Elena M. Cîmpan: Examene și superstiții

E vremea examenelor. La Iași, când eram studentă, încă de la prima sesiune, colegi din anii mai mari ne avertizau asupra unor mituri existente, cu gândul – credeau ei – că ne păzesc de ceva rău, ce merită ocolit, și cu credința că, spunându-le, rostindu-le, aceste precauții izvorâte din experiențe pot fi transmise mai departe, să nu se piardă și să asigure acel „folclor” studențesc. Un profesor are obiceiul „să pice” dacă nu înveți numai din cursul lui. La un alt profesor este bine să nu întârzii. Un asistent sau lector ține la prezentarea referatelor în seminariile pe care le conduce. Și, tot așa, despre serviciul la cantină, despre practica agricolă, perioada de armată, despre tabere, existau lucruri ce trebuiau știute și făceau subiectul unor discuții prin sălile de lectură, în pauzele de la învățat. Printre aceste atenționări, circula una care mi-a atras atunci atenția și mă urmărește și astăzi. Era despre cum să nu treci pe dedesubt, pe trotuarul spre Biblioteca Centrală Universitară, de la Fundație, că aduce ghinion, nu iei examenul.

      M-am ferit de a trece pe acolo, ocolind arcadele clădirii, în toți anii petrecuți la Iași. Nu știu dacă se datorează acestui lucru faptul că nu am „picat” niciun examen. Dar, aveam o tresărire. De cum mă apropiam de acel loc, îmi aduceam aminte imediat și, dacă apucam să pășesc pe sub boltă, mă întorceam repede, ca și cum aș fi vrut să nu mă vadă nimeni, și treceam drumul pe margine.

      Am păstrat acest element de precauție și după anii de studenție și unde întâlnesc astfel de locuri, cu clădiri cu arcade, pe sub care se circulă, încerc să le ocolesc instant, din inerție, amintindu-mi de Iași, de drumul spre Copou și de poveștile auzite de la colegii mai mari. În ceea ce mă privește, recunosc, n-am transmis mai departe îngrijorarea, am lăsat povestea să se oprească la mine, am avut încredere că alții se vor ocupa în continuare de lista cu inițieri.

     Aflându-mă în Germania, pe sub cupolele unor clădiri impunătoare, m-am surprins ocolind trotuarul și alegând să merg chiar pe marginea șoselei. În Țările de Jos, la Maastricht, în Piața centrală, unde terasele sunt amplasate în deschideri ale clădirilor, acoperite, am evitat să merg printre mesele îngrămădite, alegând spațiile largi, cu același gând care mă urmărea.  La Cluj- Napoca, plimbându-mă uneori, mă abat, ocolesc conștiincios astfel de spații, des întâlnite, mai ales în arhitectură, și folosesc trotuarul rămas, de multe ori aglomerat. Chiar dacă nu mai dau examene. Chiar dacă, prin ani, efectul unor mituri își mai pierde din intensitate.

     La Bistrița, Ansamblul Sugălete mă face, de fiecare dată când sunt pe acolo, să tresar înainte de-a trece mai departe, să mă întorc, să trec pe partea cealaltă, chiar, sau pe margine de șosea. Un glas ascuns, interior, mă avertizează de fiecare dată să nu trec pe dedesubt, ca să nu am ghinion la examen. Examen care nu mai este, care a devenit o probă de memorie, dar care altădată era sensul existenței de student.

     Norocul și ghinionul sunt întâmplări care ne urmăresc indiferent de vârstă. Analizându-le prin influență, efecte, suntem mai atrași a insista cu căutările explicative despre  ghinion sau neșansă. Cu norocul este clar. Apare și aduce bucurie. Dar, de ghinion, trebuie să te ferești, să-i acorzi mai multă atenție. De obicei, răul este mai mult propagat, ca o excepție, în vreme ce binele se consideră în firescul lui.

     N-am aflat până acum dacă „mitul” cu trecerea pe dedesubtul clădirii din Iași are o poveste, în urma căreia a rămas această precauție. Nu cred că a trece sau a nu trece un examen are legătură cu pe unde umbli mai mult decât cu cât de mult înveți, te pregătești. M-am întrebat atunci, în anii de studenție, dacă nu există și o superstiție, asemănătoare, care să aducă noroc. Am crezut multă vreme, dar numai pentru mine, că, dacă trec înainte de vreun examen prin Sala Pașilor Pierduți, galeria cu picturi de Sabin Bălașa, norocul va fi de partea mea. Și astăzi, caut să ofer superstiției care mă urmărește, ocolind dedesubturile trecerii, și un revers, aducător de noroc, întruchipat în lectura unei cărți dragi, în vizitarea unui muzeu, în ascultarea unei melodii, ce trezește în ființa mea un gând protector, la fel de magic.