Victor Ciocan (Tori): Am jucat cu mare plăcere la Gloria Bistriţa şi la celelalte echipe pe unde am fost legitimat

Când spui Gloria Bistriţa, spui cu siguranţă Victor Ciocan, cunoscut de toţi iubitorii fotbalului drept „nea Tori”. A ridicat de multe ori tribunele în picioare, pe unde a jucat, chiar şi adversarii îl apreciau. Corect cu fotbalul, cu fotbaliştii, cu suporterii şi conducătorii cluburilor, nea Tori s-a consacrat prin jocul său curat, elegant şi multă-multă seriozitate.
S-a născut în data de 4 ianuarie 1942, în Bistriţa, fiul lui Andrei şi Irina Ciocan, pe strada ungurească, actualmente Nicolae Titulescu, acolo unde bătea mingea cu vecinii până târziu în noapte, alături de fratele lui mai mic cu un an, Iulius. Și el a cochetat cu fotbalul prin anii 77 jucând la Foresta Bistriţa, iar prin anii 80, la Gloria Bistriţa.
Victor Ciocan a făcut primii paşi în fotbal la vârsta de 6 ani sub privirile antrenorului Florea, a continuat să joace la juniorii Gloriei cu acelaşi antrenor, marcând 96 de goluri. A debutat la seniorii Gloriei în anul 1958, dedicându-se echipei până în 1979. În toţi aceşti ani, a marcat 648 de goluri în jocuri oficiale şi peste 600 de goluri în meciuri amicale. A purtat zece ani banderola de căpitan al echipei Gloria, iar din anul 1970 s-a apucat de arbitraj, nedespărţindu-se de gazonul verde. A arbitrat 339 de partide, din care 44 în Divizia A, actualmente Liga I. Din anul 1990, a fost observator la 560 de partide din toate eşaloanele, din care 75 în Divizia A.
De menţionat faptul că la cei 37 de ani, după agăţarea ghetelor în cui, a participat la un curs de arbitraj organizat de FRF, la Suceava, Braşov şi Bucureşti, luând examenul doar cinci arbitri din cei 35 de participanţi. Întrebat de ce noi bistriţenii nu avem arbitri în ligile superioare, nea Tori a răspuns: „Tineretul din ziua de astăzi are alte preocupări, pasiunile lor fiind internetul, discotecile, bineînţeles, alcoolul etc. şi nu sportul, de ceea nu mai avem fotbal în Bistriţa”.
"Aş fi dorit să fi avut un fecior care să mă urmeze, dar în schimb am două fete care au practicat sportul, jucând handbal şi două nepoţele, fiind stabilite în Spania. Una a absolut Facultatea Politehnică de la Iaşi, iar cea mică ASE-ul la Bucureşti.
În anul 1964, am făcut armata la Târgu Mureş, jucând pentru ASA din Divizia B, antrenor fiind fostul mare fotbalist al CCA Bucureşti (Steaua de acum), Tiberiu Bone. La scurt timp am venit la Bistriţa, continuând cu armata la batalionul disciplinar de pe str. Armatei Roşii, ca asistent la cabinetul medical. În momentul plecării mele de la Târgu Mureş, Tiberiu Bone mi-a spus: „Să-i transmiţi lui Pădureanu că nu o să stai mult la Bistriţa”. După aproximativ şase luni - Tiberiu Bone avea dreptate - am fost transferat în cadrul Armatei la Marina Mangalia, Divizia C, antrenor fiind fostul mare portar al CCA, Costică Toma. De Ziua Marinei, am jucat o partidă amicală cu Farul Constanţa, Divizia A, câştigând cu 3-0, toate golurile fiind marcate de mine. După o lună am fost transferat la CCA Bucureşti, participând la un turneu de pregătire în RDG, fiind planificate trei partide printre care un joc cu echipa olimpică RDG, joc câştigat de noi cu 1-0, gol marcat de mine, odată intrat în repriza secundă din pasa lui Constantin”.
