Şi a fost Ziua Drapelului Naţional

Trăim într-o lume globalizată, ne bucurăm de libertatea de mişcare şi de posibilităţile de conexiune şi de informare oferite de internet. Trăim în ciberspaţiu şi putem comprima, atât spaţiul cât şi timpul. Distanţele geografice nu mai sunt o limitare a libertăţii de a ne mişca în lume, de a o vedea şi de a o simţi. Frontierele dintre state nu mai sunt obstacole fizice, diferenţele culturale şi economice sunt tot mai şterse. Diferenţele juridice între state sunt tot mai mici, trăim în era post modernă. Avem un destin comun, înfruntăm ameninţări şi riscuri comune, globul devenind un sat planetar. Şi în acest context rămâne vechea întrebare - CINE SUNTEM ? Nevoia de a ne identifica a rămas şi va rămâne încă mult timp în istoria românilor şi nu numai. Sistemul de referinţă al cetăţenilor este acum lumea globalizată, dar cel de apartenenţă este şi va rămâne, naţiunea. Statul–naţiune va avea un rol important de jucat în viitor. Statul-naţiune va trebui să îşi asume, cu mai mult curaj, protecţia cetăţenilor în această lume complexă şi conexă. Siguranţa cetăţeanului este înaintea siguranţei comunităţii şi a naţiunii. Majoritatea Strategiilor de Securitate aparţinând diferitelor state, au instituit şi păstrează această ierarhie. Încrederea cetăţenilor în statele lor este o problemă care nu doar se afirmă, ci se construieşte şi cultivă permanent. Pentru a rezista în această lume concurenţială, naţiunile au nevoie de coeziunea şi solidaritatea cetăţenilor. Şi în Constituţia noastră este stipulat că “statul are ca fundament unitatea poporului şi solidaritatea cetăţenilor săi“.

Această sarcină, de a păstra strânsă naţiunea în jurul unor valori, interese şi credinţe şi de a-i imprima un comportament colectiv adecvat în situaţii limită, trebuie să fie preocuparea de căpătâi a şefului statului. Pentru această atribuţie, constitutional, are la îndemână instituţii şi mecanisme instituţionale. Medierea între puterile statului şi între acestea şi societate, este cea mai puternică pârghie de a clădi şi consolida încrederea cetăţenilor în stat, pe de o parte şi în forţa societăţii civile, pe de altă parte. Sărbătorile Naţionale, de asemenea, sunt un prilej de a dezvolta sentimentul de mândrie a apartenenţei la naţiunea română, de a reafirma valorile societăţii noastre, încrederea în viitorul comun al comunităţii europene şi transatlantice.

Din nefericire pentru noi, preşedintele Băsescu nu este om de construcţie instituţională, el este un om conflictual şi generator de tensiuni sociale. Nu a polarizat, în jurul lui, oameni de anvergură, cu viziune strategică, capabili să schiţeze mari proiecte naţionale şi apoi să fabrice consimţământul naţiunii pentru a le pune în operă. El nu poate lucra cu naţiunea ca subiect colectiv, ci numai cu indivizi pe care să-i şantajeze, nu să-i convingă.

În acest an am sărbătorit ZIUA DRAPELULUI NAIONAL într-o atmosferă apăsătoare. România este sub ape fără ca guvernul Boc să aibă vreo reacţie, în afară de a comunica CODURILE roşu, galben sau portocaliu. Cetăţeni neputincioşi în faţa stihiilor naturii, abandonaţi, comunităţi dezarticulate si neconduse, oameni necăjiţi, învinşi de natură şi de premierul Boc, care i-a anunţat că le-a redus veniturile, tocmai când ploile le-au distrus puţinul pe care îl aveau. Acesta a fost tabloul sărbătorii din 26 iunie 2010 ! În biserică a fost lume puţină şi destul de absentă la invocarea lui Dumnezeu, erau contemplativi, neputincioşi faţă de reducerea salariilor şi lipsiţi de solidaritate. Armata şi-a făcut datoria, ca întotdeauna. Împreună, Biserica şi Armata, au fost şi vor rămâne doi stâlpi în jurul cărora se poate construi şi consolida forţa naţiunii. Aceste instituţii merg în cadenţă de două milenii, fiind mantalele de vreme rea ale naţiunii, dar niciodată n-au fost mai umilite, de conducerea strategică, ca acum.

La Bistriţa, militarii au defilat frumos, dar nu şi-au putut ascunde amărăciunea din sufletul lor. Garda drapelului care s-a arborat pe stâlp şi va veghea asupra oraşului un an, a fost condusă de o fată. E un semn că militarii bistriţeni ştiu să utilizeze simbolurile în spaţiul public şi să le transforme în mesaje. În momentele cruciale ale naţiunii, am fost salvaţi de femei, fie ca s-au numit Mama Vrâncioaia, Ecaterina Teodoroiu, Regina Maria, sau, unele au rămas anonime. Şi în artă, drapelul nu este înfăşurat pe lângă un bărbat, ci pe lângă o femeie. (Delacroix - Libertatea conducând poporul, Rosenthal – România revoluţionară).

Cu respect mă aplec în faţa armatei care, împreună cu biserica, rămân singurele repere de încredere ale naţiunii şi de aceea, probabil, în mod sălbatic, sunt lovite de conducerea vremelnică a statului. Tragedia poloneză a reliefat ce înseamnă să ai oameni potriviţi la conducere. Din imagini, am desprins concluzia că statul polonez este respectat, nu hulit. Ceremonialul înmormântării a fost construit în jurul celor două instituţii ce au făcut ca Polonia să reînvie de atâtea ori, ca stat; Biserica şi Armata. Cu toată durerea, ele transmiteau idea de forţă, respect şi demnitate. Au fost strălucitoare, cu tot doliul. Se puteau vedea panii polonezi în uniformele soldaţilor şi în cele ale cardinalilor. Se vedea mândria naţională clădită pe aceste instituţii, dar şi pe ţăranii lui Reymont. Am înţeles de ce Polonia a ieşit din criză. Aş fi vrut, pe moment, să fi fost soldat polonez, dar gândul că aparţin unei naţiuni la fel de glorioase, m-a făcut să-mi revin. Să trăim cu speranţa că într-o zi vom fi mândri de conducătorii noştrii şi de faptele noastre, că va veni şi la noi, rândul oamenilor care ştiu să construiască relaţii sănătoase între semeni, vor institui pacea şi justiţia socială şi vor respecta instituţiile statului ca instrumente de operaţionalizare a deciziilor, nu ca pe o povară. Să sperăm că, într-un viitor apropiat, sărbătoarea Drapelului Naţional va deveni sărbătoarea fiecărui romăn şi un val de bucurie se va revărsa peste toţi cetăţenii Romîniei.

Dumnezeu să ne dea puterea de a nu dezerta de la lecţiile istoriei !

Colonel (r) IOAN GAFTONE