SCRISUL şi CITITUL ca TERAPIE

Iubirea vindecă

Iubirea la tinereţea matură

Motto:

IUBIREA poate vindeca,

IUBIREA ne ajută să nu fim singuri,

IUBIREA ne inspiră să fim mai buni,

IUBIREA ne ajută în evoluţia noastră,

IUBIREA ne apropie de Dumnezeu.

Astăzi comunicăm cu privire la un subiect cunoscut şi etern: Iubirea vindecă.

Am vorbit despre Iubirea în primii ani de viaţă, despre Iubirea la adolescenţă şi despre Iubirea la prima tinereţe. Continuăm să spunem, acum, câteva cuvinte despre Iubirea la tinereţea matură. Am amintit cele trei articole anterioare, alături de cel de astăzi, pentru că, toate patru la un loc formează un tot în care tema discuţiei este Iubirea.

Fie că este vorba despre iubirea pentru copil, pentru părinte, pentru semeni sau pentru partenerul/partenera de viaţă, pentru ca Iubirea să vindece trebuie ca fiinţa umană să aibă conştiinţa şi conştienţa acestui sentiment. În acest articol comunicăm despre iubirea dintre cele două sexe, adică Iubirea pentru partenerul/partenera de viaţă. Vorbind despre Iubirea la tinereţea matură precizăm că ne vom referi la Iubirea adevărată, dar făcând o paralelă cu Iubirea nebună. De ce? Pentru că Iubirea nebună este o trăsătură a omului imatur. Ştim că pentru a dărui şi a primi Iubirea, trebuie să fim oameni maturi.

Iată câteva diferenţe dintre Iubirea adevărată şi Iubirea nebună:

Iubirea este un sentiment care mereu se îmbunătăţeşte, mereu creşte, dar cere timp pentru a parcurge aceste trepte şi aşa apare Iubirea matură. Iubirea nebună apare brusc.

În iubirea matură partenerul/ partenera analizează o multitudine de trăsături de caracter, vede potenţialul spiritual al celuilalt şi toate astea, pe lângă impactul vizual ce îl impresionează datorită calităţilor fizice. Iubirea nebună se aprinde pentru doar câteva, sau chiar pentru o singură trăsătură.

Iubirea matură înseamnă să trăieşti pentru celălalt, este dăruirea sentimentelor şi ca rezultat apare împărtăşirea dragostei. Iubirea nebună este egoistă.

Cel care iubeşte matur este preocupat de binele celuilalt şi de binele comun. Se străduieşte să îl ajute pe celălalt să aibă o înaltă stimă de sine, dar are şi el o reală stimă de sine. Cel ce iubeşte matur începe să facă planuri realiste şi economii pentru a forma o familie în viitor.

Persoana cuprinsă de dragoste nebună îşi pierde interesul pentru treburile sale zilnice, îşi pierde ambiţia, pofta de mâncare, este pesimistă, are deseori accese de gelozie.

Iubirea adevărată este de durată, şi, potrivit Sfintei Scripturi, îndelung rabdă, se dăruie, nu ţine în seamă răul, nu caută pe ale sale, se bucură de adevăr şi nădăjduieşte. Iubirea nebună se poate schimba imprevizibil. Ne oprim aici cu exemplele, deşi sunt încă multe asemenea deosebiri între cele două forme de iubire.

Acum vă invit să citim împreună câteva cuvinte dintr-un text admirabil, intitulat Respectul faţă de trup scris de Papa Ioan Paul al II-lea: „Oricât de material este, trupul nu este un obiect între alte obiecte. Înainte de toate, este cineva, în sensul că este manifestarea persoanei, un mijloc de prezenţă pentru ceilalţi, de comunicare, de expresie, extrem de variate. Trupul este un cuvânt, o limbă. Ce minunăţie şi ce risc în acelaşi timp! Tineri şi copii, să aveţi mare respect faţă de trupul vostru şi al altora! Trupul vostru să fie în slujba eului vostru profund! Gesturile, privirile voastre, să fie mereu reflectarea sufletului vostru! [...] Faptul că teologia cuprinde şi trupul nu trebuie să mire, nici să surprindă pe nimeni care este conştient de misterul şi realitatea Întrupării. Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup, trupul a intrat, aş spune, pe uşa din faţă în teologie, adică ştiinţa care are ca obiect divinitatea.”

