Bistriţenii care se întorc din zona galbenă, în izolare la domiciliu. Au fost suplimentate şi locurile de carantină

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud a reiterat faptul că toate persoanele care se întorc în judeţ din ţările din zona galbenă intră automat în izolare la domiciliu. Este vorba despre cei care se întorc din Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, SUA şi Suedia, plus zonele galbene din China şi Coreea de Sud.

          „Sunt 12 centre de carantină la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, a crescut cu 30 numărul de locuri, adică 15 camere. Cei care vin din zona galbenă intră în izolare la domiciliu. Am făcut un  grup de Whats App cu toţi primarii din judeţ, le-am transmis această hartă şi persoanele pe care le au în acest moment în izolare la domiciliu. I-am rugat să fie atenţie cu cei care vor intra, s-ar putea să intre masiv de acum, în izolare la domiciliu. Poliţia rutieră şi-a constituit deja patrule care se vor asigura că persoanele respective rămân în izolare la domiciliu 14 zile. Dacă avem persoane care nu se declară nici la graniţă, nici al aeroport şi ajung cu mijloacele de transport propriu direct la domiciliu va trebuie să se asigure că se duc direct la domiciliu”, a declarat Stelian Dolha.

El l-a dat ca exemplu de bună practică pe primarul Grigore Ţiolan de la Feldru, care şi-a informat inclusiv consilierii locali despre aceste persoane, în timp ce primarul de la Rodna ar fi greşit flagrant prin publicarea listei. „La model de mai puţin bune practici sau „aşa nu” e modelul primarului din Rodna. El a înţeles că trebuie să facă lista cu persoanele care se află la izolare şi să o facă publică, un fel de listă a ruşinii. Îi spun domnului primar că nu e doar deplasat, e ilegal gestul lui şi nu suntem la vânătoare de vrăjitoare în judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt conjudeţenii noştri, s-ar putea să fie rudele noastre. Nu ne putem comporta aşa. Nu putem arunca o anatemă pe ei”, a adăugat Stelian Dolha.

Prefectul a menţionat că lista nu era una corectă, pentru că cuprindea şi persoane care nu s-ar fi întors din zone galbene la vremea revenirii în ţară. Totuşi, se  pare că ar fi fost probleme şi la Feldru, unde persoanele revenite în ţară au intrat în izolare la domiciliu după ce au participat la o pomană.

Comentarii

17/03/20 10:17
cititor

Izolati-i , stati cu ochii pe ei ca pe ” butelie ” … si nu va luati dupa declaratiile lor ” pe proprie raspundere ” … ca astia NU sunt constientzi, toti mint si nu spun adevarul de unde vin , de groaza faptului ca trebuie sa stea izolati in carantina . Basca faptul ca majoritatea pe unde au fost, au muncit ilegal… , nu au asigurari sociale si de sanatate , nu au avut bani sa mearga pe la doctori sa se consulte ca in strainatate este foarte scump , au dormit prin parcuri, gari, autogari, pe sub poduri si viaducte … etc, ba au mai si facut tot felul de prostii facandu-ne de c*cat pe unde au umblat… si ca sa nu-i depisteze politia mint de ” ingheatza apele ” … si nu spun unde au fost .
Asadar… PE EI … SI NU-I SLABITI DIN OCHI… sa n-aiba ” loc de intors ” , ca din cauza lor ne-am ales cu toate aceste infectii si cu aceasta ” stare de urgentza ” . In nici un caz nu din Romania s-au infectat cei care au acest virus ! ! !
Preaslavita, preaiubita si draga noastra diaspora …

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5