FII CEEA CE EŞTI - Corpul de slavă

Astăzi, continuăm să vorbim despre cartea FII CEEA CE EŞTI, scrisă de medicul şi muzicianul Jean Klein, în care se vorbeşte despe Sinele nostru.

FII CEEA CE EŞTI este o culegere a unor convorbiri dintre Jean Klein şi discipoli, este o carte despre Cunoaşterea adevăratei noastre naturi, care îndeamnă şi invită la reflecţii sincere, capabile să ne conducă la re-întâlnirea Sinelui.

Sine pe care deseori îl simţim îndepărtat şi pe care totuşi îl regăsim „asemeni unui colier pe care îl credeam pierdut, ca să-l re-descoperim atârnându-ne la gât”.

Am înţeles din această lucrare că adevărata cercetare spirituală este întoarcerea la noi înşine, că dragostea este dorinţa pentru Bucuria perfectă şi că iubim fiinţele pentru Bucuria Sinelui cuprinse în ele. Şi pentru a înţelege acest adevăr condiţia cea mai favorabilă este calmul, pacea, seninătatea şi să avem iubirea de Dumnezeu pe primul loc în noi.

Ştim că omul obişnuit este un „Eu” înconjurat de obiecte agreabile sau dezagreabile, prietenoase sau ostile, şi tot ceea ce acţionează asupra lui îl determină să reacţioneze în funcţie de dorinţele sau de temerile sale. De cele mai multe ori, reacţiile lui sunt inadecvate, întrucât sunt fondate pe perspectiva sa egotică ce are ca punct de plecare iluzia unui „eu” separat. Toate învăţămintele tradiţionale din toate religiile lumii ne învaţă metode care permit părăsirea acestei stări de „reactivitate”, pentru a accede la starea fără ego unde toate reacţiile (raspunsurile în care totul e luat la modul personal) încetează, pentru a face loc unor „acţiuni” impersonale care sunt răspunsuri adevărate, imparţiale şi adecvate. Adică, să nu luăm la modul personal ceea ce ne spun cei din jur, pentru că ceea ce ne spun reprezintă proiecţiile lor. În comunicările noastre, am mai vorbit despre acest aspect.

Aplicând aceste învăţăminte, omul poate reacţiona bine, exact ca în experienţa estetică, poetică, fiindcă obiectul frumos fiind Armonia şi „expresia Armoniei”, posedă în mod firesc forţa de a-l armoniza. Ştim despre influienţa privitorului asupra obiectului privit şi invers. Aceste învăţături sacre trebuiesc ascultate cu o atitudine asemănătoare acelor stări de graţie când noi am reuşit să ieşim o clipă din starea egotică. Creştinii merg la Sfânta Liturghie cu folos dacă merg de bună voie, ascultă într-o stare de receptivitate, de deschidere lucidă.

Această stare de ascultare este primul pas pe Calea ce duce la seninătate, pace, linişte.

În cartea despre care vorbim astăzi găsim informaţii valoroase dintre care, unele contrazic metodele folosite de psihanaliză, fără să excludă această metodă de terapie.

Jean Klein ne spune: „Pentru ca o terapie să fie eficace, este necesar ca aceasta să facă apel la „fantezia” subiectului şi să-l determine să asocieze elementele negative, deja existente, cu elementele pozitive de care este lipsit. Acesta nu-i un proces analitic, ci o psihosinteză. Doar în momentul când e vizat Supremul Pozitiv (care nu este la început decât un necunoscut, dincolo de dualitatea pozitiv-negativ), abia atunci se realizează o veritabilă restructurare. Altminteri nu se obţine decât o construcţie „egotică”, obligatoriu fragmentară, care menţine subiectul în cercul vicios la problemelor. Din punct de vedere al Sinelui, nu există nici o problemă.”

Am spus şi altădată că, în opinia mea, fiecare om are dreptul să aleagă ce metodă şi ce cale vrea pentru a-şi rezolva problemele sufleteşti şi pentru evoluţia sa spirituală, dar se ştie că uneori e nevoie de a aplica mai multe procedee într-o succesiune anume sau chiar să adopte simultan unele. Rugăciunea şi iubirea de Dumnezeu nu pot să lipsească, oricare ar fi calea sau metoda aleasă. Noi ştim că dacă suntem cu mintea la Dumnezeu, nu putem greşi.

Despre felul cu trebuie să ascultăm un om de la care vrem să învăţăm, Jean Klein ne spune: Atenţia fără tensiune ... Pe plan psihologic, nu trebuie să intervenim cu nimic, să fim în acelaşi timp receptivi şi activi, liberi de trecut şi de viitor, ascultându-l doar pe cel care ne învaţă şi ascultându-ne, în acelaşi timp, pe noi înşine. Pe plan corporal, trebuie să obţinem o stare musculară neutră, fără atracţie sau repulsie. E uşor de remarcat că suntem continuu în defensivă faţă de mediul înconjurător, ceea ce perturbă propria noastră psihologie. Nu numai repulsiile declanşează un întreg sistem de contracţii mai mult sau mai puţin durabile, ci în măsură egală şi atracţia, cu întregul ei cortegiu de avidităţi şi nelinişti, care provoacă în corp aceeaşi tensiune. Această stare de tensiune continuă ne transformă adesea în nişte marionete jalnice, cu mişcări sacadate, sclavi ai unor ticuri ridicole. Trebuie să conştientizăm această stare de fapt într-un spirit de luciditate senină, excluzând categoric orice idee de culpabilitate, de merit sau chiar de dorinţă a schimbării. Numai astfel va putea să apară acea reacţie decisivă care ne va izbăvi de integrarea în schemele obişnuite. Trebuie să ajungem la înţelegerea potrivit căreia corpul nu este nimic altceva decât o idee. Nu e nimic altceva decât un ansamblu de idei cristalizate, fixate şi solidificate prin repetiţie, obişnuinţă, stagnare. Regenerarea corpului se poate obţine printr-o terapeutică ce constă în stabilirea unui proces invers de atenţie discriminatorie şi dizolvantă, care duce la distrugerea „sclerozelor”. Fiindcă, în ultimă instanţă, corpul nu-i altceva decât un ansamblu de „scleroze mentale” pe care singură mintea le-a produs prin relele sale obiceiuri, şi pe care doar mintea poate să le distrugă printr-un proces invers. Acest proces invers ne pune, în cele din urmă, în posesia unui corp regenerat, purificat, care corespunde în limbaj creştin cu ceea ce se cheamă „corpul de slavă”.

În Sfânta Scriptură stă scris: Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Cel ce este întru voi, Cel pe care de la Dumnezeu Îl aveţi?

Vă invit să meditaţi la măreţia lui Dumnezeu comparativ cu problemele noastre.

Săptămâna viitoare, cu voia lui Dumnezeu, vom vorbi despre cartea DIVINA IUBIRE, autor Paramahansa Yogananda.