Primarul Năsăudului, Dorin Vlașin: Cred că vaccinarea e singura variantă prin care noi vom putea reveni la viaţa de dinainte, una normală!

Primarul Năsăudului, Dorin Vlașin, consideră că în campania de vaccinare ar trebui să se implice nu doar primăriile, ci și alte instituții alte instituții, precum Biserica sau Școala. Năsăudul a avut și o rată de incidență de peste 7, acum fiind pe un trend descendent.

 “Campania pro-vaccinare este foarte dificilă. Din punctul meu de vedere, nu este suficient să promovăm această campanie doar noi, cred că trebuie să implicăm mult mai multe instituţii ale statului, inclusiv şcolile. Chiar şi Inspectoratul Şcolar a făcut câteva acţiuni pentru susţinerea vaccinării, totul ar trebui să înceapă şi din biserici. La noi, lumea ascultă, totuşi, de preoţi şi cred că ar fi nişte factori importanţi de care lumea ar ţine cont. Mai avem şi modele cu ţările din Europa, precum Danemarca, Finlanda, Spania, Norvegia, unde lumea s-a vaccinat în proporţie de peste 80-85%. O parte din aceste ţări au scăpat de toate restricţiile. Cred că e singura variantă prin care noi vom putea reveni la viaţa de dinainte, una normală”, a declarat primarul Vlașin.

Acesta a făcut referire la restricțiile impuse de lege la o rată de incindenţă mai mare de 6, care afectează populație, dar și agenții economici, pe cei din domeniul HoReCa.

Cei vaccinaţi nu mai au aproape nicio restricţie şi cred că e singura variantă prin care noi putem să traversăm această perioadă dificilă. Trebuie să fim cu ochii aţintiţi pe ceea ce se întâmplă în această pandemie. Din păcate, am avut şi tragedii, tânăra însărcinată, zilele astea o educatoare care s-a stins. Lumea, deşi se întâmplă aceste tragedii, parcă tot nu crede că există CoVid. La Năsăud avem 80 de locuri disponibile, erau ocupate 68, în spital. În 80% din cazuri, pacienţii sunt în stare destul de gravă. Semnele de întrebare sunt multe, nu trebuie să avem niciun semn de îndoială că acest virus necruţător nu există, trebuie să ne mobilizăm, să facem front comun pentru a convinge populaţia că e singura soluţie de a scăpa de acest virus. Rata de vaccinare în oraş nu ştiu dacă depăşeşte 30%, acum creşte numărul celor care optează. Acesta este un lucru bun. Ai centru de vaccinare încă din primele zile, unde se administrează Pfizer – şi eu sunt vaccinat tot cu Pfizer – nu-i înţeleg de ce nu au venit”, a menționat Dorin Vașin..

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5