,,Plaiuri năsăudene ”, o revistă a rezistenței naționale în timpul Dictatului de la Viena

Vremelnica ocupație maghiară a părții de nord a Transilvaniei din perioada Dictatutului de la Viena, a creat un val de revoltă în rândul populației românești din acest colț de țară cu vechi tradiții și obiceiuri strămoșești. Năsăudul a cunoscut, timp de patru ani, cea mai cruntă teroare a regimului horthyst, îndreptată asupra instituțiilor culturale și mai ales a reprezentanților ei. Mulți intelectuali, în special profesori, scriitori, preoţi și cărturari de seamă, au fost nevoiți să se refugieze peste Carpați, în diferite oraşe ale ţării, fiind consideraţi un pericol pentru noul regim instaurat. Lista celor dezrădăcinați de vatră și îngenunchiați în simțămintele lor naționale este imens de lungă. Academicianul Grigore Moisil spune în articolul său ,,Jafuri la Năsăud ” că numărul refugiaților și expulzaților din Ardeal ar fi fost peste 300.000. În perioada 1941-1944 se înființează la București ,,Cercul refugiaților ardeleni ”, care organizează în clandestinitate numeroase acțiuni în sprijinul românilor rămași acasă, în Ardealul ocupat de unguri. Câteva nume sunt reprezentative pentru Ținutul năsăudean, umbrit de acest eveniment de tristă amintire : Emil Boșca-Mălin și Iustin Ilieșiu din Maieru, Octavian Ruleanu din Năsăud, Vasile Scurtu din Parva, Gavril Istrate din Nepos, Mihail Lipan din Năsăud, etc. Nucleul rezistenței unora dintre cei amintiți s-a realizat mai întâi la Brașov în jurul revistei ,,Tribuna ”.Între anii 1942-1943 a luat ființă ,,Asociația scriitorilor și ziariștilor din Năsăud”, care editează revista ,,Plaiuri năsăudene ” cu subtitlul ,,Virtus Romana Rediviva ”. În paginile ei se regăsesc deopotrivă năsăudenii, maramureșenii și someșenii. Revista se află sub conducerea echipei de condeieri ardeleni : Emil Boșca- Mălin, director (începând cu nr. 4 ), Emil Cobzalău secretar general de redacție, Ion Th.Ilea, Vasile Netea, Octavian Ruleanu, Iustin Ilieșiu, Ariton Rogneanu și George Sbârcea - redactori, iar printre corespondenți se află Nicolae V.Ilieșiu și Dariu Pop.
Primul număr a apărut în anul 1943 cu un articol de fond prin care este exprimat crezul de luptă al refugiaților transilvăneni : ,,Plecați acum trei ani din țara răzvrătirilor năsăudene pentru a împlini porunca destinului ardelean, am simțit de mult nevoia unui organ de afirmare. Voiam un steag grăniceresc în faldurile căruia să pâlpâie sufletul nostru de aici. Și - după luni întregi de trudă - l-am înălțat. În paginile ,,Plaiurilor ” nu ne vom război cu nimeni și nu vom sudui nicio națiune. Ne vom afirma numai dreptul nostru, gândurile și nădejdile noastre spre mai bine, pășind pe urmele urmașilor grăniceri ”. Fiecare apariție a revistei era un strigăt de revoltă împotriva regimului dictatorial, dar și ,,o icoană veritabilă și puternică a plaiurilor năsăudene, cu istoria lor dramatică, pitorescul și valorile lor creatoare”. Revista este proprietatea privată a măiereanului Emil Boșca-Mălin, dar va fi pusă la dispoziția și sub auspiciile ,,Asociației ”. Doar numerele festive dedicate sărbătoririi a 80 de ani de existență a Liceului Grăniceresc ,,George Coșbuc”din Năsăud sunt finanțate de Nicolae V.Ilieșiu, descoperitorul de mai târziu al Apilarnilului. Iată câteva titluri din cuprinsul acestei publicații :,,Amintiri năsăudene ”, ,,Procesul memorandistului năsăudean Gh. Domide ”,,,La Năsăud s-a dărâmat bustul lui Coșbuc ”, ,,Gânduri pentru frați ”semnate de Emil Boșca-Mălin , ,,Suntem ai tăi, Năsăudule ! ”, Pentru Năsăudul de mâine ”, articole scrise de Octavian Ruleanu. Deși gazeta era a năsăudenilor, ea înfățișează totuși problemele întregului Ardeal, bucurându-se și de colaborări din afaraȚării Năsăudului : dr.Ilie Dăianu, dr. Ghiță Popp, Constantin Hagea, dr. Ilie Lazăr etc. Apariția acestei reviste este salutată și de alte publicații, precum ,,Ardealul ”din București și ,,Țara ”din Sibiu, care aveau același scop- lupta comună pentru Ardeal.
