Muncă în folosul comunităţii pentru asistaţii social

Odată cu noile reglementări legale intrate în vigoare la sfârşitul anului trecut, obţinerea unor forme de ajutor va fi condiţionată de munca prestată în folosul comunităţii. Noile reglementări legale au determinat şi la Beclean câteva decizii ale Consiliului Local destinate să stabilească modalităţile efective de aplicare ale noilor prevederi legislativ. Astfel, Consiliul Local a stabilit recent un plan de acţiune cu zece puncte referitoare la lucrări de interes local pentru anul 2011 care vor fi efectuate cu participarea beneficiarilor de venit minim garantat apţi de efort fizic. Pe lista votată de către consilierii locali au fost incluse: întreţinerea curăţeniei în spaţiile dintre blocuri, salubrizarea malurilor râului Someş şi a pârâului Meleş, menţinerea în stare bună de funcţionare a Băilor Figa, adunatul frunzelor de pe spaţiul verde din oraş, strânsul ierbii după cosit, decolmatarea şanţurilor, plivitul buruienilor din zonele verzi din centrul oraşului, încărcatul crengilor după toaletarea arborilor, transportul pământului pentru rondouri, salubrizare în curţile şcolilor şi ale grădiniţelor. Persoanele majore cărora li se aplică aceste prevederi şi numărul orelor de muncă datorate de aceştia în contul banilor primiţi de la stat se stabilesc prin dispoziţia de încadrare în respectiva formă de sprijin public. Direcţia de Gospodărire Comunală va gestiona şi actualiza lunar aceste date, punctând activităţile realizate din planul stabilit pentru cei care încasează venitul minim garantat, concomitent cu ţinerea evidenţei orelor de muncă prestate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5