În atenţia dascălilor care predau limba română în şcoli

Partea I Dragi colegi,

Vi se adresează o profesoară de română, care a luptat o viaţă pentru apărarea specificului limbii române, mai ales în străinătate (39 de ani), prin studiile sale (2 doctorate în lingvistică contrastivă: română – engleză - germană) şi 18 volume originale publicate (17 în limba română, 1 în limba engleză). Între acestea, unicul dicţionar de pronunţare a limbii române, scris vreodată, a ajuns la ed. a 2-a, 1999, Ed. Clusium, Cluj-Napoca. Vezi citarea lui la pg. 871, „Bibliografia selectivă” din DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Academia Română, 2005. Aceste 2 cărţi vi le-am citat deoarece, Dicţionarul meu vi-l pot da, la cerere (Editura nu-l mai are, e epuizat), iar DOOM-ul îl puteţi cumpăra la librării. AMBELE VĂ POT FI DE MARE FOLOS la corectarea vorbirii şi scrierii limbii române.

Un popor care nu-şi apără limba, moare! În 2 din cărţile mele am pus următoarea dedicaţie: „Omagiu ţărăncilor românce, care au păstrat cu sfinţenie comoara limbii, învingând vitregia veacurilor”. Da, ele au păstrat vie limba română, învăţându-şi copiii, chiar în vremurile de ocupaţie străină, când limba era în mare primejdie. Din păcate, după 1989, limba română este iar în mare primejdie, deoarece învăţarea ei în şcoli este pe planul 2, elevii interesaţi să studieze în străinătate o ignoră aproape, în detrimentul învăţării limbilor străine, engleza, franceza, germana, spaniola, iar instituţiile române care sunt plătite de Stat să se preocupe de apărarea vorbirii şi scrierii corecte a limbii noastre, nu luptă unit. De aceea e NECESARĂ UNIREA DASCĂLILOR DE LIMBA ROMÂNĂ în predarea corectă a limbii române în şcoli. S-au schimbat programele analitice de limba română în şcoli din 1989 până acum, iar la studiul gramaticii, s-au introdus mult mai mult analizele sintactice, generative (ca să fie, vezi Doamne, în pas cu modernii) analize care NU ajută pe elevi să vorbească şi să scrie corect! Morfologia, declinările: substantivului, articolului, pronumelui, adjectivului etc., sunt aproape trecute cu vederea! Până şi în cele 2 volume ale Noii „Gramatici a limbii române” nu se dau concret declinările şi exemple de vorbire! Rezultatul: greşeli zilnice de vorbire şi scriere la TV şi radio. Până şi politicienii vorbesc adesea greşit! Uniunea Europeană NU pretinde topirea limbilor mai mici în cele mari (adică în cele de circulaţie mondială). Vedeţi cum francezii îşi apără specificul limbii lor prin Academia franceză, cum îşi apără germanii limba şi pretind s-o înveţe şi s-o folosească corect până şi minorităţile turcă, daneză, sorbă etc. Românii au renunţat parcă să şi-o apere! Înainte, chiar în comunism, erau zilnic ore de discutare a vorbirii române la radio. Era emisiunea minunată a acad. Al. Graur: „Cum vorbim”. Acum, la radio sunt doar câteva minute despre vorbirea românească, iar la TV lipsesc cu desăvârşire. În schimb, există multe programe de TV de valoare total îndoielnică (ca să nu le spun pe nume!)

Cine ar trebui să facă o schimbare în bine, tace!

De aceea e necesară o UNIRE a activităţii profesorilor de limba română în a preda indiferent de programa analitică, exerciţii practice de MORFOLOGIE, în toate orele lor, fie la orice nivel, până la bacalaureat! Eu mă lupt de mult, dar o pasăre nu face primăvară! Dacă ne-am uni eforturile, măcar acei ce citesc ziarul nostru „Răsunetul”, dacă profesorii de română ar publica zilnic la ziar câte o rubrică modestă, dar practică de vorbire şi scriere corectă, ar deştepta poate interesul şi al politicienilor bistriţeni de a duce cu ei la Bucureşti propunerea preocupării constante şi lărgite pentru vorbirea şi scrierea corectă românească la radio, TV, în Parlament etc.

Haideţi să pornim această luptă pentru apărarea limbii noastre!

În partea a doua voi da exemple de declinări, de greşeli de vorbire, de scriere etc. şi dumneavoastră, dragi colegi, puteţi apoi să vă perfecţionaţi cercetând zilnic DOOM-ul şi dacă vreţi şi dicţionarul meu, ce vi-l pot oferi, şi să aplicaţi dictonul zilnic: toată viaţa poţi învăţa!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5