Mesaj pentru bistrițeni semnat de primarul orașului Cernăuți, domnul Roman Klichuk
Scrisoarea a fost înmânată reprezentanților Primăriei Bistrița care au participat la a doua ediție a Forumului Regional privind Reintegrarea, Coordonarea și Reabilitarea Ucrainei.
Guvernul țării vecine prețuiește în mod deosebit ajutorul acordat de municipiul Bistrița refugiaților ucraineni, prin oferirea de adăpost, hrană, locuri de muncă și educație pentru copii, practic, o șansă la o nouă viață.
Această implicare a comunității bistrițene a fost apreciată și de două organisme internaționale care derulează proiecte în zona Cernăuți:
Organizatia Națiunilor Unite pentru Dezvoltare de Programe în Ucraina (UNPD) și
Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR).
Ne bucurăm că sprijinul comunității bistrițene este bine primit și ne angajăm să rămânem aproape nu doar de românii din Cernăuți, ci de întreg poporul ucrainean, greu încercat de ororile războiului.
Primăria Bistrița
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Turc și subprefectul Ioan Zăgrean, la Cernăuți: Urmează înfrățirea celor două orașe
- UNIVERSITATEA DIN CERNĂUŢI, FĂRĂ IZ ROMÂNESC
- Excelenţa Sa Eleonora Moldovan – consulul României la Cernăuţi, la Bistriţa, cu o delegaţie de 20 de scriitori din Bucovina
- Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească "În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina
- Bistriţenii cântă la Cernăuţi, în anul Centenarului Marii Uniri
Adaugă comentariu nou