Directorul Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud a fost vehiculat ca prefect al Sucevei
Directorul Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud, Dan Fîrţescu, a fost una dintre nominalizările pentru funcţia de prefect al judeţului Suceava. Potrivit Monitorului de Suceva, Dan Fîrţescu a fost favorit în preluarea conducerii Instituţiei Prefectului Suceava, fiind susţinut de PNL. Finanţistul se pare că a ieşit din calcule pentru că nu este, actualmente, funcţionar public.
Fîrţescu a fost şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, după care şef al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Suceava. Dan Fîrţescu a candidat în anul 2008 pentru un post de deputat, din partea PNL Suceava. Acesta a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice – specializarea „Finanţe” din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi un masterat în administraţie publică.
Citiţi şi:
- Năsăudean încarcerat la Suceava, pentru „un colet” suspect
- Leoni vrea să deschidă la Suceva o fabrică cu o mie de angajaţi!
- Primarul Ovidiu Creţu: Vom ataca în instanţa de contencios decizia Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud
- Colindători din Şieuţ, la Festivalul „Porniţi plugul, Feţi Frumoşi” din Vatra Dornei
- Concurenţă acerbă pentru funcţia de director/director adjunct la Camera de Conturi Bistriţa! Vezi cine candidează!
Adaugă comentariu nou