Ce mai fac foştii fotbalişti ai Gloriei Bistriţa de altădată?

Grigore Butuza a văzut lumina zilei în data de 2 ianuarie 1949, în localitatea Mintiu Gherlei, fiul lui Grigore şi Otilia, al treilea băiat al familiei, pe parcurs toţi trei cochetând cu magia sportului rege, fotbalul. De amintit că localitatea Mintiu Gherlei a dat ţării nume sonore ale sportului românesc, amintind pe Aurelia Sălăjean, handbalistă la Steaua Bucureşti, Grigorean Ioan – campion naţional la trântă, fiul acestuia campion la tenis de masă, actualmente stabilit în Belgia şi, bineînţeles, prof. Grigore Butuza, fotbalist şi alţi jucători care au jucat pentru cluburi cu renume - Nichi Szabo, Florean E., Gheorghe Hurloi, Bichescu, Neamţu Didi.

 

Primii ani în lumea fotbalului i-a făcut în satul natal, la echipa Vulturul, la acea vreme, la 12 ani. Un an mai târziu joacă la seniori în aceeaşi echipă, până la terminarea liceului. În anul 1967, a obţinut cel mai bun loc în Campionatul Judeţean al Clujului. În această perioadă a jucat şi împotriva Gloriei Bistriţa, la Gloria jucau fraţii Ciocan, profesor Treabă, Vasilescu, Jean Pădureanu, Kerekes etc., Vulturii câştigând cu 3-0, două goluri fiind marcate de Butuza. În retur, echipa Gloria a câştigat cu 5-3, iar unul dintre goluri a fost marcat de acelaşi jucător Butuza.

La doar 17 ani, este cooptat de renumitul antrenor Constantin Teaşcă la „şepcile roşii” - U Cluj, pregătindu-se cu echipa la Predeal şi jucând destul de des. Revenit din pregătire, a fost încorporat în armată, atunci când URSS invadase Cehoslovacia. În acea perioadă nu a jucat fotbal. După terminarea armatei a reuşit la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj, fiind transferat la Cil Gherla, Divizia C, împreună cu alţi jucători de la U Cluj: Harmat, Florian, care timp de trei ani la rând s-a clasat pe locul II, eliminând chiar echipa Rapid Bucureşti din Cupa României în 16-zecimi. După trei ani petrecuţi aici, s-a transferat la Unirea Dej, clasându-se cu echipa pe locul II în trei ediţii de campionat.

Din anul 1975, este transferat la Gloria Bistriţa, fiind cazat la internatul Şcolii Profesionale nr. 17, director la acea vreme fiind Nicolae Crişan, care făcea parte din conducerea clubului Gloria.  Reamintim faptul că în anul 1972, alături de Anca, Mihăilă, Fanea, Lazăr Negru şi alţii, au câştigat titlul de campioni universitari, antrenor fiind Neţa, învingând la 11 m echipa din Târgu Jiu.

 

Revenind la Gloria, a prins pregătirea din vară cu antrenorul Nicolae Nuţescu, care după câteva jocuri amicale părăseşte echipa, iar în locul lui vine un cuplu de antrenori fără experienţă, lotul echipei fiind completat cu jucătorii Emil Dumitu, Berceanu, Harapu, Fogarasi, Filipoi, Rogneanu de la Foresta Bistriţa. În anul 1975, se reia campionatul din Divizia B, iar în partida cu Câmpia Turzii, o echipă foarte bună, cu jucători de la U Cluj şi CFR, Butuza a marcat primul gol în ultimul minut din prima repriză. În repriza secundă, intră fără pregătire Victor Ciocan (Tori)  care marchează două goluri, 3-0 fiind şi rezultatul final.