Îşi aminteşte de derby-urile din Divizia C cu Textila Năsăud, Unirea Dej, CIL Gherla, iar la mai târziu, din Divia B cu U Cluj, Minerul Baia Mare, Someşul Satu Mare, CFR Cluj, Avântul Reghin etc. Îşi aduce aminte şi de jocurile de culise, deşi nu ştia dinainte ce s-a întâmplat.
În partida cu Dacia Orăştie de la Bistriţa, arbitrată de renumitul Nicolae Rainea, oaspeţii aveau nevoie de puncte, partida încheindu-se 1-0 pentru Gloria, gol din 11 m, marcat de Ciocan. „Am simţit o mână pe umărul meu în momentul când aşezam mingea pe var, mă uit, iar în spatele meu era portarul oaspeţilor, care mi-a spus: în care colţ baţi lovitura că meciul este aranjat de conducători? Eu i-am spus să meargă în poartă că o să vadă el unde bat. Lucru şi făcut, am marcat 1-0. La finalul partidei, am aflat de la un conducător al oaspeţilor că partida trebuia să se termine egal, eu nu ştiam absolut nimic. O altă partidă de care îmi amintesc, ştiută de majoritatea suporterilor bistriţeni, cea cu Corvinul Hunedoara, ei având nevoie de puncte pentru promovarea în Divizia A. Au câştigat oaspeţii cu 1-0. Prin minutul 50, am scăpat singur pe partea dreaptă, am intrat în careu, m-a întâmpinat portarul pe care l-am driblat, am pasat în centrul careului unui coleg de echipă, având toată poarta goală, iar acesta a dat pe lângă minge, acesta fiind şi motivul că acest meci trebuia să fie aşa. După cele întâmplate, eu mi-am ieşit din minţi pe un jucător al oaspeţilor care m-a provocat, lovindu-mă pe tot parcursul jocului pe la spate, atunci eu am ripostat cu călcâiul în spate, iar jucătorul simulează şi centralul partidei m-a eliminat”.
De menţionat că Victor Ciocan, pe timpul liceului, a jucat handbal în 11 jucători, aşa se juca atunci, prin anii 1957-1958, iar din 1959 s-a trecut la 7 jucători, jucând alături de colegii lui Gagea Adrian, Toni Şomfelean, Florian, Toni Rusu, Cicâr Mihai, Bom Hancz, Telman Martin, Deac Dan – portar, dr. Dan Bratu etc., antrenor fiind profesorul Tiberiu Rusu. A participat la concursul şcolare de schi fond, hochei pe gheaţă, tenis de masă, volei, baschet. La handbal în 11, a jucat finala pe ţară cu CSS Sibiu, dar, din păcate, băieţii noştri au pierdut.
Dr. Puiu Corneliu, prieten vechi cu Victor Ciocan, fost sportiv, a jucat baschet prin anii 1965-1972.
Da, într-adevăr, Victor Ciocan a fost un mare sportiv polivalent, dar cu totul cel mai mare fotbalist al Bistriţei. L-am urmărit de când eram copil. Rar se vor mai naşte asemenea oameni.
Regretă foarte mult pierderea soţiei sale Vioric,a în anul 2013, dedicându-se mai mult familiei sale, celor două fete, gineri şi nepoate. O altă pasiune mare după balonul rotund este pescuitul, nu a pierdut niciodată ocazia de a sta pe malul apei, acesta l-a ajutat mult de-a rândul anilor pentru a se concentra la jocurile care urmau.
Îl putem vedea zilnic pe bicicletă pe străzile burgului, având condiţie fizică de invidiat, simpatizat de toţi cei care-l cunosc ca fotbalist şi nu numai. La cei aproape 80 de ani, îşi doreşte să mai vadă Gloria în ligile superioare.
Bine ar fi ca cei din conducerea Primăriei municipiului să se gândească la persoana acestui mare sportiv, fotbalist al judeţului nostru, ca o stradă să-i poarte numele. Ar fi un vis al multor bistriţeni care l-au iubit la acea vreme şi încă-l iubesc în continuare.