Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, locul 1 la nivel național ca revenire a pacienților! Lazany: Nu avem probleme financiare
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, ec. Gabriel Lazany, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă că unitatea spitalicească nu se confruntă cu probleme de finanțare, ba mai mult, spitalul se clasează în topul național ca număr de pacienți ca revenire după pandemie.
"Nu avem probleme pe partea de finanţare. Cred că suntem unul dintre puţinele spitale din România care sunt pe linia de plutire în ceea ce înseamnă banii. Avem o colaborare excepţională cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar asta nu ne-ar ajuta cu nimic dacă medicii nu ar fi înţeles importanţa muncii lor şi să facă şi servicii de natură care se pot factura ca să acoperim valoarea semnată cu Casa de Asigurări. În momentul de faţă, suntem spitalul pe locul I ca revenire post-pandemică, pentru că foarte multe spitale au probleme din cauza aceasta, pacienţii nu s-au mai reîntors la spital. La noi au venit şi sunt chiar mai mulţi. Creşte mult şi exponenţial numărul pacienţilor la UPU, nu e un lucru chiar îmbucurător, dar ca număr de pacienţi am ajuns foarte aproape de nivelul anului 2019, pe care-l luăm ca an de referinţă", a declarat Gabriel Lazany.
Potrivit acestuia, spitalul a accesat programe naționale de sănătate, astfel că nu există sincope financiare care să perturbe actul medical.
„Se fac operaţii, pacienţii nu cumpără nimic, am menţinut aceleaşi standarde de calitate a actului medical. Avem materiale sanitare, am venit cu tot feluri de finanţări suplimentare, prin programe naţionale de sănătate. De exemplu, pe protezare, cu ajutorul Casei de Asigurări, am reuşit să creştem bugetul de patru ori faţă de nivelul anterior. De aceea se fac atât de multe operaţii de protezare la Bistriţa, mai multe ca la Târgu Mureş”, a mai spus Lazany.
În context, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu MOldovan, a menționat că personalul SCJU Bistrița a înţeles că trebuie să facă spitalul eficient, şi sustenabil din punct de vedere economic, iar managerul Gabriel Lazany este "omul sfinţeşte locul".
Citiţi şi:
- Gabriel Lazany: Vești bune de la spital! Buget majorat cu 150% la Programul Național de Protezare, cu suportul Casei Județene de Asigurări de Sănătate
- Managerul Gabriel Lazany: Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, inclus în Programul național de tratament al bolilor neurologice
- Managerul Gabriel Lazany (SCLJU Bistriţa): Din 3870 pacienţi internaţi în luna martie, şase au declarat că au dat şpagă. Banii pleacă din buzunarul lor, să sesizeze organele abilitate!
- Managerul Gabriel Lazany: Nu ne sperie concurenţa, dar sistemul privat de sănătate „smântâneşte” pacienţii! La UPU, Poliția ne lasă toți pacienții problemă!
- Managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, anunţă suplimentarea paturilor pentru pacienţii CovId! Vezi ce secţii îşi suspendă activitatea!
Adaugă comentariu nou