Părintele Alin Cîndea: În ţinutul Gerghesenilor

În mod paradoxal, mulţimea care asistă la vindecare se înspăimântă şi Îl roagă pe Isus să plece. Este frica noastră de schimbare, frica de libertate, frica de un Dumnezeu care răstoarnă ordinea aparent stabilă a lumii. Vindecarea unui om devine o tulburare a sistemului, o fisură prin care intră lumina. Omul eliberat, aşezat acum la picioarele lui Isus, „îmbrăcat şi întreg la minte”, este imaginea demnităţii restaurate. El, care trăise dezbrăcat de orice umanitate, primeşte din nou haina demnităţii sale. Papa Francisc spune că „Dumnezeu nu se teme de mizeria noastră; El intră în ea, pentru a o vindeca”, iar această frază explică întreaga logică a Evangheliei. Într-o lume care preferă să ascundă rănile sub tăcere, Cristos le atinge. Henri de Lubac scria că „nu poţi vorbi oamenilor timpului tău dacă nu trăieşti şi nu suferi cu ei”. Aşa face Isus: se apropie, ascultă, suferă, vindecă.

Dar omul vindecat vrea să-L urmeze, să rămână cu El. Isus refuză: „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu.” Nu-l cheamă într-o mănăstire, ci îl trimite în lume. Îl trimite acolo unde a fost cunoscut ca posedat, acolo unde ruşinea lui devenise povestea satului, ca mărturie vie a puterii lui Dumnezeu. Este o inversare radicală: cel respins devine mesager, cel dispreţuit devine evanghelizator. Vindecarea nu e o retragere din lume, ci o trimitere în ea. A fi creştin nu înseamnă doar a te bucura de libertate, ci a o face rodnică, a o transforma în bine pentru alţii. Cuvintele lui Isus devin misiune pentru fiecare dintre noi: întoarce-te în casa ta — adică în realitatea ta, în familia ta, în munca ta, în locul unde eşti chemat — şi vorbeşte despre binele pe care l-ai primit.

Această scenă rămâne actuală pentru omul contemporan, prins între tehnologie şi izolare, între conectare şi singurătate. „Legiunea” care ne posedă astăzi poartă alte nume: anxietate, dependenţă, competiţie, frică, superficialitate. Dar răspunsul rămâne acelaşi: Isus vine, ne caută, ne cheamă pe nume şi ne redă minţii şi inimii noastre. Pr. Joseph de Tonquédec, mare teolog şi exorcist francez, spunea că lupta cu răul este înainte de toate o luptă de discernământ: trebuie să recunoaştem ce vine din întuneric şi ce vine din lumină, ca să alegem viaţa. Vindecarea nu e magie, ci un proces de luminare şi de eliberare.

Mulţimea care Îl alungă pe Isus ne arată şi astăzi cum societatea preferă liniştea falsă în locul adevărului incomod. Eliberarea omului din morminte ne arată că Dumnezeu nu vine să conserve echilibrul unei lumi bolnave, ci să o răstoarne prin iubire.