Primarul Gabriel Lazany: Primul pas pentru reabilitarea monumentului istoric Șirul Sugălete a fost făcut!

Pentru prima dată, Municipiul Bistrița va avea în administrare trotuarul și porticul Șirului Sugălete, unul dintre cele mai valoroase și reprezentative ansambluri arhitecturale ale orașului nostru, anunță primarul Gabriel Lazany.
Consiliul Local Bistrița a aprobat marți demersul care permite municiplaității să facă acest pas important.
"Le mulțumesc proprietarilor care au înțeles importanța acestui demers și au ales să semneze în interesul tuturor bistrițenilor. Mulțumesc, de asemenea, consilierilor locali pentru susținere și colegilor din aparatul administrativ al Primăriei Bistrița, care au muncit pentru identificarea soluției legale prin care acest lucru să devină posibil.
Am spus-o de multe ori și o voi spune de fiecare dată: nu am considerat niciodată că „nu se poate” este răspunsul oportun pe care un primar îl poate primi și accepta pentru o problemă a comunității.
În administrație, orice problemă trebuie să aibă o rezolvare. Uneori drumul este mai complicat, alteori durează mai mult, iar soluția legală poate fi diferită de cea pe care o vedem la început. Dar rolul nostru este să o găsim. În cazul Șirului Sugălete, am găsit-o.
Este doar primul pas. Dar este unul esențial pentru ca municipalitatea să poată interveni și să redea acestui spațiu emblematic aspectul și importanța pe care le merită în centrul istoric al Bistriței", a precizat primarul Gabriel Lazany, într-o informare publică.

Comentarii

26/08/26 15:19
Toni

Despre reabilitarea Ansamblului Arhitectural Sugălete din Bistriţa se vorbeşte de multă vreme. Numai că aceasta nu înseamnă doar trotuarul şi bolțile de deasupra acestuia.
Este vorba de 13 case cu arcade la parter, care conform unor documente istorice au fost ridicate între anii 1480–1550, având rolul de a servi dezvoltării comerţului din acea epocă . După cum se ştie, dreptul de a ţine târg la Bistrița a fost acordat de regele Ludovic de Anjou în anul 1353, ceea ce a contribuit la înflorirea comerţului în perioada de dezvoltare a oraşului medieval şi a determinat ridicarea ansamblului „Sugălete” folosit drept bazar, de unde bistriţenii putea să cumpere produsele negustorilor aflaţi în tranzit prin oraş. În plus negustorii care comercializau produsele lor erau scutiţi de taxe şi impozite.
Din punct de vedere arhitectural nu se cunoaste constructorul acestui ansamblu urban , dar se ştie că preţul construirii celor 13 case a fost plătit de comunitatea săsească din oraş. Complexul arhitectural Sugălete este alcătuit dintr-un şir de 13 clădiri cu parter şi etaj ce prezintă la stradă o frumoasă galerie de arcade semicirculare cu 20 de bolţi, majoritatea în ogive, care se sprijină pe 21 de stâlpi masivi din piatră cu formă dreptunghiulară. Faptul că forma bolţilor nu este identică, sugerează exisţenta mai multor etape de construcţie sau refaceri succesive în perioada secolelor XV-XIX. Ansamblul arhitectural Sugălete era atracţia principală a pieţei medievale a saşilor, numită "Marktplatz". După unii istorici, aici funcţiona cu predilecţie piaţa de cereale, iar numele de Sugălete ar proveni de la unitatea de măsură utilizată în acele vremuri pentru grâne, care era găleata, a cărei formă este sugerată şi de bolţile ansamblului .
Asadar, valoarea acestui monument de arhitectură medievală este dată, atât de forma şi vechimea construcţiei, cât şi de particularitătile detaliilor constructive ale caselor: deschideri în arc frânt, scuturi heraldice, câteva ferestre de influenţă renascentistă, statuia Sfântului Nicolae (Casa cu nr. 13), bolţi în cruce pe ogive, steaua cu şase colţuri, semiluna în forma unei măşti umane etc. Conform documentelor vremii, în Casa cu nr. 24 a fost deschisă, în anul 1516, prima farmacie a oraşului denumită ,,La vulturul negru”; astăzi, această casă adăpostind Galeria de Artă Pastică ,,Arcade 24″ şi atelierele de creaţie ale artiştilor plastici. În schimb, Casa cu numărul 13 este de peste 500 de ani, Casa Parohială a Bisericii Evanghelice Bistriţa.
De aceea, restaurarea imobilelor ce alcătuiesc ansamblul Sugălete trebuie făcută cu profesionalism, si nu ca în cazul turnului Bisericii Evanghelice care după incendiul din 11 iunie 2008 a fost restaurat si vopsit cu vopsea lavabilă, în loc să fie păstrat finisajul din piatră, asa cum a fost de-a lungul secolelor.
Revenind la reabilitarea Ansamblului Arhitectural Sugălete, trebuie precizat că a existat proiectul ”Regenerare urbană a imobilelor din Centrul istoric” initiat de administraţia Ioan Turc , prevăzut pentru finanţare cu bani europeni din Programul Regional 2021-2027. După ce proiectul a fost preluat de de ADR Nord-Vest, având acceptul Comisiei Europene pentru finantare , primarul Gabriel Lazany după primul an de mandat a precizat că renunță la proiectul de reabilitare a Complexului Sugălete, și redistribuie acele sume spre alte proiecte, însă nu renunță la reabilitarea complexului, pe care vrea să o facă în regie proprie, adica pe banii bistritenilor.
Rămâne de văzut ce va ieşi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5