“Emoție de toamnă”, cu Maria Pavelean și invitații ei, la Tiha Bârgăului

Mădălina Oltean

"Succesul se măsoară nu prin ce ai realizat, ci prin ce ai lăsat în urma ta." – Ralph Waldo Emerson

Ieri, 22 septembrie, în Căminul Cultural din Tiha Bârgăului s-a desfășurat un eveniment care a început așa: “Numele meu este Maria Pavelean și astăzi vin în fața dumneavoastră, a bârgăuanilor cu emoție, “Emoție de toamnă”, așa cum am intitulat și spectacolul, nu întamplator, desigur. Cu emoție şi mult drag ca de fiecare dată.
De ce “EMOTIE DE TOAMNĂ”? Pentru că asta mi-am dorit să transmitem prin acest spectacol, emoție si nu perfecțiune. Da, tindem cu toții să fim mai buni, să excelăm în ceea ce facem, însă cel mai important este să ne bucurăm de proces. Vrem, prin ceea ce o sa vǎ prezentǎm, să vǎ spunem o poveste, povestea noastră, a celor 30 de copii cu care am început activitatea încă de anul trecut.
Am ținut să am aproape prieteni de-o viață, prieteni cu care am împărțit ani la rând scena, am împărțit bucuriile, dar si momentele de tristețe uneori. Este vorba despre Florin Sas si Valentin Ciurea, cei care coordonează cu atâta seriozitate și dăruire “Ansamblul Plaiurile Bârgăului”. Au reușit să “atragă” nici mai mult nici mai putin de 90 de copii de pe Valea Bârgaului prin empatia, răbdare și dăruirea de care dau dovadă de cand au inceput activitatea.
Mă bucur mult să îi am alaturi astăzi împreună cu copiii pe care îi pregătesc. Vă multumesc!
Noi nu am putea să vă prezentǎm ceea ce v-am pregătit dacă acești copii nu ar fi avut părinți care să realizeze cât de mult îi ajută aceste activitați şi cum treptat îi duc în lumea culturii, a socializări sănătoase. Pentru că stim bine, modernismul nu vine doar cu lucruri bune.”

Evenimentul a început cu un discurs de bun venit ținut de Maria Pavelean, cea care a și prezentat spectacolul și care a dorit să evidențieze importanța păstrării și promovării culturii românești. Ea a mulțumit tuturor celor prezenți și a subliniat rolul esențial al comunității în această inițiativă. În fapt evenimentul a fost un maraton de 3 ore de cântece și jocuri românești, de emoții constructive și multe suflete fericire.

Dacă toate văile județului nostru ar avea trei oameni precum Maria Pavelean, Florin Sas și Valentin Ciurea, cu siguranță ar putea arde toate cărțile de folclor și istorie românească pentru că generațiile prezente le-ar putea scrie la loc din propriile trăiri. Omul sfințește locul și sunt de admirat și de făcut publice astfel de evenimente în care se promovează valorile adevărate.

Au urcat pe scenă frumosului Cămin Cultural: ANDREEA PAHONE, HALOSTA MIHAI, SIMONICA BORTA,CRISTIAN HALOSTA,NICOLAS CIUPA, VICTORIA si ILINCA Blemovici, MIHAITA RINZIȘ, GEORGIANA SALAGEAN, GIULIA CRIȘAN, ADRIANA BRUJ, RALUCA OLARIU, OANA ILIE, GABRIELA BODAȘCĂ, ALEXANDRA BĂLAN, HANGAN ANDREI, IONUȚ ȘUT, FLORIN SAS, ANA TĂTĂRĂU și ILINCA NIMIGEAN ANDREEA PAHONE, ANDREEA TABĂRĂ, GABRIELA CIOANCA, TEODORA HÂNGĂNUȚ si MARIA KRESTEL.

Pe lângă momentele de interpretare vocală și instrumentală au fost aduse în fața publicului și dansuri populare prezentate de tinerii din Ansamblul “Plaiurile Bârgăului” instructor Valentin Ciurea, iar acompaniamentul a fost asigurat de orchestra “Plaiurile Bârgaului” intructor muzical: Florin Sas.

Maria Pavelean a reușit să creeze un eveniment memorabil, care a adus un omagiu frumos culturii românești și a întărit legăturile comunității. Reacțiile participanților au fost extrem de pozitive, mulți exprimându-și dorința de a vedea astfel de evenimente organizate mai des, lucru pe care Maria l-a și promis public.

În concluzie, evenimentul de cultură românească organizat de Maria Pavelean, Florin Sas și Valentin Ciurea, intitulat “Emoție de toamnă“ a fost un adevărat succes. A fost o seară plină de bucurie, tradiție și iubire, care a reușit să aducă puțin din România Adevărată în inima Bârgăului. Mă bucur să văd astfel de inițiative și aștept cu nerăbdare următoarele ediții.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5