Cu „Cartea pe Roți”, la Rebrișoara, acasă la Dorina Catarig

De Ziua Națională a Lecturii, 15 februarie 2023, scriitori năsăudeni și cititori au fost oaspeții scriitoarei DORINA CATARIG, acasă la Rebrișoara, unde am sărbătorit cartea cu nr. 6 - „Sânziene, raze de soare”, scoasă la Editura  Castrum de Thimes Giroc Timișoara. Cartea a fost sărbătorită la fel ca și celelalte, într-un mediu cultural de excepție, sub deviza Ligii Scriitorilor Români – CULTURE SEMPER ÎN VIRTUTE DEI - (Întotdeauna pentru cultură sub puterea lui Dumnezeu).

Dorina a organizat a șasea sărbătoare a cărții în satul natal, cu dorința de a ridica satul prin cultură, o oglindă în care să se  reflecte sentimente de comunitate  și  înțelegere între oameni. Așa după cum deducem din numerologie semnificația cifrei 6 înseamnă întruchiparea inimii, iubirea necondiționată și capacitatea de a sprijini, hrăni și vindeca suflete spre a fi în slujba celorlalți. Așa este fata din satul Mureșenilor, o sprijinitoare, o protectoare, o romantică, ce muncește din greu spre a crea relații pașnice și reciproce între cititori, folosind un limbaj fluent pentru conexiunea iubirii, pentru că așa cum spune Pascal: „Când iubești profund găsești  întotdeauna ceva nou în persoana iubită”.

La sărbătoarea cărții de la Rebrișoara au participat și doi scriitori din Capitala Culturii Europene, Daniel Luca și Nicolae Toma, editorii cărții, care au ascultat cu atenție cele spuse de Ioan Mititean, moderatorul manifestării, ce a prezentat câteva aspecte din istoricul comunei, dând exemple de cărturari locali care au slujit cultura română prin faptele și opera lor. Doamna preoteasă Hoha, dăscăliță la școala din sat, le-a oferit oaspeților bănățeni monografia comunei în două volume scrisă de prof. Leon Mîti, spre a-și lărgi cunoștințele despre grănicerime și Țara Năsăudului, renumită prin numărul mare de academicieni.

Sărbătoarea cărții de la Rebrișoara a fost un însemnat act de cultură,  amintindu-ne că luna februarie, cu ani în urmă era denumită „Luna cărții la sate”, iar Rebrișoara era localitate pilot pe linie culturală. Dorina, prin slăvirea cărții, dă tonul readucerii în prim plan a tradițiilor culturale locale.

Scriitorul Daniel Luca apreciază  romanul, apreciază strădania autoarei de a aduce în prim plan cartea, ca cel mai bun prieten al omului, ca un îndemn la iubire și încredere. Nicolae Toma spune că Dorina are un dar de exprimare și de comunicare cu satul în liniște, armonie și dragoste. Dintre scriitorii și cititorii prezenți și-au exprimat gândurile și părerile sincere despre carte, această floare  înmiresmată cu petale de  cuvinte colorate,  scrisă în culori  dulci  de iubire  domnii: Grigore Avram, Lucreția Mititean, Mircea Daroși, Claudia Talpoș, Domnica Tinerean, Viorica Hoha,  Ioana Lăpușneanu, Macedon Tofeni, Pompei Pop, Leon Catarig, Ștefan Gheoc și Ionuț Nistor, toți cu o atitudine de admirație  și recunoștiință față de Dorina creatoare de frumos și viziune umanitară.

Sărbătorirea cărții la Rebrișoara, acasă la scriitoarea Dorina Catarig, în ambianța casei părintești ce i-a răvășit  ființa și i-a  hrănit visele a fost  un nou pas spre fapte demne, un atașament profund față locurile nevinovatei copilării.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5