 

Pe parcursul anilor, la cârma echipei vine Virgil Brujdea, Constantinescu şi cuplul Nelu Nunweiller – Niculescu. În cei zece ani de activitate, Gloria obţine un fel de titlu al echipelor din Divizia B, din cele trei serii, respectiv opt ani locul II, un loc III şi un loc V. A jucat cu echipe din Divizia A şi B cum sunt U Cluj şi CFR Cluj, rivalele noastre de ani de zile, FC Baia Mare, Poli Iaşi, FC Bihor, Inter Sibiu, Farul Constanţa, U Craiova, în Cupă, la Sibiu, Dinamo Bucureşti, în Cupă la Braşov, cu Petrolul Ploieşti etc. 

 

Un joc memorabil s-a disputat în anul 1978, la Bistriţa, când U Cluj trăgea la titlul,  având mare nevoie de puncte ca de aer şi multe conjuncturi care au apărut la acea vreme. Soţia lui Georgescu era studentă la U Cluj şi juca baschet la U Cluj, aşa că era presiune mare asupra familiei. Arbitrul desemnat Kolosi, care vizibil era împotriva Gloriei, Mircea Harmat avea un avocat în conducerea lui U Cluj, pe Sicoe, rugându-l pe nepotul lui să negocieze cu Ciocan şi cu Butuza, cei mai buni de la Gloria. Harmat Mircea i-a spus unchiului său că nu va putea niciodată să negocieze cu aceşti jucători prieteni, în casele lor neputând să mai intre dacă vor face acest lucru. Aşadar, la o lovitură de la 40 m, Butuza a reuşit un gol de senzaţie, portarul Moldovan fiind prins în colţul opus, iar mingea intră în plasă, 1-0, acesta fiind şi rezultatul final. „La plecarea suporterilor clujeni am fost prezent cu mama la gara din Bistriţa şi am fost huiduit şi fluierat de suporterii clujeni din tren, iar după puţin timp am fost aplaudat tot de ei, lucru care nu se uită aşa uşor, mai ales că eram din Cluj şi am jucat pentru Universitatea. Dacă vorbesc de eşecuri, nu pot omite partida cu Minerul Cavnic, unde am condus în minutul 75 cu 3-0, arbitrul partidei fiind Vasile Ianul din Năsăud. La 3-0 mai marcăm un gol valabil prin Damian, dar centralul Ianul spune „lasă, că este destul”. Din acel moment, se produce o schimbare de jucători la gazde, toate mingile fiind aruncate în careul nostru. Din acel moment, se produce catastrofa, 4-3 pentru Cavnic. Eu, personal, am fost uluit de ce s-a întâmplat, dar peste ani am realizat că în această partidă a fost ceva dubios, dar nu pot acuza pe nimeni. Un alt joc important acasă, cu FC Bihor, care trăgea la titlu. După un timp îndelungat am aflat că conducătorul lui FC Bihor, bistriţeanul de pe Valea Şieului, un preşedinte cu renume, Romică Paşcu, a venit la Pădureanu încercând să cumpere meciul respectiv, după jocul cu Cavnic, iar Glorioşii, având mare nevoie de victorie în faţa propriilor suporteri, mai ales că începutul partidei a fost un fiasco. Am fost huiduiţi mult timp, dar câştigăm cu 2-0, spălându-ne ruşinea cu Cavnic. Un alt joc important a fost cu Inter Sibiu, ultimul joc din turul campionatului 75, desfăşurat la Sibiu, antrenorul sibienilor fiind Titi Teaşcă, fiind susţinut din tribune de Adrian Păunescu. Partida s-a disputat pe un teren îngheţat, la -15 grade. Antrenorul Brujdea Virgil a fost satisfăcut de rezultatul obţinut 2-2, punându-ne muzică în vestiar. Aveam şansa să câştigăm, ratează Doru Nicolae, egalează fostul jucător de la U Cluj „Mălai Mare” Oprea. Mare bucurie în vestiar.

