Depuneri de coroane la Monumentul Eroilor
De Ziua Eroilor, care se sărbătoreşte de Înălţarea Domnului, în parcul central din oraşul Năsăud s-a organizat o manifestare pentru comemorarea eroilor căzuţi în războaie, pentru apărarea neamului, a pământului şi graiului românesc. Coloana a plecat de la Primăria oraşului, în frunte cu fanfara din comuna Telciu, dirijor Ioan Mureşan, spre Monumentul Eroilor.
După intonarea Imnului de stat a urmat un Te Deum şi un parastas oficiat de preoţii Bisericii Sfântul Nicolae – preacucernicii Dumitru Tomi, Florin Rusu şi Lucian Greabu, îmbrăcaţi în straie de culoarea drapelului neamului (roşu, galben şi albastru), apoi primarul Dumitru Mureşan a ţinut o alocuţiune, păstrându-se şi un moment de reculegere pentru eroii căzuţi în lupte.
La manifestare au luat parte parlamentarii Ioan Oltean şi Radu Moldovan, prefectul judeţului Cristian Florian, vicepreşedintele CJ, Mihai Bumbu, consilieri judeţeni şi locali, veterani de război, cetăţeni ai urbei.
Au depus coroane de flori membrii executivului, în frunte cu primarul Dumitru Mureşan, reprezentanţi Consiliului Local, prefectul Cristian Florian, vicepreşedintele CJ, Mihai Bumbu, deputatul Ioan Oltean, deputatul Radu Moldovan, veteranii de război (în număr tot mai mic), reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei, ISU, austriecii Ilja şi Brigitte Skidelsky – cetăţeni de onoare ai Năsăudului, AJOFM, filialele politice ale PD-L, PSD, PNL, şcolile urbei: Şcoala de Aplicaţie, Şcoala Generală „Mihai Eminescu”, C.N. „George Coşbuc” şi Colegiul Economic (GŞE).
Un mic dar foarte reuşit spectacol cultural-artistic au susţinut elevii de la Şcoala de Aplicaţie a C.N. „George Coşbuc” pregătiţi de învăţătoarea Delia Crişan.
Adaugă comentariu nou