16 august – Sfinții Martiri Brâncoveni prăznuiți de Biserica Ortodoxă Română

   Istoria românilor are multe „repere fundamentale”, în diferite perioade.

   Un asemenea reper este Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești (1688-1714), deoarece perioada domniei sale, de peste un sfert de veac, a fost un răstimp de liniște și prosperitate pentru Țara Românească și indirect și pentru Moldova și românii transilvăneni. El nu a rămas în istorie prin mari „acte de vitejie”, deoarece a fost un „domnitor pașnic”, preocuparea lui principală a fost să păstreze pacea și astfel să se poată ocupa de buna gospodărire a țării, de sprijinirea culturii și a religiei ortodoxe. Om realist și bine informat și-a dat seama că Imperiul otoman, deși intrase într-o perioadă de decădere, avea încă destulă putere să se opună celor care îi râvneau teritorii  -  Imperiul habsburgic și Rusia. Geografic și strategic, Țara Românească se afla la întretăierea intereselor acestor puteri, iar o politică imprudentă i-ar fi putut fi dăunătoare. De aceea, a plătit regulat tribut turcilor ca să nu le dea prilejul să intervină prea mult în treburile interne ale țării, dar a menținut relații, mai mult secrete, cu cei care luptau împotriva turcilor  -  Rusia, Imperiul habsburgic,Suedia, Franța, Veneția. Nu voia o înlocuire a stăpânirii otomane cu alta, de aceea, ajutat de turci și tătari a izgonit armata habsburgică comandată de Donath Heissler care pătrunsese în țară, a urmărit-o până în Transilvania, a înfrânt-o la Zărnești, luîndu-l prizonier pe Donath Heissler. Faptul acesta a dus la un anumit echilibru cu Imperiul otoman, la consolidarea entității statale, la o mai liberă folosire a credinței.

   Constantin Brâncoveanu era   ...   „Boier vechi și domn creștin”, care afirma   ...   „mi-am lăsat odihna și toate moșiile mele, și mai mult fără voia mea m-ați ridicat domn”, a cârmuit țara în vremuri extrem de tulburi,ferindu-se de imprudențe, de acțiuni pripite, folosind slăbiciunile demnitarilor otomani pentru aur, bijuterii, cai de rasă, harnașamente, trăsuri, haine din blănuri de mare preț, mătăsuri, stofe scumpe, etc. Pentru „dărnicia” sa, a fost numit Altân bei (prințul aurului) și sultanul Mustafa II i-a acordat titlul de „vecinic domn”.

   „Opoziția” din țară, reprezentată mai ales de Cantacuzini, dar și cea de la Istambul, a lucrat intens, reușind să convingă pe marele vizir Gin Ali și apoi pe sultanul Ahmed al III-lea, că domnul Țării Românești nu le este destul de fidel și că trebuie înlăturat. La 24 martie 1714 Aga Mustafa însoțit de 12 ciohondari cu iatagane și pistoale, intrau în București iar a doua zi se prezintă la curtea domnească unde se adunase Divanul domnesc în frunte cu vodă Brâncoveanu. Acesta îi salută în turcește și le adresează cuvinte de bun venit. Cu ochii în pământ, Aga Mustafa se apropie grăbit de domn și îi aruncă pe umeri năframa neagră a maziliei. Toți cei prezenți rămân pentru o clipă uimiți, mai ales după ce capugiul anunță că are misiunea să-l ducă pe domn cu toată familia la Istambul. Marele logofăt Ștefan Cantacuzilo citește în fața celor prezenți, firmanul ce cuprinde învinuirile aduse domnului. Câțiva boieri încearcă să intervină, dar se potolesc deoarece capugiul anunță că la Giurgiu sunt pregătiți 400 de ieniceri gata să intervină iar în sudul Dunării 12.000 de turci așteaptă să intre în țară să o jefuiască.

   Golgota familiei Brâncoveanu începe în martie 1714 și se încheie parțial la 15 august, când la Istambul, în prezența sultanului Ahmed al III-lea, a marelui vizir Gin Ali, a reprezentanților diplomatici, a unui numeros popor, sunt decapitați sfetnicul Ianache Văcărescu, apoi fiii domnului Constantin, Ștefan, Radu și Matei, apoi domnul, care în acea zi împlinea 60 de ani. Fapta a produs întristare și scârbă în multe țări europene.

   Cum a suportat Constantin Brâncoveanu drama prin care a trecut el și familia sa, este greu de descris. Probabil credința nestrămutată l-a ajutat și povățuit.

   La 20 iunie 1992, Sf. Sinod al B.O.R în frunte cu Patriahul Teoctist, i-a canonizat pe Constantin Brâncoveanu, pe fiii săi, pe sfetnicul Ianache Văcărescu, trecându-i în rândul sfinților, cu zi de prăznuire 16 august.