S-a stins din viață filosoful și eseistul, Tudor Cătineanu, Cetăţean de Onoare al comunei Teaca

S-a stins din viaţă unul dintre preşedinţii postrevoluţionari ai radioului public, Tudor Cătineanu. Tudor Cătineanu s-a născut la 2 mai 1942, la Ocniţa, jud. Bistriţa-Năsăud.

Este absolvent al Facultăţii de Filologie (1964) şi de Filosofie (1971) de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Este doctor în filosofie – din anul 1979[1].

A fost profesor la Şcoala Generală nr. 5 din Sighişoara, secretar literar la Teatrul de Stat din Turda şi redactor la Editura Dacia (1970 – 1972).

În 1972 devine lector la secţia de Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă cursurile de Etică, Estetică, Filosofia Culturii, Axiologie, Introducere în teoria şi practica presei.

În timpul carierei universitare, Cătineanu a fost mereu supravegheat de Securitate. Socrul său din prima căsătorie făcuse 15 ani de închisoare ca legionar, iar aceasta era o culpă foarte gravă care plana asupra sa, fără să aibă nicio vină.

Despre perioada din învăţământ, profesorul Cătimeanu îşi amintea: „Mi-am lăsat barbă când eram profesor, iar un moment dat, a venit o inspecţie foarte dură de la Minister şi de la partid care întorcea totul pe dos. Atunci, unul dintre inspectori m-a abordat pe holurile universităţii şi mi-a atras atenţia că dau un exemplu negativ pentru studenţi pentru că port barbă. Atunci i-am dat următoarea replică: Partidul mă poate rade, dar nu mă poate bărbieri, adică mă poate rade din sistem, dar nu mă poate obliga să mă bărbieresc. A început să râdă şi m-a lăsat în pace. Din când în când, aveam replici curajoase cu miez, dar nu agresive” povesteşte profesorul.”[2]

În paralel cu activitatea didactică, a înfiinţat şi a condus revista Napoca Universitară – fiind redactor şef (1972 – 1976) – şi Cenaclul de filosofie „Diotima”.

În anul 1991 devine profesor şi conducător de doctorate în domeniul Filosofia culturii şi a istoriei.

În perioada 1990-1995 a fost Şeful Catedrei de Filosofie sistematică de la aceeaşi Universitate.

Mutându-se la Bucureşti, a fost, mai întâi, consilier al directorului general al Societăţii Române de Radiodifuziune, iar în intervalul 27 septembrie 1995 – 15 noiembrie 1999 a fost Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune – în temeiul legii de organizare şi funcţionare a Radiodifuziunii – , perioadă în care a înfiinţat, în 1997, Canalul Radio România Muzical.

„Am dat un concurs foarte sever. În comisie era domnul Ţepelea şi poetul Adrian Păunescu, care la sfârşitul examenului chiar m-a îmbrăţişat. Din 12 concurenţi, m-au ales pe mine. La radio, condiţia era să nu fiu într-un partid politic”, spunea Cătineanu despre mandatul de preşedinte al SRR.

Despre colaborarea îndelungată cu Radioul, profesorul Cătineanu îşi amintea: „Colaboram la radio şi mi-a trecut prin cap o idee interesantă şi am înfiinţat o rubrică: Vorbe auzite pe stradă. Ieşeam pe stradă şi din ceea ce auzeam, dacă ceva era interesant, dezbăteam apoi tema în emisiune. Îmi aduc aminte că trăgeam o ţigară pe stradă la un moment dat, iar pe lângă mine a trecut un domn vârstnic foarte agitat cu fiul său. El i-a spus: Băi băiate, ţi-am spus de atâtea ori că problemele sunt făcute ca să fie rezolvate, nu tot discutate şi frecate. Observaţie extraordinară! După trei emisiuni am aflat cu tristeţe că şeful de la radio a anulat rubrica considerând că este periculoasă”, adaugă Cătineanu.

După încheierea mandatului la conducerea SRR, va rămâne consilier al preşedintelui – director general al instituţiei.

În anul 1999, reintră ca Profesor la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Aici a predat cursurile de Retorică şi de Deontologia mass-media, obţinând dreptul de conducător de doctorate în domeniul Ştiinţele Comunicării.

A conceput cursuri universitare (retorică, teoria valorilor, istoria filosofiei, istoria culturii).

A publicat în revistele de specialitate peste 200 de studii şi a ţinut circa 75 de conferinţe publice, făcând proba unui talent oratoric deosebit.

Ca jurnalist, a înfiinţat şi a susţinut rubrica „Unghiuri şi antinomii” de la revista clujeană Steaua, publicând studii şi eseuri și în alte reviste de profil, din ţară şi din străinătate.

Este autor al mai multor volume, între care „D.D. Roşca şi filosofia românească”, 1979, „Structura unei sinteze filosofice”, 1981 – pentru care profesorul Tudor  Cătineanu este distins cu Premiul revistei „Amfiteatru“ pentru cea mai bună lucrare social-politică a anului[3], iar în anul 1985, a fost distins cu Premiul „Vasile Conta“ al Academiei Române – , „Elemente de etică”, 2 vol., 1982 şi 1987, „Constructe” , Editura Sinapsa, 2000 şi „Echilibru şi dezagregare. Antinomia eminesciană”, 2002, „Deontologia Mass-media”, 2009, „Configuraţii „fizice” şi exerciţii metafizice”, 2013, „Deontologia Opiniei între Etică şi Retorică”, Colecția Școala ardeleană de filosofie, 2015[4].

Drum bun, în lumină!

[1] https://m.facebook.com/radioromania.gaudeamus/photos/a.160952636070/10158005862301071/?type=3&source=57&__tn__=EH-R

[2] http://romanialibera.ro/special/reportaje/fostul-director-al-radiodifuziunii-tudor-catineanu–partidul-ma-poate-rade–dar-nu-ma-poate-barbieri-247878

[3] Titus Vîjeu – Scrpita manent – Ghid biobibliografic al scriitorilor din Radio, Societatea Română de Radiodifuziune, Bucureşti 2004

[4] http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_418_CATINEANU-Tudor.html