Pr. Vasile Beni: De Sfinții Martiri Năsăudeni ne reamintim că fiecare dintre noi suntem datori să ne apărăm credinţa strămoşească

                                       Dragii noştri credincioşi!

         Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, fac parte din grupa martirilor mărturisitori pentru credința strămoșească în Transilvania, în perioada când aceasta se afla sub stăpânire habsburgică.  

       Această sărbătoare ne arată că neamul românesc din Ardeal a avut de îndurat multe nedreptăţi, umilinţe şi prigoane de-a lungul istoriei sale zbuciumate, rămânând, însă, neclintit în cele două repere fundamentale ale sale, care i-au asigurat continuitatea: credinţa strămoşească şi conştiinţa naţională.

        Pentru că încercările de catolicizare a românilor din Transilvania a avut darul, ca şi comunismul, de a umple cerul de sfinţi, mucenici şi martiri ( A. Papacioc), pentru că autorităţile austriece catolice au încercat să impună românilor ortodocşi catolicismul nu prin predici convingătoare, ci cu tunurile. Sfinţii Martiri Năsăudeni au fost martirizați  pentru că nu au vrut să se lepede de credinţa strămoşilor fiind apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc .
     Atanasie Todoran, fecior de ţărani liberi din Bichigiu de pe Sălăuţa, înrudit cu familia preotului  Coşbuc, militar de 104 ani, este cel care spune: „În pământ de m-or băga/ Nu mă las de legea mea./ Asta-i legea lui Hristos/ Sloboziţi puştile jos…”

      Este cel care se opune episcopului unit să intre în Biserică: „De unde eşti? – De la Blaj. – Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo, stai liniştit şi nu ne mai tulbura pe noi în credinţa noastră”.
    Este cel care, atunci când copilul i-a fost bolnav, s-a opus cu îndârjire împărtăşirii lui cu azimă, zicând: români punturile pentru noi sunt moarte veşnică.
      Este tras pe roată pe platoul mocirla din Salva. Se povesteşte despre bătrânul Todoran că şi atunci când era pe roată şi i se sfărâmau oasele încă striga: „Nu vă daţi, fraţilor”.

      Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri.

     Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.

       Primind moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni.

Închei spunând că fiecare dintre noi suntem datori să ne apărăm credinţa strămoşească şi conştiinţa naţională. Amin.

PR. Vasile Beni