Pr. Vasile Beni despre mărturisirea credinţei prin fapte - Sfinţii Năsăudeni

Dragii noştri credincioşi!

De fiecare dată când participăm la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, la momentul rânduit, ne mărturisim credinţa atunci când cu toţii rostim Crezul. Am putea spune că este o mărturisire teoretică a credinţei noastre strămoşeşti.

Însă, calendarul nostru creştin ne oferă exemple de mărturisire practică a credinţei noastre strămoşeşti. Iar exemplul cel mai grăitor ni-l oferă Sfinţii martiri năsăudeni care se pomenesc la data de 12 noiembrie în fiecare an şi care şi-au vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. Pentru că, aşa după cum ştim, încercările de catolicizare a românilor din Transilvania au avut darul, ca şi comunismul, de a umple cerul de sfinţi, mucenici şi martiri (A. Papacioc), pentru că autorităţile austriece catolice au încercat să impună românilor ortodocşi catolicismul nu prin predici convingătoare, ci cu tunurile.

Tănase Todoran s-a născut în localitatea Bichigiu în jurul anului 1659. Momentul care l-a consacrat pe Tănase Todoran, atestându-i curajul şi calitatea de martir şi mărturisitor al credinţei ortodoxe, a fost revolta de la Salva din 10 mai 1763, atunci când, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! - şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”.

Este cel care spune: „În pământ de m-or băga/ Nu mă las de legea mea./ Asta-i legea lui Hristos/ Sloboziţi puştile jos…” Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.

La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi. La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Salva a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”. Se povesteşte despre bătrânul Todoran că şi atunci când era pe roată şi i se sfărâmau oasele încă striga: „Nu vă daţi, fraţilor”. 

Este cel care se opune episcopului unit să intre în Biserică: „De unde eşti? – De la Blaj. – Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo, stai liniştit şi nu ne mai tulbura pe noi în credinţa noastră”.
Este cel care, atunci când copilul i-a fost bolnav, s-a opus cu îndârjire împărtăşirii lui cu azimă, zicând: români punturile pentru noi sunt moarte veşnică.                                                                                                                   

Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri.

Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.

Primind moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. Prin urmare, fiecare dintre noi să căutăm să ne apărăm și să ne mărturisim credința noastră strămoşească. Amin!