Iubirea vindecă Iubirea la prima tinereţe

Motto:

IUBIREA poate vindeca,

IUBIREA ne ajută să nu fim singuri,

IUBIREA ne inspiră să fim mai buni,

IUBIREA ne ajută în evoluţia noastră,

IUBIREA ne apropie de Dumnezeu.

Dumneavoastră aţi observat că suntem la al treilea articol din tema Iubirea vindecă, şi, după ce am vorbit despre Iubirea în primii ani de viaţă şi despre Iubirea la adolescenţă, iată că puiul de om a ajuns să trăiască prima tinereţe. Spunem aşa, deoarece sunt interferenţe între adolescenţă şi tinereţe, nu pot fi despărţite net, studiind dezvoltarea omului pe vârste.

Se mai spune tinereţea tânără şi tinereţea matură. Ştim că nu se poate renunţa la o formă de viaţă, fără a o schimba cu alta şi că saltul, uneori, e imperceptibil, lent sau e un declik. Mai ştim că, în timp ce are lor transformarea interioară, fiecare etapă de viaţă are şi o formă exterioară care o susţine. La vârsta tinereţii devin importante relaţiile. Într-o relaţie cel mai valoros lucru pe care îl poţi aduce este potenţialul spiritual personal. Deci când un tânăr/o tânără începe să îşi trăiască povestea de Iubire are de oferit un ansamblu de calităţi din care, Eul său e de cea mai mare importanţă şi astfel începe trăirea la un nivel profund.

În timpurile pe care le trăim, este necesar să facem o schimbare şi să vorbim tinerilor despre aflarea Sinelui lor, să îi îndemnăm să se mire şi să se întrebe: Cine sunt!?.

Este necesar să schimbăm mentalul colectiv prin gândurile şi preocupările noastre.

Un mental colectiv bun înfluenţează pozitiv mentalul individual şi invers, ştim asta.

Preocuparea pentru cunoaşterea de Sine, pentru a vedea potenţialul spiritual, pentru dobândirea unui înalt grad de cultură – dacă se poate sub o îndrumare corectă, acceptată de tânărul/tânăra respectivă – sunt repere sigure pentru suiuşul spre a fi un Om.

Pentru ca o fiinţă umană să acceadă la Iubire are nevoie de a avea un bun potenţial spiritual, exact cum o plantă, pentru a creşte, are nevoie de sămânţa din care începe viaţa.

Când ne vedem pe noi înşine cu ochii Iubirii, ne este mai uşor să îi vedem şi pe ceilalţi tot aşa. Potenţialul spiritual creşte şi prin cultivarea Iubirii pentru poezie în care este căutată mereu Dragostea. Ne-a plăcut întrebarea poetei-psiholog, Suzana Deac, din Bistriţa: „Dacă primul a fost cuvântul/ Unde a fost iubirea?/”, şi îndemn tinerii să îi citească scrierile, inclusiv articolele din Ziarul Răsunetul, articole ce sunt deosebit de utile pentru orice vârstă.

Daţi-mi voie, ca să dau cuvântul unui medic de suflete, contemporan cu noi, pentru a ne vorbi despre cum simte el Iubirea: «Sinele şi Spiritul/Dumnezeu sunt acelaşi lucru. Întrebarea „Ce este Spiritul/Dumnezeu? E, de fapt, un mod de a întreba: Cine sunt?” Nu există Spirit/Dumnezeu în afara ta; tu eşti El. De ce nu eşti conştient de El? Eşti, dar numai într-un mod limitat, ca cineva care a văzut un pahar cu apă, dar nu şi oceanul. Ochii tăi văd, pentru că, în spirit, tu eşti martor la tot. Gândeşti pentru că, în spirit ştii totul. Simţi iubire pentru altă persoană, deoarece, în spirit, eşti iubire infinită.

Refacerea dimensiunii spirituale a iubirii înseamnă abandonarea noţiunii unui eu limitat, a cărui capacitate de a iubi este limitată, şi recâştigarea Sinelui, cu nelimitata sa capacitate de a iubi. „Eul” care eşti tu cu adevărat, e făcut din conştienţă pură, creativitate pură, spirit pur. Versiunea sa despre iubire este liberă de toate amintirile sau imaginile din trecut. Dincolo de toate iluziile, se află sursa iubirii, un câmp de potenţial pur. Acel potenţial eşti tu.».

Sunt de acord cu cele de mai sus, şi, vă rog pe cei care, pentru moment, aveţi reţineri, sau credeţi că textul e mai greu, să aşteptaţi până treceţi la tinereţea matură.

Avem fiecare dintre noi, şi în diferite momente ale vieţii, trăiri în conformitate cu vârsta, cu ce e scris în Destinul nostru. Cu smerenie să ne gândim la arta fiinţei umane de a fi exact la locul ei. Această artă de a ne cunoaşte locul potrivit se dobândeşte prin stabilitatea lucrării religioase a omului indiferent de religia sa. Găsim în cărţile despre Vieţile Sfinţilor învăţăminte deosebit de valoroase şi consider important să vorbim despre ele cu tinerii.

Tinerii, deşi e mai greu de crezut asta, se simt deseori singuri. Oamenii se simt singuri şi când sunt în miljocul familiei sau în cadrul unei relaţii, ştim asta. Uneori, fiinţa umană e la locul ei în singurătate, de unde mai limpede poate vedea. Să apreciem locul unde ne aflăm la un moment dat, pentru că prezentul este cel mai bun lucru, este treapta de unde păşim mai departe vegheaţi de Divinitate.

Doresc să fie ajutată fiinţa umană aflată la prima tinereţe să ştie că este important să devină bărbat şi femeie. „Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut.”(Sfânta Scriptură, Bucureşti, 2001, pag. 23.)

Închei acest articol cu câteva cuvinte scrise de Paul Evdokimov, de o frumuseţe aparte, pentru ca să avem prilej de meditaţie:

«Bărbatul este întotdeauna înclinat să poetizeze femeia şi rămâne un incorigibil romantic; femeia este cea care iubeşte bărbatul pentru ceea ce este el şi aşa cum este. Iubirea feminină este cea mai profundă enigmă şi bărbatul nu va înceta niciodată să fie impresionat de ea. Helvetius defineşte bine iubirea bărbatului:”a iubi înseamnă a avea nevoie”; formula feminină este: „a iubi înseamnă a satisface nevoia, a alerga în întâmpinare şi chiar a o lua înainte.”».