Zborul … a rămas

Nicusor Dan
Prof. Rus Augustin

   Este expresia des folosită de profesorul Dumitru Almaș atunci când își încheia expunerea despre diferite personalități istorice, expresie care parcă te făcea curios să afli ce a urmat după sfârșitul vieții pământești a acelei personalități, ce a lăsat ea posterității.

   Așa s-a întâmplat și în cazul lui Napoleon Bonaparte (1769-1821), care, după înfrângerea de la Waterloo (18 iunie 1815), s-a predat discret englezilor, meritul cărora este nu numai acela că l-au înfrânt, alături de alți aliați europeni, ci că nu l-au suprimat fizic, l-au „izolat” numai în insula Sf. Elena însoțit de un anturaj foarte restrâns, dându-i astfel posibilitatea să-și reconstituie tumultoasa sa viață, dictându-și ideile, rememorându-și faptele etc. ,lui Las Cases și fiului acestuia, ce le-au consemnat conștiincios în înscrisuri. Mulți istorici, au avut astfel, pe lângă documente oficiale, memoriile împăratului, pe baza cărora au reconstituit perioada  când Napoleon Bonaparte a evoluat și apoi a devenit prima personalitate a Franței, iar ideile sale au fost aplicate în „tehnica militară” a multor strategi, au fost studiate în școli militare ca exemple de „bune practici”.

   Personalitatea lui Napoleon Bonaparte a fost așezată în istorie alături de Hanibal, Cezar și Cromwell, calitățile cărora le avea adunate în el și de care s-a folosit în perioada sa de ascensiune și glorie.

   Poate, fără să își dea seama, cei care au ridicat în 1826 colina Butte, pentru a comemora victoria  din 18 iunie 1815 de la Waterloo asupra lui Napoleon Bonaparte, nu s-au gândit că  „nu există loc mai potrivit pentru a visa la măreția lui Napoleon, pentru a evoca grandoarea legendară a domniei lui, pentru a aprecia printr-o privire aruncată trecutului   …   decât vârful acestui mormânt triunghiular ridicat peste leșul eroismului imperial. Aici a apus „gloria imperială a Franței” dar a început    …   „mitul” lui Napoleon Bonaparte.

   Vârsta și posibilitățile financiare nu îmi vor permite niciodată să pășesc pe urmele acestui „titan” al lumii moderne, dorința aceasta rămânând doar   …   „ visul  unei  nopți  de  vară”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5