Managerul Gabriel Lazany: Nu ne sperie concurenţa, dar sistemul privat de sănătate „smântâneşte” pacienţii! La UPU, Poliția ne lasă toți pacienții problemă!
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, ec. Gabriel Lazany, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că modificările legislative aduse în domeniul programelor de sănătate trebuie să aibă în centru pacientul, precizând că această concurenţă între sistemul public şi privat de sănătate ar trebui să fie una loială.
„S-a discutat foarte mult de privatizarea sistemului public de sănătate. Ministrul Sănătăţii a făcut o declaraţie care mi-a atras atenţia în mod deosebit. Modificările legislative care s-au făcut au la bază eliminarea oricărei discriminări şi punerea pacientului în centrul sistemului. De multe ori am afirmat că pacientul trebuie să fie în centrul sistemului. În calitate de reprezentant al unui spital public, sincer vă spun că nu mă sperie concurenţa. Concurenţa este întotdeauna constructivă, dar vorbim de o concurenţă loială, făcută pentru a oferi aceleaşi condiţii de muncă ambelor părţi. Spitalele publice sunt într-un fel discriminate”, a declarat Lazany.
Managerul SJU Bistriţa a menţionat că un prim element discriminatoriu este faptul că se permite medicilor din sistemul public să-şi desfăşoare activitatea şi în mediul privat. „Este deja o concurenţă neloială, pentru că întotdeauna sistemul public a reprezentat o pepinieră de racolare a pacienţilor. Atâta timp cât un medic vine şi-şi desfăşoară activitatea de bază la spital, după care poate să meargă în zona privată, unde să-şi continue aceeaşi activitate, nu este corect”, a spus Lazany.
Un al doilea element care conduce la concurenţă neloială este acela prin care se permite medicilor să lucreze în zona privată, în „sistem SRL”. „Din punctul meu de vedere, medicul este medic. Cum şi la spitalul public lucrează cu un contract individual de muncă, după care spitalul plăteşte aproximativ 42,5% cote la bugetul de stat, mi se pare total nepermis ca în zona publică medicul să fie de fapt SRL. Este un mod de a evaziona statul, pentru că se plăteşte 1% pe cifra de afaceri. Ce să mai vorbim de protecţia pacienţilor, de malpraxis. Cine e acuzat de malpraxis, SRL-ul, care răspunde în limita capitalului social de 200 lei?”, a spus Gabriel Lazany. Acesta a adăugat că a încercat să le ofere medicilor posibilitatea de a lucra, în timpul liber, la spital, însă nu era rentabil pentru aceştia, prin prisma obligativităţii taxelor.
„Mi s-ar părea just şi corect ca normele care vor veni pentru aplicarea prevederilor legale, de exemplu, să interzică spitalelor, indiferent care sunt ele, de a refuza pacienţi şi chiar amendarea acestora. Spitalele private au posibilitatea de triere a pacienţilor, e ca un fel de smântânire a sistemului. Ne confruntăm cu acest fenomen la dializă. (...) Dacă pacientul e în jurul Bistriţei, la asfalt, să meargă la privat, dacă stă într-un cătun, lasă că îl ia sectorul public. Dacă pacientul e transportat cu targa, privatul îl refuză. Iniţierea pacienţilor – una din cele mai costisitoare manopere, cu montarea cateterului permanent – conform legii, se face în spitalul public, după care pacientul poate pleca la privat. Dacă nu vom desfăşura această activitate echitabil, sistemul public se va subfinanţa”, a mai declarat Lazany.
Acesta a dat exemplu şi Programul Naţional de Tromboliză de care au beneficta 39 de pacienţi, însă doar 26 de cazuri au fost finanţate, ceilalţi fiind susţinuţi de către spital. Numai în 2018, spitalul a acordat servicii medicale pentru pacienţi asiguraţi, în plus faţă de contractare, de peste 4 milioane lei, ceea ce o unitate privată nu ar accepta. Potrivit acestuia, sistemul privat va fi interesat în special de Programul Naţional de Oncologie, „unde sunt foarte mulţi bani, dar de internări de o zi, pentru administrarea citostaticelor, iar nu de cazuri grave. Mai mult, sistemul privat nu este interesat de cei cu HIV-SIDA, pe care-i lasă în zona publică. „Zona publică este un fel de decantor, iarna când e frig, asistaţii sociali, oamenii de pe drumuri, oamenii străzii sunt aduşi în UPU. Mulţi dintre ei nu ar avea ce căuta în spital, dar îi lasă în UPU. Toţi beţivii sunt lăsaţi în UPU şi-i transferăm la psihiatrie”, a mai exemplificat Lazany.
El a menţionat că la Bistriţa există un spital privat, laboratoare private, un sistem privat pentru dializă. „Spitalul public, ca orice societate comercială, are venituri şi cheltuieli şi trebuie să-şi susţină existenţa. Veniturile spitalelor publice, în cea mai mare pondere, se realizează prin prestarea de servicii medicale de diferite feluri. Atâta vreme cât zona publică este tratată diferit de zona privată, nu putem fi de acord. (...) Nu trebuie să sugrumăm zona publică, nu este aşa de rea cum mulţi vor să arate, poate fi performantă şi am încercat să demonstrăm acest lucru la Bistriţa. Spitalul public s-a dezvoltat foarte mult, încă suntem în dezvoltare, avem mult de lucru dar vrem tratament corect, echitabil. Nu suntem împotriva concurenţei, dar să fie o concurenţă loială”, a adăugat Lazany.
De altfel, la finele săptămânii trecute, la Baia Mare a fost înfiinţată Asociaţia Spitalelor Judeţene, Municipale şi Orăşeneşti, care le va reprezenta în negocierile de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pe modelul asociaţiei medicilor de familie, a farmaciştilor etc.
Citiţi şi:
- Managerul Gabriel Lazany (SJU Bistriţa): Pacientul să nu mai dea niciun ban. Trebuie să schimbăm mentalitatea. Condiţionarea actului medical trebuie sesizată!
- Medicii obligaţi să aleagă între spital şi cabinetele private
- Peste 250 de medici, la Forumul Medical Bistriţean organizat de Sanovil. Dr. Gavrilaş Mureşan: Actul medical devine european şi la Bistriţa!
- Managerul Gabriel Lazany, despre timpii de aşteptare de la UPU: Peste 60% din cazurile care se adresează UPU sunt cazuri de urgenţe minore care pot fi rezolvate la medici de familie şi în ambulatoriu
- Spitalul Judeţean de Urgenţă, la ceas de bilanţ. Manager Gabriel Lazany: Peste 10 milioane lei au fost contractate suplimentar prin creşterea actului medical
Adaugă comentariu nou