Ovidiu Florean: Am fost coleg de grupă la facultate cu ministrul Dezvoltării. Bistriţenii vor vedea proiecte finanţate mai performant

Secretarul general al PNL B-N, consilierul judeţean Ovidiu Florean,  a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Guvernul PNL va susţine în continuare proiectele judeţului, care vor fi „mai performante şi mai multe”, în condiţiile în care ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a fost colegul său de facultate.

          „Domnul preşedinte Radu Moldovan avertiza PNL, atunci când a căzut Guvernul la moţiune, să aibă grijă de proiectele care sunt în derulare şi să le finanţeze. Săptămâna trecută a fost şedinţa de CJ în care s-a aprobat execuţia bugetară pe trimestrul III. Veniturile încasate sunt de 47%, deci mai puţin de jumătate din bugetul ăla mare cu care s-au lăudat ei, iar cheltuielile pe seţciunea de dezvoltare sunt de 33%. Domnul Radu Moldovan ne avertizează pe noi să nu întrerupem investiţiile şi el le-a relaizat în proporţie de 33%.

          Pe secţiunea de dezvoltare eu îi asigur pe cetăţenii judeţului nostru că vor vedea proiecte finanţate şi mai performant, şi mai ieftin şi mai multe decât a finanţat domnul Radu Moldovan până acum, pentru că pe ministrul Dezvoltării şi Administraţiei Publice, Ion Ştefan, eu îl cunosc foarte bine, am fost colegi de grupă în facultate între 1987-1992, e un tip extraordinar de inteligent şi ştiu că va face tot posibilul ca proiectele bune şi nefinanţate să fie terminate, dar şi să avem proiecte noi”, a declarat Florean.

          Secretarul general al PNL BN a menţionat că în ceea ce priveşte fondurile europene, realizările PSD de 18% sunt sub orice nivel. „Vă garantăm că vom accesa toate fondurile europene pe care ni le pune la dispoziţie Uniunea Europeană”, a concluzionat Ovidiu Florean. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5