Vezi cum va arăta mini-SPA-ul pe care-l va amenaja Primăria Sângeorz Băi!

Primarul oraşului  Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, a anunţat, într-o postare pe pagina sa de facebook, că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru mini-SPA-ul pe care autorităţile locale vor să-l amenajeze în parc, pentru a revigora turismul balnear.

"Bucurie dragii mei sângeorzeni. Avem studiul de fezabilitate pentru mini-SPA-ul pe care ni-l dorim să-l construim în pădurea parc pentru a revigora turismul balnear. Știți cu toții că SPA-UL mare, care s-ar fi construit în parc, unde a fost cinematograful, am fost obligați să-l retragem de la finanțare din diverse motive, însă în maxim cinci ani îi vom găsi o altă sursă de finanțare, motiv pentru care, până atunci, dorim să-l construim pe cel mic. În ciuda piedicilor puse de Consiliul Local demarării acestui proiect, noi continuăm demersurile, astfel încât, după alegerile din septembrie, noul Consiliu Local, în prima ședință, să voteze acest proiect frumos pentru sângeorzeni în special", a transmis primarul Traian Ogâgău.

Acesta le-a cerut celor din Sângeorz Băi să vină cu propuneri pentru a modifica schiţa propusă sau să-şi exprime acordul. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5