Președintele Nicușor Dan, prezent la inaugurarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița
Președintele României, Nicușor Dan, și-a confirmat prezența la evenimentul de inaugurare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Evenimentul de sâmbătă, programat de la ora 11, reprezintă un pas important nu doar pentru sistemul medical din Bistrița-Năsăud, ci și pentru cel din România, asta după ce, în decembrie 2025 a fost inaugurat noul pavilion al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, parte a proiectului major, estimat la 120 milioane euro, finanțat prin Planul național de Redresare și Reziliență.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Emil Radu Moldovan și primarul municipiului Bistrița – Gabriel Lazany – inițiatorii acestei investiții, alături de managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița – Paul Szekely, îi vor avea ca invitați pe mitropolitul Andrei, ministrul interimar al Sănătății – Cseke Attla, foștii miniștri Alexandru Rogobete și Alexandru Rafila, senatorul Cristian Nicula, deputații Bogdan Ivan și Daniel Suciu, primarii orașelor Beclean – Nicolae Moldovan, Năsăud –Dorin Vlașin și Sângeorz Băi – Cătălin Bota, prefectul județului Bistrița-Năsăud - Stelian Dolha, profesori universitari și specialiști din centrele universitare Cluj-Napoca și Târgu Mureș, reprezentanți ai spitalelor partenere, reprezentanți ai firmelor proiectante și executante implicate în realizarea lucrărilor, consilieri județeni.
Proiectul „Spitalul Județean de Urgență Bistrița - extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei clădiri noi”, finanțat prin Planul Național de Redresare şi Reziliență al României a fost structurat structurat pe 4 componente:
C1) construirea unui nou pavilion de spital, format dintr-un corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă – 233.5 milioane lei (46 milioane euro)
C2) Creșterea eficienței energetice la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița – sediul central Bd. G-ral Grigore Bălan, nr. 43; - 150 milioane lei (30 milioane euro)
c3) Digitalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița; 53.72 milioane lei (10.7 milioane euro)
C4) Dotarea cu echipamente și cu aparatură medicală - 40.63 milioane lei ( 8.2 mil euro)
Contractul de finanțare a fost semnat în 17 martie 2023, iar lucrările la noul pavilion au fost demarate trei zile mai târziu, pentru a fi recepționate la finele anului trecut. În paralel, s-a lucrat și pe celelalte componente ale proiectului, Bistrița-Năsăud reușind să finalizeze la termenul impus de Guvern această investiție dedicată comunității.
Citiţi şi:
- Toate proiectele PNRR ale beneficiarilor publici din Bistrița-Năsăud au fost finalizate!
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, inaugurat după ample lucrări de extindere, modernizare, digitalizare și dotare
- Moment istoric la Bistrița: Noul pavilion al Spitalului Clinic Județean, inaugurat. Dotări de top și chirurgie robotică
- Președintele Emil Radu Moldovan: Continuă în ritm alert lucrările de modernizare și reabilitare a Secției de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița!
- Modernizarea și reabilitarea energetică a clădirii principale a spitalului a început de la Pediatrie!

























Comentarii
Motto:
„Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi.”
(Napoleon Bonaparte)
Gabriel Lazany se laudă cu extinderea de la Spitalul Județean de Urgență Bistriţa prin construirea unui crorp de clădire înghesuit între blocurile din spatele clădirii vechi a spitalului judetean, în loc să fi mers pe construirea de la zero a unor secții noi într-o zonă aerisită a orașului.
In acest sens exista chiar si un proiect conform căruia spitalul urma să fie amplasat în zona străzii Tărpiului în vecinătatea Liceului Logos si trebuia să aibă o suprafata desfasurată de 65.000 de metri pătrati, valoarea investitiei ridicându-se la 120 de milioane de euro. Conform proiectului, Noul Spital de Urgentă era alcătuit din trei clădiri, pe trei nivele dispunând de un număr de 462 de paturi si un heliport amenajat la nivelul solului. De asemenea, se vorbea la vremea respectivă că lucrările de constructie urmau să fie executate de firma italiana Astaldi. Ar fi trebuit doar actualizat acel proiect si depus pentru realizare prin fonduri europene din PNRR.
Președintele Nicușor Dan, vine la Bistrița pe 19 septembrie la inaugurarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița după modernizarea prin PNRR, deşi noul corp al spitalului a mai fost inaugurat odată pe 19 decembrie 2025. Exact ca în filmele cu proști.
La mulți ani cu sănătate”
Ipocritii hoti mincinosi PSD care au distrus si furat totul, cat tupeu au !!!!!
Adaugă comentariu nou