Bistriţa a strălucit la Festivalul de folclor din Banat. 4 concurenţi, 3 premii aduse acasă. Larisa Bozbici, trofeul festivalului

Patru bistriţeni au participat la cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional Concurs Gelu Stan, organizat de Centrul de Cultură şi Artă Timiş, cu acompaniamentul orchestrei Ansamblului Banatul din Timişoara. Sub bagheta maestrului Sebastian Roşca şi în prezentarea Feliciei Stoian de la Timişoara, Larisa Bozbici, Ioana Măgheruşan, Dorin Rus şi Alin Fodorca s-au prezentat în faţa juriului din care au făcut parte Elise Stan – realizator TVR, preşedinte, Petrică Stoian Mâţu, Andreea Voica, Liliana Laichici - manager Centrul de Artă Timiş.
S-au înscris în competiţie peste 60 de tineri, din care 17 au intrat în concurs, reprezentând Maramureşul, Bistriţa-Năsăud, Banatul, Gorjul, Hunedoara, Romanaţi, dar şi Basarabia.
În urma prestaţiei deosebite în faţa publicului, aflat la Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul şi a juriului, tinerii noştri şi-au arătat încă o dată talentul şi autenticitatea din patru, trei urcând pe podium. De altfel, putem spune că la această ediţie dedicată cunoscutului om de radio Gelu Stan, dirijor şi orchestrator, judeţul Bistriţa-Năsăud a dominat atât prin numărul concurenţilor, cât şi prin premiile obţinute.
„Trofeul a fost obţinut în unanimitate de voturi din partea juriului de Larisa Bozbici, cea care a plecat şi cu trofeul festivalului comoara satului”, a declarat Elise Stan, cea care a fost sărbătorită pe scenă cu ocazia zilei de naştere.
Larisa Bozbici este cea care aşează în vitrina distincţiilor folclorului bistriţean foarte multe premii şi pentru care poate şi instituţiile abilitate din judeţ ar trebui să facă mult mai mult.
Ioana Măgheruşan a obţinut premiul doi. Dorin Rus, originar de pe Valea Ţibleşului, a primit premiul special al festivalului. Tinerii noştri au dovedit că avem o generaţie frumoasă care participă în festivaluri cu folclor autentic şi în ţinute deosebite, de la opincă până la fiecare element al costumului. Depinde de ei mai departe ce vor dori, să meargă pe drumul tradiţiilor şi să îşi construiască un nume pe acest segment, sau pe cel al comercialului a cărui infelxiuni se recunosc din ce în ce mai mult în vocile unora şi să îşi facă fel şi fel de videoclipuri care nu au nici o legătură cu autenticul. Pe amândouă drumurile e mai greu de răzbit.
Festivalul s-a derulat sub egida Consiliului Judeţean Timiş a avut în recital pe Antonela Ferche Buţiu, Stana Stepanescu, Dumitru Teleagă, Mihaela Petrovici şi Petrică Stoian Mâţu.
https://www.facebook.com/100004291905628/videos/1810459329107113/?id=100...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5