Consilierul Judeţean Emil Neia Lăcătuş: Ziua Internațională a Romilor a fost marcată și la Bistrița, dar în condiții de pandemie

Ziua de 8 aprilie era în fiecare an prilej de mare sărbătoare pentru romi, pentru Partida Romilor “Pro-Europa” Bistrița-Năsăud,  în special pentru președintele si consilierul judetean Emil Neia Lăcătuș. An după an și la Bistrița au fost organizate mese rotunde, dar și petreceri  în care romii cântau și dansau așa cum îi stă bine unei etnii care are muzica în sânge. Din păcate, dat fiind contextual pandemic, și în 2021 liderii romilor bistrițeni au marcat 8 aprilie-Ziua Internaţională a Romilor, doar cu o masă rotundă in sala mare de şedinţe a Consiliului Județean.

La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,  Radu Moldovan,  care a trasmis și un mesaj pentru întreaga etnie romă, dar și subprefecții Decsei Attila, respectiv Toth Lorand, vicepreședintele Camelia Tabără, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție, ai Jandarmilor, Inspectoratului Școlar, Direcției de Sănătate Publică, mediatori sanitari, activiști ai Partidei Romilor “Pro-Europa”.

Telefonic a intervenit și deputatul Cătălin Manea, prim-vicepreședintele  Partidei Romilor “Pro-Europa” și coordanator al  Zonei N-V si Centru, acesta transmițând tuturor romilor din România și de pretutindeni, dar și invitaților prezenți la manifestare, multă sănătate și un călduros la mulți ani! Așa cum era de așteptat, Catalin Manea l-a felicitat pe președintele Consiliului Judetean, Radu Moldovan, care este un bun exemplu pentru ceilalți președinți de consilii județene din țară.

Emil Neia Lăcătuș: ” Din 2006 de când a fost adoptata legea 66/2006, la inițiativa d-lui președinte Nicolae Păun, pe aceea vreme deputat, și,  până în anul 2019, am marcat această zi de 8 aprilie-Ziua Internationala a Romilor cu susținerea Partidei Romilor “Pro-Europa” și a Consiliului Județean prin Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, prin manifestari culturale, spectacole și simpozioane. La ceas de aniversare, transmit tuturor romilor din județul Bistrița-Năsăud și de pretutindeni, multă sănătate și un sincer La Mulți Ani în bună înțelegere !”

CONTEXT

La Congresul Mondial al Romilor, desfăşurat la Londra în anul 1971, s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Romilor din întreaga lume. Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al romilor, cântecul „Gelem, gelem” interpretat de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco în cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit şi ţigani fericiţi”, peliculă ce datează din 1967. De asemenea, a fost adoptat şi steagul internaţional al romilor, având partea de jos verde – simbol al câmpurilor înverzite, iar jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin; la mijloc, o roată simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, şi de cealaltă parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei. Două decenii mai târziu, la Congresul Mondial al Romilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistică a Uniunii Internaţionale a Romilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii romani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu, din diferite ţări, în prezenţa unui observator al U.N.E.S.C.O.

În anul 2002, în 8 aprilie s-a sărbătorit jubileul milenar reprezentând 1000 de ani de atestare a romilor în Europa. Cu acest prilej unic, în numeroase ţări de pe toate continentele s-a desfăşurat Ceremonia Râului. Lumânări aprinse şi flori au fost aruncate pe ape în memoria strămoşilor romi care şi-au început, acum un mileniu, drumul către Europa, apoi către cele două Americi şi mai departe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5