Cartea unei biserici

       Tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, cu un Cuvânt înainte de Pr. Ioan Marius Pintican, Protopop al Protopopiatului Ortodox Bistrița, cartea „Biserica Ortodoxă Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița”, repere monografice, scrisă de Mircea Gelu Buta și Maxim (Iuliu-Marius) Morariu și apărută la Editura „Renașterea” ( director, Pr. Dr. Cătălin Pălimaru), Cluj- Napoca, 2026, este un imn de slavă închinat unei biserici de referință, formă arhitecturală impunătoare și fond desăvârșit prin slujitorii ei de-a lungul timpului.

      Frumusețea textului cărții, deopotrivă narativ și descriptiv, completat cu elemente ale stilului epistolar, prin scrisori și adrese, desprinse din realitățile și necesitățile timpului, fragmentele de interviu, notele numeroase, desăvârșesc un alt fel de catedrală, aceea a scrisului, supus și solemn în egală măsură, din datorie și din pasiune, împletite, în care se aud, în momentele de liniște deplină a lecturii, acordurile unei opere la două mâini, ca o sonată pentru pian și vioară, armonie de gânduri creștin- ortodoxe, menite să înalțe bucurie pe cerul senin. O carte de început de an bisericesc, făurită să facă lumină în viața unei biserici alese. Este vorba despre Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, de pe strada Alexandru Odobescu, o clădire impunătoare, ce adăpostește un trecut al slujitorilor ei, pe măsură, începând cu Protopopul Grigore Pletosu. Fiecare biserică ar merita o astfel de apreciere creatoare, un demers asemănător de prezentare, cu date și semnificații, de continuitate și înflorire, pentru a însoți credința oamenilor și a cinsti truda celor care s-au străduit să lase urmașilor o „casă” a lui Dumnezeu, numită „inimă vie a neamului”, unde „oamenii descoperă că dincolo de efemer se află  veșnicia”.

      Este cunoscută preocuparea profesorului universitar, medic, Mircea Gelu Buta, personalitate împlinită în timp, temeinic și răbdător, pentru istoria locului, pentru scrieri de memorii, eseist, scriitor, care aduce la lumina zilelor noastre trecutul acestei părți de lume, Bistrița și împrejurimile ei, pe care le cunoaște ca nimeni altul și care îl pasionează în continuare. De data aceasta, împreună cu Maxim (Iuliu- Marius) Morariu, în afirmare continuă, cu activitate teologică, cu scrieri și misionariat, care i-a fost student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cei doi desăvârșesc o carte ilustrativă pentru conceptul de con-lucrare, cu atât mai mult cu cât dialogul dintre învățător și învățăcel, dintre magister și discipol dă roade, se concretizează într-o valoare spirituală.

      Perspectiva cărții este concentrată asupra unui edificiu, formă și fond totodată, în diacronie, de la înființare până în prezent, dar și sincronic, urmărind ideile, tendințele și influențele de referință ale prezentului atoatecuprinzător. Orizontul cărții este extins, începând cu un cadru mai larg, al frământărilor confesionale din Transilvania, din secolele XVII-XVIII,  cu revolta grănicerilor năsăudeni, după care autoritățile austriece au permis preoților și credincioșilor să-și mențină credința ortodoxă. Înființarea Protopopiatului la Bistrița amintește de Protopopul Simion Monda și activitatea sa culturală: a organizat Adunarea Generală a Societății pentru Fond de Teatru Român, la care au participat și cunoscuții Iosif Vulcan, Oradea,  Vasile Goldiș (Arad), a găzduit Adunarea Generală ASTRA la Bistrița și a invitat Corul Teologic din Sibiu să cânte la Bistrița, de Paști, în anul 1907. Nu sunt uitate nici aspectele tehnice și practice, esențiale, de altminteri: strădaniile de ridicare a edificiului catedrală, donații, susțineri, aprobări, toate însoțite de scrisori cu parfum de epocă, ce conțin formule de adresare astăzi rar întâlnite, amintind de o politețe și de un respect care nu însemnau doar supunere, ci și valoare. Ecouri din presa vremii, cu limbajul aferent, conferă cărții de față un statul deosebit, prin grija față de  specificul vremii de altădată și de punere a lui în context contemporan. Rolul presei se dovedește încă o dată semnificativ, major, pentru că paginile publicațiilor consemnează evenimentele vremii, care așteaptă să fie descoperite și peste (mulți) ani. De exemplu, cu prilejul unor instalări oficiale, se consemnează că „serbările au fost modeste, dar demne.” („Foaia poporului”, X (1902), Nr. 1)

      În cuprinsul cărții, sunt prezentați preoții slujitori la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, începând cu Grigore Pletosu, profesor, înscris la Facultatea de Litere din Leipzig, publică articole, traduceri, Victor Mureșan, venit din Chicago, Liviu Galaction Munteanu, intelectual remarcabil (din interviul cu fiica lui, Lia Munteanu Drăgănescu, rezultă calitățile deosebite ale preotului), și continuând cu Gheorghe Noveanu, teolog și literat, Ioan Pintea, poet și director al Bibliotecii Județene „George Coșbuc, Virgil Guțiu, de naționalitate sârbă, Victor Făgăraș, Ioan Bartoș, Liviu Șugar, Ștefan Borodi, toți de elită, cărturari continuatori ai spiritului creștin ortodox în Transilvania.

     Cartea conține destine umane, ale preoților, conturate din întâmplări și fapte, care nu au rămas neconsemnate. O bibliografie impresionantă, din arhive, fișe, documente, articole, conferințe, cuvântări, istorii, cărți, internet, un capitol generos de Anexe, scrisori, adrese, extrase, un Rezumat, cu traduceri în limba engleză și în limba franceză, indice de nume și date despre cei doi autori, toate părți substanțiale, riguros întocmite, întregesc volumul închinat Bisericii Ortodoxe „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, pentru ca „reperele monografice” să aibă susținere documentară, științifică.

      Gândul de final se îndreaptă către cei doi autori și conține un adevăr ce iese la suprafață din paginile acestei cărți. În primul rând, într-o lume egoistă și rece, există oameni care știu să se apropie având ca ideal comun o creație care să dăinuie tot atât cât și sursa de inspirație care a generat-o. În al doilea rând, biserica ce unește i-a adus pe cei doi la aceeași masă, pentru a lămuri împreună farmecul existenței unei catedrale unice în Bistrița, prin prezent, dar mai ales prin trecutul ei. În cele din urmă, în numele profesorului, al studentului și al Bisericii Ortodoxe Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița, cartea reprezintă o temelie, o piatră de temelie, așezată definitiv în credința ortodoxă, ea însăși o trinitate, demnă de laudă.

Elena M. Cîmpan