, mai mult respect, a stabilit o nouă identitate acestei uriaşe minorităţi, denumind-o „romă”, chit că treaba cu respectul a rămas în aşteptare până azi sau până când o fi. Ce-i mână pe aceştia în lupta politică, în condiţiile în care trăiesc aşa cum le doreşte „sufletul lor de ţigan”, statul de drept postdecembrist fiind de 30 de ani statul de „drepţi”, lăsându-i să-şi facă de cap. Până şi acele măsuri de „discriminare pozitivă”, neînţelese de nimeni, luate în ultimii ani în favoarea acestei etnii, nu au rezolvat mai nimic, cel puţin în ceea ce priveşte activitatea instructiv-educativă, care l-a cam ajutat şi pe liderul romilor din judeţul nostru, Emil Neia Lăcătuş, să devină „diplomat universitar”.
Sloganul electoral, sau cum s-o fi denumind el, fluturat de Nicolae Păun, mai marele şef pe ţară al romilor, potrivit acestuia, se derulează, începând cu 1 septembrie a.c., urmărind, cică, o serie de obiective specifice: identificarea situaţiei sociale, economice a comunităţii de romi acolo unde trăiesc „cât mai real şi nu abstract”. De asemenea, în cadrul întâlnirilor cu romii din judeţ şi din toate judeţele ţării, se va completa, în dialog cu oamenii, o fişă a comunităţii, care va reflecta situaţia lor economică, socială şi culturală, „cu lucrurile bune şi mai puţin bune”, cu realităţile în care trăiesc. Acestea vor fi „interpretate” (sic!), elaborându-se un raport de cercetare pentru fiecare localitate în care vor avea loc şi soluţiile pentru problemele identificate. Dacă ar fi să-l credem, se poate spune că este o treabă bună, în teorie. Practic, nu se va rezolva mai nimic, pentru simplul motiv că se cunoaşte, istoric, situaţia care fac obiectul acestui demers. Ceea ce nu-şi propune d-nul Păun să afle cu adevărat este aportul concret pe care această etnie numeroasă, cel puţin în comuna Teaca, în care trăiesc peste 1000 de romi, îi adică prin contribuţia ei reală, pozitivă, la problemele economice, îndeosebi ale comunităţii locale, că cele sociale se cunosc de către toţi contribuabilii cinstiţi prin sumele uriaşe îndreptate către această etnie, fără să ofere nimic bun în schimb, doar probleme antisociale permanente.
Se pot pune multe întrebări privind iniţiativa şefului naţional al romilor: din ce fonduri se va realiza această acţiune, pentru că necesită fonduri uriaşe la nivel de ţară? Să fie comanda vreunui partid politic în perspectiva viitoarelor alegeri locale şi parlamentare? Să fie doar o cacialma a Partidei Romilor, uriaşa maşină de vot de 30 de ani încoace? Poate că în acest fel vom afla toţi cei care trăim alături de această etnie cam câţi sunt cu adevărat sau nu vom afla niciodată. Din ultimele date statistice aflăm că aceştia sunt în număr de peste 500.000, în realitate însă ei sunt peste 2 milioane, din care jumătate sunt plecaţi în lumea largă, zeci de mii dintre aceştia plecaţi înainte de dec. 89 cu ajutorul corupţilor din elita comunistă şi a securităţii, pe bani grei, în valută şi aur deţinut de mulţi dintre aceştia.
Această etnie are o limbă proprie, minunată, melodioasă, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă şi o cultură proprie, specifică, nu numai dansuri şi manele, prin care să-şi arate contribuţia ei la dezvoltarea generală privind cultura şi educaţia alături de ceilalţi cu care trăiesc. Doar în acest fel poate exista integrarea completă în efortul general pentru o viaţă civilizată, mai bună pentru toţi, trăită în deplină comuniune.
Dragii mei concetăţeni, nu există pădure fără uscături, şi la români, la maghiari şi la alţii care trăiesc împreună aici de secole, există acele uscături, numai că, din păcate, dacă problemele „specifice romilor” prin comportamentul antisocial al multora dintre ei nu vor fi cel puţin estompate, există riscul ca întreaga pădure să se usuce, ceea ce este inadmisibil. Nu-l lăsaţi pe şeful vostru din Bucureşti să vă adoarmă cu sloganul găunos „Vrem respect!” Oare nu noi toţi care trăim în această ţară vrem respect din partea celor care guvernează, măcar pentru efortul uriaş pe care îl facem ca să trăim bine aici, la noi acasă şi nu în altă ţară? Omul vrea să trăiască frumos, în deplină iubire şi respect cu ceilalţi semeni ai săi, el însuşi trebuie să iubească, să respecte pe cei de lângă el, numai în acest fel îşi poate câştiga dreptul de a fi respectat.
P.S.
Presupunând că pentru realizarea obiectivului propus de către d-nul Nicolae Păun se va întocmi un plan de derulare cu date precise, subsemnatul îl aştept cu nerăbdare pe d-nul Neia Lăcătuş, şeful romilor din judeţ, la Teaca, pentru a-l sprijini concret în acest important demers.
Citiţi şi:
- Nicolae Păun, preşedintele Partidei Romilor, la Bistriţa: La alegerile locale din 2020 vom candida pe liste proprii!
- Emil Neia Lăcătuş: Mă întreb, dacă ura şi răutatea împotriva ţiganilor vor rezolva problemele din această ţară
- Partida Romilor continuă acțiunea „Încurajarea lecturii elevilor romi – Povești de acasă”. Peste 100 de copii vor fi premiaţi
- Emil Neia Lăcătuş, către romi: Votați după cum credeți și vă îndeamnă conștiința, dar mergeți duminică la vot!
- Partida Romilor Pro Europa Bistrița-Năsăud intră într-un amplu proces de reorganizare. Spectacole pentru cei mici, dezbateri despre problemele comunităţii, la Petru Rareș
Adaugă comentariu nou