Să mai spunem că Trupul este Templul Duhului Sfânt, şi, să vorbim, în economia acestui articol de ziar cotidian, despre un lucru important: semnele îndrăgostirii.

Spuneam în cartea Vindecarea aşa: Aflaţi, deci, cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă v-aţi îndrăgostit şi numai atunci căsătoriţi-vă!.

Am ales, pentru discuţia privind semnele îndrăgostirii, să reproduc, cu drag, cuvintele unui medic de suflete contemporan, Deepak Chopra, care este şi un practicant al iubirii în propria căsătorie bazată pe o adevărată şi matură dragoste. Iată ce ne spune:

„În cultura noastră nu suntem învăţaţi să considerăm îndrăgostirea ca un eveniment spiritual, deşi această interpretare a fost acceptată de secole. Când a fost pusă întrebarea De unde vine iubirea?, răspunsul universal a fost – Dumnezeu.

Vieţile sfinţilor din fiecare religie au demonstrat iubirea în dimensiunea ei spirituală; în acelaşi timp, cea mai umilă persoană care se îndrăgosteşte îşi dă seama că a călcat pe un pământ sfânt. De-a lungul secolelor, în special în Occident, legătura divină a fost pierdută şi iubirea romantică a devenit o chestiune mult mai pământeană, centrată în special pe calităţile fizice foarte atrăgătoare ale celeilalte persoane. În termeni spirituali, a te îndrăgosti de cineva este o deschidere, o oportunitate de a păşi în eternitate şi de a rămâne acolo, de a învăţa căile spiritului şi de a le aduce jos, pe Pământ. Toate deschiderile sunt temporare – iar aceasta nu este o limitare specifică stării de a te îndrăgosti. Întrebarea reală este ce vom face cu deschiderea? Cele mai înalte calităţi spirituale – acelea ale adevărului, credinţei, încrederii şi compasiunii – cresc din cele mai mici seminţe ale experienţei zilnice. Primele vlăstare sunt extrem de vulnerabile...[...] Cum putem noi ocroti această fragilă deschidere a inimii şi să o îngrijim, până când va atinge stadii mai înalte de evoluţie?

Pentru a face asta, trebuie să studiem idila – prima etapă a călătoriei spre iubire, ca parte a unui ciclu fără sfârşit ce aduce o recunoaştere din ce în ce mai mare a realităţii spirituale.

Percepţiile acestui prim stadiu sunt, în mod natural, cele legate de o nouă naştere: Iubirea ştie că exişti şi îi pasă de existenţa ta. ... Prin renaşterea inimii, vei vedea o lume nouă.

Toţi oamenii sunt inocenţi, priviţi în lumina iubirii.

Când te îndrăgosteşti, aceste percepţii vin către tine ca o apă proaspătă.

Există patru faze distincte ale idilei: Atracţia, Starea de a fi îndrăgostit, Curtarea, Intimitatea.

Orice iubire se bazează pe căutarea spiritului. Aceasta este prima idee majoră pe care o găsim în iubirea romantică – ea nu se referă la doi oameni care s-au îndrăgostit nebuneşte unul de celălalt, ci la doi oameni care văd spiritul unul în celălalt. O exprimare a acestei idei vine din vechea Indie; aici miticul rege Yajnavalkya îi vorbeşte reginei sale despre iubire:

Cu adevărat, nu de dragul soţului este iubit un soţ, ci de dragul Sinelui./ Şi nu de dragul soţiei este iubită o soţie, ci de dragul Sinelui./ Şi nu de dragul fiilor sunt iubiţi fiii, ci de dragul Sinelui./ Într-adevăr, iubita mea,/ Sinele este cel care trebuie văzut,/ Sinele este cel care trebuie auzit,/ Sinele este cel la care trebuie să te gândeşti şi Sinele este cel care trebuie cunoscut./ Acest fragment din –învăţăturile marii păduri- (Brihadaranyka Upanishad) datează de mii de ani. Dacă ceea ce afirmă este adevărat, atunci a te îndrăgosti este incontestabil o acţiune a sufletului. Îndrăgostirea te conduce către o unire pasionată cu persoana iubită, dar pasiunea mai profundă e pentru Sine, sursa întregii iubiri.”

Să medităm la măreţia şi sfinţenia IUBIRII!

Săptămâna viitoare vom vorbi despre cartea lui A. S. Exupéry, CITADELA.