SCRIITORII MIRCEA CĂRTĂRESCU și IOANA NICOLAIE la Liceul Teoretic “C. R.-Vivu” TEACA
Vineri, 13 mai ...Ce zi norocoasă pentru elevii Liceului Teoretic “Constantin Romanu-Vivu” din TEACA! Cer senin, elevi poznași, cărți și....muuulte povești. Și nu orice fel de povești, ci cele spuse de oameni MARI, scriitorii MIRCEA CĂRTĂRESCU și IOANA NICOLAIE.
Da, marii scriitori contemporani ne-au trecut pragul și nu oricum. FUNDAȚIA MELIOR, sub coordonarea doamnei Ioana Nicolaie ne-a ales pentru a înființa Biblioteca Melior 18, un proiect de promovare a lecturii în rândul tinerilor cititori, prin dotarea bibliotecilor școlare și transformarea lor într-un spațiu viu. Nu mai puțin de 600 de volume nou-nouțe cu o valoare de aproximativ 5000 de euro, au ajuns la Teaca. Sunt cărți superbe, numai bune de iubit de către orice copil care le va dechide.
Bucuria a fost și mai mare deoarece ilustrul scriitor Mircea Cărtărescu a fost parte a acestui proiect.
Atelierul de joc și imaginație pe care distinșii oaspeți l-au organizat pentru 50 de elevi ai claselor a VI-a și a VII-a a smuls zâmbete și uluire. A fost locul în care copiii au întâlnit scriitori „poznași” în „pijama albastră și cisme de cauciuc”, zmei, zâne și fetițe curajoase, dar și unde au învățat că numai binele duce lumea mai departe. Poate că, pentru unii dintre ei, întâlnirea cu un scriitor contemporan este un eveniment unic în viața, iar volumul cu autograf primit în dar o să fie păstrat la loc de mare cinste în micul lor univers. Căci cititor nu te naști, ci devii la capătul unei întâlniri cu o carte.
Fie ca „Ferbonia” ori „ Vertijia” Ioanei Nicolaie să fie acea carte pe care să o descopere cu ochi curioși, minți dornice și suflete gata să se lase fermecate.
Mulțumim Fundația Melior! Mulțumim Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie pentru ziua minunată pe care ne-ați dăruit-o!
Prof. Maria Ceușan
Citiţi şi:
- Reîntoarcerea acasă. Scriitoarea Ioana Nicolaie, soţia lui Cărtărescu, gest inedit la Maieru
- 550 de cărți ajung în Anieș cu ajutorul scriitoarei Ioana Nicolaie şi a Fundației Melior
- Librăria Humanitas: Întâlnire cu Ioana Nicolaie (joi) şi Mircea Cărtărescu (vineri) la Bistriţa
- Luni, sângeorzanca Ioana Nicolaie, soţia lui Mircea Cărtărescu, la „Liviu Rebreanu”. În aceeaşi zi, scriitorul este la Casa Cărţii
- Mircea Cărtărescu îşi încarcă bateriile la Sângeorz-Băi
Adaugă comentariu nou