Primarul Ioan Turc: Case din zona centrală, inclusiv Ansamblul Sugălete, mai aproape de restaurare cu bani europeni!

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a avut o întâlnire cu arhitectul Szabolcs Guttmann, în urma semnării contractului cu compania clujeană K&K Studio de Proiectare pentru realizarea documentațiilor obiectivului ”Regenerare urbană a imobilelor din Centrul istoric”. Potrivit edilului Bistriței, echipa arhitectului Guttmann a început deja măsurătorile la imobilele situate în Piața Centrală la nr. 7-24, în zona de rezervație istorică a municipiului, pentru întocmirea documentației tehnico-economice.
"După elaborarea primelor faze de proiectare, urmează depunerea cererii de finanțare pe componenta Regenerare urbană din Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Această inițiativă am lansat-o la Bistrița și a fost preluată de ADR Nord-Vest, cu acceptul Comisiei Europene, pentru a face posibilă și finanțarea refațadizărilor de case vechi din zone centrale ale orașelor. Avansăm!", a declarat primarul Ioan Turc.

Comentarii

02/03/24 15:25
Toni

Ansamblul Arhitectural Sugălete din Bistriţa este un simbol unic în felul său pentru arhitectura medievală din Transilvania. Este vorba de 13 case cu arcade la parter, care conform unor surse documentare au fost ridicate între anii 1480–1550, având rolul de a servi dezvoltării comerţului din acea epocă . Este de presupus faptul că acordarea dreptului de a ţine târg, acordat de regele Ludovic de Anjou în anul 1353, a contribuit la înflorirea comerţului în perioada de dezvoltare a oraşului medieval ceea ce a determinat ridicarea ansamblului „Sugălete” folosit drept bazar, de unde bistriţenii putea să cumpere produsele negustorilor aflaţi în tranzit prin oraş. În plus negustorii care comercializau produsele lor erau scutiţi de taxe şi impozite.
Sub aspect arhitectural nu se cunoaste constructorul acestui ansamblu urban , dar se ştie că preţul ridicării construirii celor 13 case a fost plătit de comunitatea săsească din oraş. Complexul arhitectural Sugălete este realizat dintr-un şir de 13 clădiri cu parter şi etaj ce prezintă la stradă o frumoasă galerie de arcade semicirculare cu 20 de bolţi, majoritatea în ogive, care se sprijină pe 21 de stâlpi masivi din piatră cu formă dreptunghiulară. Faptul că forma bolţilor nu este identică, sugerează exisţenta mai multor etape de construcţie sau refaceri succesive în perioada secolelor XV-XIX. Aceast complex arhitectural era atracţia principală a pieţei medievale a saşilor (Marktplatz). După unii istorici, aici funcţiona cu predilecţie piaţa de cereale, iar numele de Sugălete ar proveni de la unitatea de măsură utilizată în acele vremuri pentru grâne, adică găleata, a cărei formă este sugerată şi de bolţile ansamblului .
Asadar, valoarea acestui monument de arhitectură medievală este dată, atât de forma şi vechimea construcţiei, cât şi de particularitătile detaliilor constructive ale caselor: deschideri în arc frânt, scuturi heraldice, câteva ferestre de influenţă renascentistă, statuia Sfântului Nicolae (Casa cu nr. 13), bolţi în cruce pe ogive, steaua cu şase colţuri, semiluna în forma unei măşti umane etc. Conform documentelor vremii, în Casa cu nr. 24 a fost deschisă, în anul 1516, prima farmacie a oraşului denumită ,,La vulturul negru”; astăzi, această casă adăpostind Galeria de Artă Pastică ,,Arcade 24″ şi atelierele de creaţie ale artiştilor plastici. În schimb, Casa cu numărul 13 este de peste 500 de ani, Casa Parohială a Bisericii Evanghelice Bistriţa.
De aceea, restaurarea imobilelor ce alcătuiesc ansamblul Sugălete trebuie făcută cu profesionalism, si nu ca în cazul turnului Bisericii Evanghelice care după incendiul din 11 iunie 2008 a fost restaurat si vopsit cu vopsea lavabilă, în loc să fie păstrat finisajul din piatră, asa cum a fost de-a lungul secolelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5