Oameni de cuvinte

Titlul, prin pluralul în care se deschide, înseamnă mai mult decât „oameni de cuvânt”, cu înţelesul bine ştiut. Mă gândeam la oamenii cu care să ai ce să vorbeşti. N-aş spune că umblu şi eu, ca Diogene, în căutare de un om, dar mă întreb unde sunt oamenii cu care să ai ce să vorbeşti, de altădată?!
Mi-e dor să ascult pe cineva care să ştie să te oprească prin cuvânt. Sunt rare momentele şi la radio, şi la televizor. Mi-e dor să mai fiu elevă, să mai fiu studentă, atunci când profesorul era bun vorbitor, ştia să explice, să te ia şi să te ducă în lumea lui. O, tempora!...
Tineri sau bătrâni s-au retras din împărăţia cuvintelor. Nu mai au timp să vorbească frumos, cu miez şi coajă. Cine mai stă azi să te înalţe prin cuvânt, să te tragă în sus, ca eternul feminin?
Mi-e dor de profesori- oratori. Care să nu prescurteze nici măcar o idee. Şi, împreună, seducător şi sedus, de cuvinte, să urmăm calea învăţăturii până dincolo de sensuri.
Oratoria în şcoli? Da. Ca în Franţa. Dar aici în limba română. Corectă şi îngrijită. Ca un fagure de miere. Din calendar, o zi este dedicată ei. 31 august. Suntem oamenii limbii române. Nu ai limbii engleze, atât de solicitată în interviuri, în promovări. Nu vom crea niciodată în limba engleză, ca în limba română.
Văd oameni ce ţin discursuri fără cap şi coadă. Nu mai insist pe limba de rumeguş folosită. Oricâte mesaje de îmbunătăţire, cu binişorul, s-ar transmite, oricâte trimiteri la norme, la abateri, oricât ai încerca, există o anume încăpăţânare de-a vorbi, în continuare, în spaţiu public sau familiar, tot cum îl taie capul pe fiecare. Chiar cu nonşalanţă. Replica? „Doar nu sunt filolog, literat, lingvist.” Nici nu-i necesar. Dacă le atragi atenţia elevilor, ei ripostează: „Aşa am auzit şi la nu ştiu ce emisiune, aşa vorbeşte şi nu ştiu cine”, care ar trebui mai întâi să dea un test de vorbire în limba română, evaluat de un specialist, şi apoi să vorbească. Cred că ar urma o eră de muţenie. Şi apoi – o binevenită renaştere.
Ciudat este că limba maternă se transmite nativ, dar simţul corect al ei trebuie explicat, învăţat. Şi tot ce se-ntâmplă greşit în exprimare este din cauza indiferenţei. Până şi faţă de limba română.
Oamenii de cuvinte sunt rari. Ei transmit nobleţe în jurul lor. Cuvintele folosite cu dibăcie sunt semn al politeţii. Al eleganţei. Nici nu este nevoie de mai mult.