În paginile ,,Plaiurilor năsăudene”, Iustin Ilieșiu publică versuri mobilizatoare și de înflăcărare patriotică pe care le adună apoi în volumul ,,Sângerări ardelene ” : ,,Peste țărișoara noastră/Suflet smuls din România/Norii negri greu apasă/Corbii și-au întins domnia,/Frații cei rămași acolo/Greu în jug și-așteaptă ora/Când dreptatea va învinge/Peste vetrele străbune./ Doamne, noi nu-ți cerem aur,/Dă-ne satele furate,/Dă-ne vetrele străbune/ Și bisericile toate./Dă-ne frații și pământul/Sfâșiat de-atâtea gheare,/Cerul țării îl întinde peste/ Tristele hotare ” (Rugă ). La aceste idei se alătură și poeții Emanoil Cobzalău, Aurel Cleja, Ion Th. Ilea sau Ariton Rogneanu din Nepos.
Informațiile de pe meleagurile înstrăinate, articolele literare și studiile asupra înaintașilor scrisulului năsăudean, a istoriei acestui ținut sunt cuprinse în paginile celor 37 de numere ale revistei. În timpul celor trei ani de existență, revista a fost considerată ,,un ghimpe permanent în coastele regimului dictatorial și al orgoliului unguresc ”. În numărul dublu din octombrie-noiembrie 1944, Emil Boșca-Mălin semnează editorialul ,,Venim cu toții acasă ”, spunând : ,,Ne întoarcem acasă curați, purificați de suferința grea a pribegiei spre a aduna, acolo cu toți cei ce au rămas să înfrunte valul greu al stăpânirei sufletelor sdrențuite și a reface credințele pângărite... Mame dragi, ștergeți lacrimile, deschideți larg porțile și inimile că venim...Noi aici și neamul nostru acolo, am înfruntat cu toții greutăți de neînchipuit ”
Din scrierile lui Octavian Ruleanu, aflăm starea dezastruoasă în care se aflau instituțiile școlare din Năsăud în perioada Dictatului de la Viena : ,,Scoala Normală, Gimnaziul de Fete, Școala de Meserii au fost desființate. Liceul, care a funcționat în cei patru ani tot cu limba de predare română era deteriorat. Clădirea îi fusese transformată în spital. Materialul didactic distrus în parte. Biblioteca, devastată și arsă, iar cea profesorală mutilată prin evacuare. Edificiul vechi al liceului, unde a învățat George Coșbuc, a ajuns grajd de cai, cuib de infecție, fără acoperiș, cu pereții degradați. Bustul lui Coșbuc, din parcul intrării liceului, batjocorit și deformat ”.
Chiar dacă revista refugiaților ardeleni a avut o viață scurtă, fiind desființată în mai 1945, a avut un caracter militant, ținând cu demnitate ,,steagul credinței în izbândă”. Ea rămâne un document şi un instrument de referinţă necesar oricărui cercetător al literaturii şi culturii din acea epocă. În 1990, din inițiativa lui Octavian Ruleanu ,,Plaiurile năsăudene” au fost aduse acasă la Năsăud și au apărut într-o nouă formă, ca apoi, în 2012 să fie preluate de către revista ,,Astra năsăudeană ”.