Pr. Vasile Beni: Clipe de reflecție și de bilanț la sfârşit de an

Dragii noştri credincioşi!

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, care ne poartă de grijă fiecăruia dintre noi, suntem aproape de sfârşitul unui an civil.Un an cu realizări, sau poate cu insuccese, dezamăgiri, obstacole, eşecuri sau împliniri.Un an pe care Dumnezeu ni l-a mai dăruit.Şi cred că binevenite ar fi câteva clipe de reflecţie şi de bilanţ.

1.Un exemplu din Sfânta Scriptură. Care ne arată de ce suntem datori să-i mulțumim lui Dumnezeu.Îl întâlnim în Vechiului Testament, unde ni se spune  despre Samuel, care era un judecător din Israel, care după renumita bătălie de la Mițpa a făcut un lucru de apreciat sau de toată lauda.Marele conducător și-a adus aminte de toate binefacerile primite de la Dumnezeu făcute față de neamul său:,,Cum Dumnezeu la scos pe poporul lui israel din robia egipteană, cum i-a ajutat de au trecut prin Marea Roșie ca pe uscat, cum a fost ajutat să nu moară de foame și sete în pustie, apoi cum a fost ajutat să înfrângă pe toți vrăjmașii săi. Iar la sfârșit dorind să consfințească peste veacuri amintirea acestor binefaceri a ridicat un pios monument pe frontispiciul căruia scria:,,Până aici ne-a ajutat Dumnezeu”(1 regi 7,12). Și noi în calitate de creștini suntem datori să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite.Şi sunt multe motivele pentru care ar trebui să-i mulţumim Bunului Dumnezeu.În primul rând pentru sănătate, pentru că ne-a mai dăruit încă o zi, pentru că avem un seviciu, un acoperiș deasupra capului și copii sănătoși şi exemplele pot continua.                                                                  

2.Clipe de reflecție și de bilanț pentru fiecare zi. Fiecare dintre noi avem o listă a priorităţilor, a lucrurilor pe care le avem de făcut. Important este ca să facem o ierarhizare a priorităţilor și  să trăim în prezent:,,Când te duci seara la culcare, Şi-ți pui o mână sub obraz /Să te gândești cu îngrijorare /Ce-am făcut eu oare azi?” Și fiecare dintre noi, ne facem o analiză constatare așa cum cronicarul spunea:,,că nu vremurile sunt sub om ci bietul om sub vremi”(Neculce).Spun clipe de reflecție pentru că mă gândesc la propria noastră trecere,care este în același timp și o devenire în paradox,îmi place să exprim devenire în paradox.Poetul nostru M.Eminescu într-o poezie spune:,,cu mâine zilele -ți adaugi,cu ieri viața ta o scazi” -adică în acest paradox vedem cu cât adăugăm cu atâta scădem.Păi dacă adăugăm nu putem scădea-e aici în versurile poetului cântecul-implacabilei treceri.Versurile următoare,aduc însă un sentiment de echilibru pe lângă tristețea legată de faptul trecerii noastre:,,Dar ai cu toate acestea-n față de-a pururi ziua cea de azi.”Ziua de azi e ziua în care putem să realizăm ce înseamnă marea noastră trecere.Să ne punem câteva întrebări și să ne dăm și un răspuns:  

-câte dintre cuvintele noastre -și mă întreb personal-au mângâiat un suflet întristat într-un an de zile?      

-câte dintre cuvintele noastre au lăudat virtutea într-un an de zile ,l-au preamărit pe Dumnezeu,sau i-au mulțumit pentru câte am primit?  

-câți dintre noi prin ceea ce am făcut și am spus-am întors un suflet de la calea întunecată spre calea luminoasă? 

  -câte dintre faptele noastre ne-au adus liniște și câte neliniște?  

  -câte dintre faptele noastre au făcut dreptate și câte au făcut nedreptate?     

  -câte din faptele noastre l-au reclamat și căte l-au lăudat?  

-pentru câte din faptele noastre făcute anul trecut suntem mândrii  și pentru câte ne este rușine,pentru câte suntem mulțumiți și pentru câte suntem nemulțumiți?    

  -câte din faptele noastre ne-au adus sănătate și câte boală?   

Sunt întrebări bilanț la care trebuie să ne răspundem fiecare în parte. Să ne facem un examen al propriei conștiințe să vedem cum m-am comportat eu în ziua da astăzi față de :Dumnezeu,în familie,cum m-am comportat eu față de soțul,de soția mea,față de copii mei,cum m-am comportat eu la serviciu sau în societate.Cum m-am comportat eu ca și creștin sau ca om.Dacă ne vom face o analiză adevărată și dreaptă asupra propriei noastre personae și vom vrea să vedem unde am greșit -și pentru ziua sau zilele următoare vom putea să ne îndreptăm cu condiția doar să vrem.În concluzie să încercăm ca fiecare dintre noi să căutăm să îi mulțumim lui Dumnezeu,să ne facem un examen de bilanț în fiecare zi a felului în care ne-am comportat, dar și să încercăm să fim mai mai buni . Amin!

Pr Vasile Beni

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5