 

În ultimele minute se cere schimbare, intră Mircea Damian, dar nu poate deoarece carnetul de jucător, legitimaţia de fapt, nu este de găsit deoarece un conducător a plecat mai repede de pe stadion la Bistriţa!!!! Ştire de senzaţie. De fapt, lucrurile au stat altfel. Conducătorul clubului din Bistriţa era colonelul Cioabă, care a primit un telefon de la colegul lui de la Sibiu pentru a returna suma de bani primită. De fapt, conducătorii Gloriei ar fi primit o sumă de bani pentru acest joc, Sibiul având mare nevoie de puncte pentru promovare. Jucătorii Gloriei au jucat cinstit, având în vedere că şi conducerea Gloriei a promis o primă de joc foarte importantă. În final, banii promişi Gloriei au ajuns înapoi în visteria sibienilor. Un alt joc foarte important din Cupa României, Gloria a jucat cu Universitatea Craiova pe stadionul din Sibiu, oltenii câştigând cu 2-1. Suporterii sibienii au fost încântaţi de prestaţia Gloriei şi bineînţeles cei din conducerea Sibiului. În final, oltenii au câştigat cu 2-1. De menţionat faptul că Universitatea Craiova era în acel moment Echipa de Aur din România, reprezentând cu cinste România în Cupele Europene.

O partidă de neuitat a fost jocul de la Gura Humorului, noi fiind favoriţi să câştigăm, având jucători ca Ion Gheorghe – Steaua, Popa de la Rapid etc. Am pierdut ruşinos cu 3-0. Eu am început fundaş, am trecut mijlocaş şi în final eram atacant. Cuplul de antrenor aducând Gloria pe locul V, cea mai slabă clasare din 75 până în 1986. Aş dori să afirm cu tărie că am venit la Bistriţa în anul 1975 cu o dorinţă ieşită din comun, cu o ambiţie ce puţini jucători o puteau dovedi, fiind ales prin vot de colegii mei în postura de căpitan de echipă, neputând concepe faptul să-mi vând echipa şi colegii, iar echipa să piardă. Eram arţăgos, bătăios, fără frică în deplasări grele, guraliv şi nu am fost eliminat decât o singură dată, după terminarea jocului cu Dacia Orăştie. Se apropia vârsta de 36 ani şi 10 ani la clubul Gloria. Jucam cu Minerul Cavnic, joc stoper la marcaj, antrenor fiind colegul meu, Georgescu Eugen. Acesta vine la mine după meci şi mă felicită pentru modul în care am jucat, fără greşeală, recuperări, pase excelente, pasă de gol. Surpriză pentru mine. Meciul următor nu am fost nici măcar rezervă, toţi spectatorii fiind contrariaţi de acest lucru. În 1975-1976, am fost al doilea golgeter după Ică Moga cu 14 goluri. În toţi aceşti ani, Gloria câştigă în valoare în competiţiile care urmau, jucând multe partide amicale cu Debrecen – 3-0, Diosgyor – 2-3, selecţionata Damasc – 9-0, Torpedo Moscova – 3-2, Marcabi Catgat – 5-0, SC Resovia – 4-0. De remarcat faptul că Gloria era recunoscută şi apreciată atât de specialişti, cât şi de conducători, Jean Pădureanu devenind unul dintre cei mai buni conducători din ţară. Am fost campion universitar şi al treilea student al generaţiei 72, cu media 9.50. Am reuşit să obţin carnetul de antrenor categoria a III-a, conducător de lucrare fiind fostul profesor emerit Angelo Niculescu”.

 

În final, îmi declar regretul că nu am reuşit să adun într-o carte numeroasele întâmplări din viaţa sportivă şi civilă a persoanei mele.

Aşadar, am ascultat cu atenţie o pagină din istoria clubului Gloria Bistriţa de un fost jucător care s-a dedicat trup şi suflet echipei şi culorilor clubului alb-albastru.

 

În următoarele ediţii ale ziarului şi în online vom asculta povestea celui mai mare fotbalist al Bistriţei, Victor Ciocan, cunoscut de bistriţeni Tori.