Ministru Alexandru Rafila: La Bistrița va fi finalizat primul spital finanțat din fonduri europene, prin PNRR!
Lun, 06/03/2024 - 10:38
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, efectuează o vizită de lucru în județul nostru, la invitația președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, și a managerului Gabriel Lazany de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Ministrul Rafila a evaluat stadiul lucrărilor la noul pavilion al spitalului din Bistrița, cea mai avansată investiție finanțată în România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
“Suntem parteneri onești și corecți ai Ministerului Sănătății. Venim și cu partea noastră de contribuție. Sunt convins că vom lucra foarte bine în continuare”, a precizat președintele Emil Radu Moldovan.
Managerul Gabriel Lazany de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, a menționat că nu doar din punct de vedere al infrastructurii se avansează “cu pași foarte, foarte rapizi”, ci și din punct de vedere medical.
“Aș vrea să profit de această ocazie pentru a-i mulțumi domnului ministru că a aprobat săptămâna trecută propunerea mea de modificare a structurii spitalului, astfel că a fost aprobată înființarea a 15 specialități medicale noi. Este un lucru foarte important pentru județul Bistrița Năsăud, face parte din politica mea de dezvoltare a sistemului medical public din județul nostru, iar în curând vom trece la etapa a 2-a, cea de angajare a personalului medical, astfel încât, în momentul în care investiția va fi finalizată, să putem începe efectiv munca. Avem și medici, cei care de aproape 2 ani de zile i-am trimis la specializare, astfel încât să fie specializați în cardiologie intervențională. Când vor fi finalizate lucrările, vom putea face efectiv procedurile medicale”, a declarat Gabriel Lazany.
Ministrul Alexandru Rafila a felicitat echipa administrativă Radu Moldovan - Gabriel Lazany, dar și echipa Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
“Ceea ce vedeți aici este rodul muncii unei echipe care sigur trebuie coordonată de cineva care are înțelegere, viziune, perseverență și lucrul acesta se demonstrează prin ceea ce se face. M-am convins pe de-a întregul: Va fi vorba despre primul spital care va fi finalizat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, aici, la dumneavoastră, la Bistrița. Între toate cele peste 20 de proiecte care se află în derulare, acesta este cel mai avansat și sunt convins că la termenul Acela, de la jumătatea anului 2026, deja aici la Bistrița se va lucra”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Citiţi şi:
- Ministrul Sănătății: Gabriel Lazany, un manager dedicat pentru comunitate! Bistrițenii vor avea un nume ca primar!
- Secţia de Oncologie Medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, inaugurată în prezenţa ministrului Sănătăţii. Alexandru Rafila: Bistriţa este un exemplu de bună practică
- Președintele Nicușor Dan, prezent la inaugurarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița
- Gabriel Lazany și ministrul Sănătății, vizită de lucru la centrul de tratare a adicției de droguri din cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila
- Ministrul Alexandru Rafila, la Bistriţa. Conferința "Modele de bună practică în administrarea spitalelor – Rolul autorităților locale" reuneşti experţi, manageri de spitale, directori medicali şi de îngrijiri din România

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 14:23
Modernizări de drumuri la Hășmașu Ciceului Vin, 12:28
Trei bărbați din Bistrița, Șanț şi Maieru, escortați de polițiști și încarcerați în penitenciar Vin, 11:25
Dr. Heidrun Adumitrăchioaiei, la Congresul European al Societăților Academice de Pediatrie Vin, 11:21
Capsule Vitacan Răceală și Gripă Vin, 10:54
Andrei Marga: Posibila cotitură Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aurel -
Joi, 11:55
Foarte mulți ,,Dorei și Ionei" în România. De aceea suntem unde suntem, muncim mult prea puțin,...
Dorel de Bistrita -
Joi, 09:48
Ca sa repare tot ceea ce ati stricat voi cu toata " gasca " Bolojan !
Ionel Fernic -
Joi, 09:12
După toate semnele, UE şi alţi binevoitori ai lui Soros vor să ne desfiinţeye ca naţie, să ne ia...
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, prof. dr. DOREL COSMA, scriitor, jurnalist și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou