O lume dispărută

Între scriitoarele bistrițene cu vechi state, al căror scris a atins anumite trepte de măiestrie, putem aminti nume, sensibil egale valoric, ca Melania Cuc, Maria Olteanu, Elena M. Cîmpan, Jenița Naidin, Marilena Toxin. Despre cea din urmă, se cunosc mai puține lucruri, Marilena Toxin fiind o prezență discretă, publicând mai rar. Noul ei roman, Cizmăria de lux, care incită spre lectură încă de la titlu, a apărut anul acesta la Editura Solon. Gândul ne poartă la epoca de tristă și nostalgică amintire, când în fruntea națiunii s-a aflat dictatorul comunist provenit din această breaslă. Intuiția noastră nu va fi departe de adevăr, citind romanul. Chiar dacă nu vorbește direct despre Ceaușescu, romanul își fixează trama în zilele industrializării (forțate?!) din anii șaptezeci, optzeci, continuând în zilele revenirii la așa-zisa democrație capitalistă.
Într-un orășel de munte, din nord-estul țării, al cărui nume nu este precizat, dar pe care l-am identificat ca fiind orașul Câmpulung Moldovenesc, oamenii primesc cu speranță și cu încredere ridicarea unei noi fabrici de încălțăminte, botezată “Motanul”. Tânăra absolventă de liceu, cu numele Maria, urmează cursuri de specializare la București și ajunge pe un post de designer la atelierul de proiectare al acestei fabrici ce ajunge să numere, în perioada ei de glorie, o mie cinci sute de angajați. Sub pana povestitoarei, își fac apariția personaje grobiene, ce populează un spațiu bine cunoscut; mediul industrial abrutizant, în care cea mai mare parte a populației României a muncit în acei ani, îi apare familiar autoarei.
Cititorul va retrăi atmosfera cenușie a fabricilor României, cu șefi îndoctrinați politic, cu turnători și caractere slugarnice. Puțini scriitori s-au aplecat asupra acelor realități sumbre, cunoscându-le în amănunțime mecanismele. Marilena Toxin are meritul de a pătrunde într-un mediu aproape tabu în zilele noastre, cel al clasei muncitoare „conducătoare”.
Tânăra Maria, un alter ego al autoarei, privește cu simpatie, dar și cu un ochi critic, această categorie socială expoatată și manipulată de vechii și de noii profitori. Clasa muncitoare, cu aspirațiile și nevoile ei de echitate, a fost și rămâne o categorie care trebuie reconsiderată. Autoarea nu se ferește să consemneze cu amărăciune avatarurile prin care au trecut cei mulți, cu anii sumbri ai dictaturii, cu perioada tranziției, când fabricile ridicate cu sudoarea poporului au ajuns în mâinile lacome ale unor foști securiști și activiști comuniști. Aceștia sunt noii conducători pe care se sprijină democrația de astăzi.
Mânată de trăiri moralizatoare, Marilena Toxin vădește empatie față de oamenii simpli și onești (umiliții și obidiții acestei lumi). O privire mai detașată și mai nuanțată asupra personajelor sale ar fi adus un câștig de cauză romanului. Abordarea maniheistă pare o viziune simplificatoare. Maria se dorește a fi un personaj cu calități excepționale: simț al dreptății, onestitate, curaj etc. Autoarea posedă ea însăși calitatea unui povestitor cu har, ce știe să construiască trasee epice viabile. Dacă ar fi renunțat la unele personaje episodice, lipsite de consistență, arhitectura romanului ar fi dobândit armonia unei construcții solide. În prima parte, povestea curge fără asperități, fără intervenții moralizatoare. Cele mai izbutite pagini sunt cele legate de copilăria nefericită a Mariei. Lumea orfelinatelor prin care ea se perindă, amintește de romanele lui Dickens. Analiza psihologică, comentariile auctoriale omnisciente subliniază agerime și calități eseistice evidente ale autoarei.
Romanul Cizmăria de lux al Marilenei Toxin readuce în prim plan anii de elan ai industrializării comuniste, urmați de cei ai prăbușirii comunismului. Romanul adună laolaltă chipuri și caractere memorabile: directori de fabrică cinici și lași, secretari de partid abuzivi și tiranici, șefi mai mari sau mai mici atrași de mirajul puterii, ingineri vânând posturi și funcții, maiștri primitivi și muncitori servili sau răzvrătiți, supuși abuzurilor. Toți trăiesc drame personale, sunt rotițe dintr-un angrenaj absurd. Fabrica de încălțăminte “Motanul” e un întreg univers, dar unul kafkian. Marilena Toxin readuce în prim plan o lume dispărută nu de mult, urmată de o alta la fel de strâmbă și de imperfectă, pe care o trăim astăzi.