Statul actual - carte semnată de Andrei Marga

Prin filosofia anunțată, „pragmatismul reflexiv”, profesorul Andrei Marga a propus rezolvări în cunoaștere, în logică și metodologie, în teoria societății, în abordarea educației, dreptului, artei, religiei, în studiile strategice și în acțiunea reformatoare. Cu volumul  recent tipărit, Statul actual (Editura Meteor Press, București, 2021, 430 p.), Andrei Marga  pune în relief filosofia politică a sistematizării sale. Publicăm aici și un fragment din prefața autorului.

„Multiplele crize de astăzi ating însuși miezul politicii, democrația, și întruchiparea ei de bază, care este statul de drept democratic. Cei care au trăit intens „valurile democratizării în Europa”, ce au culminat cu cotitura din Europa Centrală și Răsăriteană din jurul anului 1990, rămân surprinși. În urmă cu câteva decenii alunecarea democrației în „postdemocrație”, în „democrație cu conducător” și revenirea la anacronica pretenție de „șef al statului”, nu păreau nici măcar plauzibile. Acum sunt realitate.

            Așa stând lucrurile, a sosit ora unei noi abordări a politicii, nutrită de valorile legitimatoare ale societăților în care trăim – libertate, egalitate, dreptate - și gata să le apere și promoveze în contexte schimbate. Firește, o abordare care să fie mai capabilă decât concurentele ei să informeze mințile și să călăuzească acțiunile!

La rândul meu, fructific această șansă în cadrul unei concepții pe care am numit-o pragmatism devenit reflexiv. În plus faţă de pragmatismul consacrat, acesta aruncă o sondă în natura problemelor, tipurile de acţiuni, felurile de cunoştinţe ce sunt presupuse de reproducerea umană a vieţii şi le leagă de evoluţia culturală.

Această filosofie am dus-o la elaborare sistematică în volume precum Raţionalitate, comunicare, argumentare (1991, ediţia a doua 2009); Relativism and Its Consequences. Relativismul şi consecinţele sale (2007, ediţia a treia); Întoarcerea la sens. Filosofia pragmatismului (2015); Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcţie filosofică (2017); Philosophy in a Changing Europe (2017); Raţiune şi voinţă de raţiune (2017); The Sense of Our Days History( 2019). Am dat o fundamentare istorico-filosofică acestei concepții, plecând de la o panoramă a filosofiei contemporane, dar și o fundamentare contextual-culturală, constând într-o teorie a modernităţii, precum şi o fundamentare logico-metodologică, ce rezidă într-o reinterpretare lărgită a logicii generale şi a metodologiei.

Am dus „pragmatismul reflexiv” până la rezolvări în domenii majore ale reflecţiei. Bunăoară, în logică şi metodologie, am lărgit sfera propoziţiilor cu sens dincolo de propoziţiile descriptive, luând în seamă propoziițiile angajate în comunicarea curentă, am lămurit sensul propoziţiilor ca ceva distinct de adevărul lor şi am recuperat argumentarea, alături de demonstraţie, ca forme ale întemeierii propoziţiilor. Am plecat, în filosofia socială, de la considerarea societăţii moderne drept cheie pentru înţelegerea retroactivă a istoriei, privesc modernitatea ca proiect ce angajează diferite acţiuni presupuse de reproducerea culturală şi umană a vieţii şi aplic o privire istorizantă însăși globalizării actuale. În filosofia cunoaşterii, am pledat pentru a recunoaşte preeminenţa sensului faţă de adevăr şi am lărgit sesizarea dependenţelor cunoaşterii dinspre înzestrările şi cultura subiectului şi împrejurările de viaţă. Am apărat reconstrucţia educaţiei plecând de la nivelul ei cel mai pretenţios, care este universitatea, pe care o sincronizez după ce o ancorez în tradiţia formării comunicative, şi de la tripticul competenţe, abilităţi de bază şi valori. În filosofia dreptului, am reaşezat libertăţile şi drepturile pe temelia demnităţii umane şi am argumentat pentru tranziţia de la tema statului de drept la tema statului de drept democratic. În filosofia artei restabilesc arta ca expresie a condiţiilor vieţii oamenilor cu mijloace specifice. În filosofia religiei reafirm fundamentele iniţialeale religiei şi consider că ştiinţa, filosofia, religia nu numai că sunt forme permanente ale spiritualităţii, dar au de conlucrat la găsirea de soluţii raţionale într-o lume care nu este, probabil, pierdută, dar se dovedeşte tot mai avariată. Filosofia pe care am articulat-o restabileşte întregul vieţii umane ca orizont și are ca nucleu o antropologie a reproducerii culturale a vieţii prin acţiuni diferite, subsumate unui sens, ancorat în echiparea noastră ca oameni şi dependent de acţiuni şi, fireşte, de caracteristicile lumii.

Am promovat această optică şi în rezolvarea problemelor cu care m-am confruntat în rolurile publice pe care le-am îndeplinit. În „epoca schimbării lumii”,  am conceput şi pus în aplicare reforme (în educație, în cultură, în relațiile internaționale etc.), în orice rol ce mi-a revenit. În studiile instituţionale am apărat revenirea instituţiilor la sensul lor, contra instrumentalizărilor. În studiile strategice, apăr o abordare orientată spre comunicare, în locul confruntării, și spre cooperare, în locul segregării, ca și spre conlucrare, în locul ideologizării. În studiile culturale plec de la noua geografie culturală a lumii şi de la noua relaţionare a artelor, ştiinţei, filosofiei, teologiei şi pledez pentru sincronizarea culturii, în aşa fel încât aceasta să etaleze condiţia umană.

