Biserica Ortodoxă din Buduș, sfințită de primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, și-a sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil!
Mar, 11/09/2021 - 11:46
În Duminica a 24-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă din Buduș, sfințită în urmă cu 114 ani, de primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, și-a sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, pomeniți în calendar la data de 8 noiembrie.
Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de preacuviosul protosinghel NATANAEL Zanfirache - slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, alături de un sobor de clerici format din preotul paroh Teofil Moldovan, preotul Gheorghe Daniel Puian - ucenicul vrednicului de pomenire Episcop Vasile Flueraș, preotul Florin Moldovan - parohul Bisericii „Buna Vestire” din Bistrița, și diaconul Ioan Bindea - pedagog la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
În cuvântul de învățătură, părintele protosinghel Natanael Zanfirache a tâlcuit Evanghelia duminicii a 24-a după Rusalii, a învierii fiicei lui Iair, pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi” (Luca 8, 50).
Astfel, ancorat în chipuri și modele scripturistice, preacuvioșia sa a pus la inimile credincioșilor următorul gând: „Credința și frica se opun”.
„Credința în Dumnezeu te despovărează, te eliberează. Omul care are credință și nu se teme, nu are frică, trăiește bucuria momentului. El se încrede în Dumnezeu și este un om fericit. Pe de altă parte, omul care are îndoială și se teme, el, în același timp, prin îndoiala lui, prin temerea lui, își împovărează viața. Prin urmare, soluția despovărării sufletului este credința în Dumnezeu”.
Actualizând cele spuse, părintele Natanael a afirmat că „în zilele noastre, din nefericire, cel care se îndoiește, cel care este sceptic, cinic, adică nu crede și pune totul sub semnul întrebării, este mai bine văzut, este chiar aplaudat de cei din societate; iar cel care are o credință în Dumnezeu și în minunile Lui, este considerat de cei din societate un om naiv, un om orb, din nefericire, cu durere o spun, înapoiat. (…) Așadar, să nu ne îndoim, să credem în continuare în Dumnezeu și în Tainele Bisericii și să nu uităm că aici, în Biserică, prin ajutorul lui Dumnezeu, ne vine scăparea și mântuirea noastră”.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Teofil Moldovan a mulțumit pentru prezență părintelui protosinghel Natanael Zanfirache, celorlalți părinți împreună-slujitori, teologilor de la Cluj, autorităților locale, fiilor satului și tuturor celor prezenți la hramul bisericii, în frunte cu primarul comunei Budacu de Jos, Florin Sandu Simionca.
Scurt istoric
Localitatea Buduş apare în documente încă din anul 1345. Astfel, la 25 mai 1345, capitlul de Alba Iulia adevereşte că Ioan, fiul lui Petru de Bistriţa, şi fratele său, Petru, au dat doamnei Ecaterina, soţia comitelui Henchmann de Aiud, drept pătrime de fiică, o treime din moşia Buduş. Anul acesta, la data de 25 mai 2021, localitatea Buduș a împlinit 676 de ani de la prima atestare documentară.
Parohia Ortodoxă Buduş apare în documente încă din anul 1405, când aparţinea de Episcopia de Alba Iulia. În centrul satului, în mijlocul unui cimitir, se păstrează urmele unei bisericuţe (Sfânta Masă din piatră), unde astăzi este aşezată o troiţă. Prin anul 1631 se găsea, în satul Buduş, un episcop cu numele Benedict. Acesta a condus provizoriu Episcopia Romanului (1633), apoi s-a retras la Mănăstirea Suceviţa.
Biserica Ortodoxă din Buduș a fost construită în perioada 1903-1907, fiind sfințită în data de 28 octombrie 1907, de către arhim. dr. Miron Cristea, mai târziu primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Lăcașul de cult i-a primit atunci ca ocrotitori spirituali pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
În anul 1947, biserica a fost reparată și zugrăvită, iar în data de 4 noiembrie 1951 a fost resfințită de vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Colan. În perioada 1981-1984, la lăcașul de cult s-au efectuat alte lucrări de înfrumusețare și edificare, precum pictura în tehnica tempera grasă și alte reparații interioare și exterioare. Pictura bisericii a fost sfințită la data de 1 februarie 1987, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira, în vremea aceea episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Ultimele reparații s-au făcut între anii 2005-2008, efectuându-se lucrări de reparaţie a exteriorului bisericii, înlocuindu-se toată tencuiala, până la cărămidă; s-a zidit un nou pridvor, care a fost pictat; s-a montat instalaţia de încălzire în biserică şi s-au efectuat alte lucrări de înfrumuseţare. În data de 22 iunie 2008, lăcașul de cult a fost resfinţit de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu Pop, pe atunci episcopul-vicar al Eparhiei Clujului.
Din anul 1997 până în prezent, Parohia Buduș și filia Budacu de Jos sunt păstorite de preotul Teofil Moldovan.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Hramul bisercii parohiale din Buduș. Printre invitați, oaspeți de seamă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca
- Hramul Bisericii Ortodoxe din Buduș și aniversarea a 680 de ani de la prima atestare documentară a localității
- Sărbătoare la Buduș
- Eveniment istoric la Buduș: Liturghie arhierească și aniversarea a 679 de ani de la prima atestare documentară a localității
- Mitropolitul Andrei a binecuvântat lucrările de la Biserica Ortodoxă din Buduș! Au fost sfințite Monumentul Eroilor și capela! Distincții pentru primarul Florin Sandu Simionca și secretarul Florin Vărărean

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Se spune că frica păzește pepenii și multă adevăr este în vorba asta. Nu trebuie puse multe garduri...
Comentarii
un cetatean -
Joi, 00:29
Voi PSD, ati capusat, mintit si blocat tara. Totul pentru a apara coruptii si sinecuristii, dar...
Măi, Bogdane! -
Mie, 20:12
Măi, Bogdane! Măi, Bogdane!
Zici că nu-mi pasă? Sărmanii,
Și-n consiliu, și-n TAROM-uri,
De-abia...
Sergiu -
Mie, 13:06
Sintagma „greaua moștenire” este lozinca la care apelează unii politicieni pentru a avea o scuză în...
Lex -
Mie, 01:48
LEGE 73 18/05/2026 - Portal Legislativ
"EMITENT
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL...
Florentin Archiudean -
Mar, 22:48
Păcat că nu stiu urșii unde este biroul Minitresei sau MiniSTRESei mediului să îi dea bună seara!...
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui Constantin Dan Cucul, preot paroh la Runcu Salvei, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
În zi de sărbătoare, îi dorim domnului primar Ioan Pavelea de la Coșbuc, multă sănătate, fericire, putere de muncă, împliniri profesionale și...
În zi de naştere - 17 mai - adresăm doamnei FLORICA BUDUŞAN, antrenor-coregraf Clubul Floris, calde urări aniversare, însoțite de gânduri bune.
In Memoriam
Astăzi, 20 mai, comemorăm nouă ani de la trecerea la cele veşnice a profesorului Petre Anghel, îndrumător și mentor pentru nenumărați elevi...
























Adaugă comentariu nou