Propunerile PSD pentru poziționarea României în politica de apărare a UE: fără trupe românești în Ucraina, alocări suplimentare de apărare
Propunerile PSD pentru poziționarea României în politica de apărare a UE: fără trupe românești în Ucraina, alocări suplimentare de apărare - doar sub formă de investiții în industria națională de armament și pentru creșterea mobilității militare și excluderea cheltuielilor de apărare din constrângerile bugetare.
Partidul Social Democrat a susținut trei propuneri în cadrul consultărilor organizate de Președintele interimar Ilie Bolojan, menite să definească poziției României la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie, privind politica de apărare a Uniunii Europene și raportarea la situația din Ucraina:
1. România nu va trimite trupe și nu va participa la nicio acțiune care implică trimiterea de contingente în Ucraina. Misiunea principală a României în cadrul NATO este de a asigura protejarea Flancului Estic, prin apărarea teritoriului național, la fel ca celelalte state din această regiune.
2. România poate participa la un program comun european de creștere a cheltuielilor de apărare, doar sub condiția ca fondurile suplimentare alocate de țara noastră să fie investite în industria națională de apărare și pentru creșterea mobilității militare (modernizare de căi ferate, infrastructură rutieră și portuară care pot fi folosite în regim dual). Astfel, ne propunem să creștem economia românească, locurile de muncă și veniturilor salariaților români care vor lucra în acest sector.
3. România trebuie să insiste ca orice cheltuieli suplimentare prevăzute într-un program comun de apărare al Uniunii Europene să fie excluse din constrângerile UE privind disciplina financiară care pot atrage sancțiuni asupra statelor membre.
Biroul de Presă al PSD
Citiţi şi:
- Dan Barna, CANDIDAT Alianța USR PLUS PENTRU PREȘEDINȚIE: Zece proiecte pentru România
- Dan Barna, candidat Alianța USR PLUS pentru PREȘEDINȚIE. Zece proiecte pentru România: Apărare.
- Infrastructura, unul dintre cele 10 proiecte pentru România cu Dan Barna Preşedinte
- Dan Barna, candidat Alianța USR PLUS pentru preşedinţie. Zece proiecte pentru România: Ordine publică!
- Ovidiu Florean: O țară prosperă se poate înfăptui numai în baza unei bune colaborări între cetățenii acesteia și cei ce o conduc!
Comentarii
Noi nu suntem Polonia, Suedia, nici Estonia și balticii, nici Marea Britanie, Doamne ferește, nici dorobanții Plevnei,. Am ajuns o trupă de nemernici care tremură de grija proprie, dar ne-ar plăcea să fim luați în considerare, să avem prestigiu. Și așa Rusia nu va permite staționarea de trupe NATO în Ucraina, deci măcar din gură să ne arătăm curajoși. Ne domină Călin Georgesci cu steagul lui rusesc la gât (fularul cu albastru, și alb și roșu în pătrățele, să-l vadă Putin că lucrează pe proștii de români.)
Adaugă comentariu nou