Ceea ce a rezultat în volumul Statul actualeste o teorie politică lărgită spre teoria societăţii – ca să preiau o caracterizare aflată în circulație (vezi Klaus von Beyme, Theorie der Politik im 20. Jahrhundert. Von der Moderne zur Postmoderne, 2007). Adică o teorie concentrată asupra politicii dintr-o societate, dar care consideră dreptul, economia, administraţia şi cultura şi interacţiunile acestora, empiric şi conceptual, pentru a lămuri efectivitatea, dar şi perspectivele, pozitive sau negative.

În domeniul teoriei politice curentele majore de gândire ne vin, într-adevăr,  din trecut. Liberalismul, creştin-democraţia, social-democraţia, tehnocraţia sunt cele care se înfruntă și astăzi – ca filosofie, teorie, opţiuni politice – și nu sunt curente tocmai noi. Doar frondele, de stânga, în numele unei asanări morale, de pildă, sau de dreapta, favorabile ordinii cu orice preț, sunt noi. Numai că frondele nu au luat până acum forme mature, cu elaborare conceptuală corespunzătoare. În practică ele stârnesc agitații, dar nu sunt capabile de o abordare responsabilă a societăţii ca întreg. Alternativa mea la toate acestea trece prin restabilirea rolului concepției politice, iar concepția politică pe care o promovez este „democraţia reflexivă”.

Diagnoza mea este că suntem contemporanii unui declin al democraţiei, aşa cum aceasta a fost concepută în tradiţia ei, pe care Abraham Lincoln a exprimat-o energic, ca o conducere de către popor pentru popor. Integrările în societate sunt astăzi fracturate, „statul de drept” a ajuns să se îndrepte contra drepturilor şi a devenit diferit de „statul drept” conceput de tradiţia clasică, legitimarea democratică luptă din greu cu alte forme de legitimare, apelul la politici decizioniste ale anilor treizeci este în curs, iar digitalizarea, aşa cum are loc, periclitează deocamdată democraţia. Probleme practice, poate neașteptate, oricum aspre, au devenit actuale: Cum se ajunge la „stat de drept”? Cum ieşim din primitiva formulă de concepere a politicii ca „distincţie între amic şi inamic”? Cum se ajunge la „democraţie fără conducător”? Cum ieşim din „postdemocraţie”? Cum ajungem la „statul de drept democratic”? Ce resurse sunt presupuse?

Conceptele pe care cititorul le poate găsi argumentate în acest volum sunt multe. Este vorba, de pildă, de „stat avariat”, „stat de drept” care este şi „stat drept”, „legitimarea democratică”, condiţionarea democraţiei, echilibrului social şi dezvoltării de „statul naţional”, „naţiunea civică”, ca punct de sprijin pentru evitarea atât a „naţionalismului etnic”, cât şi a acelui „internaţionalism” care nu prinde rădăcini în viaţa trăită a oamenilor, ci este impus acestora, „costul inculturii”, „noua biopolitică”, nevoia de „intelectuali publici”, „integritatea”.

Contextul ne fixează, vrând-nevrând, în realităţile lumii, tematica libertăţii, dreptăţii şi democraţiei ne plasează în continuitatea unei tradiţii majore. Dar soluţiile nu sunt decât înainte, în faţa minţii, deciziilor şi acţiunilor noastre.

Contextul din România actuală, înţelegând prin actual ceea ce s-a petrecut în ultimii cincisprezece ani, poate fi caracterizat succint şi realist ca un grav derapaj. Este vorba de derapajul în raport cu Constituţia pe care ţara şi-a adoptat-o în 1991, pe fondul cotiturii istorice spre democraţie din Europa Centrală şi Răsăriteană şi cu reformele instituţionale aferente. Am în vedere aspecte multiple.

Bunăoară, trăim încercarea de distrugere a pluralismului, care a culminat cu eforturile de scoatere, oarecum „definitivă”, din viaţa societăţii a unor partide democratice. Asistăm la încălcarea legitimării – „preşedintele” îşi pune, cum recunoaște, „guvernul meu”, după ce schimbă majorităţi ieşite din alegeri parlamentare sau impune coaliții fără susținere suficientă în electorat. România a devenit stat cu o intervenţie a serviciilor secrete, în viaţa politică, economie, media, fără precedent. Calitatea slabă a decidenţilor are ca pandant cultivarea urii în societate, reluarea unor „tehnici” politice ale anilor treizeci, dezorganizarea domeniilor, de la economie la cultură, şi aşteptarea ca „banii europeni”să scoată ţara din crizele ce se înmulţesc.

Statul modern întâmpină dificultăţi ieşite din globalizare, digitalizare, creşterea demografică şi trebuie regândit ca stat de drept democratic. Statul român actual este avariat, ca urmare a derapajului.

Volumul conferă relief unei propuneri de ieşire din crizele felurite care afectează statul ca stat. Nici România nu se poate pune în mișcare fără democratizare. Când este vorba de situaţii circumscrise, naţionale, am în vedere dezlegări în orizontul lumii de azi şi de mâine. Din trecut este de învăţat, dar reperele ce trebuie apărate sunt în prezent şi viitor.

Analizele din volumul de faţă au fost prezentateîn conferinţe pe care le-am susţinut în SUA, Canada şi România sau în articole preluate de numeroase publicaţii. Păstrez forma lor originară, fie și cu ușoare reluări, care redă mai bine atmosfera  discursivă  a contextului. (Din Prefața la volumul Statul actual, Meteor Press, București, 2021).