Carosabil reabilitat pe str. Panait Cerna! Primarul Ioan Turc: O zi de la frezare, la asfaltare, pentru disconfort minim!

Carosabilul de pe str. Panait Cerna este reabilitat, lucrările fiind evaluate vineri de către primarul Ioan Turc. Potrivit acestuia, execuţia este realizată de administraţia municipală, cu utilajele şi specialiştii proprii, cu mixtură asfaltică de la noua staţie operaţionalizată.

"Suntem pe str. Panait Cerna, este una dintre străzile cu mari probleme, una dintre cele mai rele străzi din Bistriţa. Dacă te uitai după autobuz, aveai impresia că merge pe dune. Această stradă va fi reabilitată. Este, de fapt, startul pe care-l dăm pentru reabilitarea străzilor din oraş prin forţe proprii, cu mixtură asfaltică din staţia proprie de asfaltare, dotarea pe care o avem, cu oamenii noştri. Acest finisor va fi înlocuit, în curând, cu finisorul nostru din curte care a costat 1800 mii lei şi care, spre deosebire de acesta,  are o deschidere mult mai mare, de până la 9 m. Practic, putem rezolva un drum printr-o singură trecere. Este un lucru extrem-extrem de important.  Ceea ce se întâmplă aici, pe str. Panait Cerna, se va întâmpla pe toate străzile cu probleme din oraş. Le garantez cetăţenilor acest lucru, plus celor care locuiesc în localităţile aparţinătoare şi care sigur că au nevoie, la fel ca şi cei care locuiesc în Bistriţa, de condiţii minimale.

         Am spus foarte clar, din momentul în care se frezează, până când se asfaltează, nu trebuie să treacă nici măcar o zi până la demararea lucrărilor. Adică, disconfortul să fie cât mai mic. Mai mult decât atât, pe timp de noapte – vă puteţi convinge singuri – elementele de semnalizare a lucrărilor sunt  ceea ce trebuie pentru un oraş civilizat, adică oamenii, participanţii la trafic, pot să vadă unde sunt lucrări şi pot evita orice problemă", a declarat primarul Ioan Turc.  

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5