SFINŢII ROMÂNI DIN JUDEŢUL NOSTRU

În 23-24 octombrie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în rândul sfinţilor, a mucenicilor năsăudeni, Atanasie Todoran, Vasile din Telciu, Grigore din Zagra şi Vasile din Mocod, cu ziua de pomenire în 12 noiembrie. Aceşti bărbaţi ai Bisericii strămoşeşti din Transilvania au fost martirizaţi pentru că au apărat cu îndrăzneală şi fermitate ortodoxia transilvană, supusă unor extrem de mari presiuni politice şi religioase din partea autorităţilor habsburgice catolice. Vârful marii terori a fost atins de martirajul de la Salva din noiembrie 1763 a venerabilului Atanasie Todoran şi a celorlalţi apărători dârji ai „Legii româneşti.”
Atanasie Todoran a fost toată viaţa sa militar şi tot militar a murit ca apărător al ortodoxiei româneşti. „Io, Mihail Racoviţă, din mila lui Dumnezeu Cel închinat în Troiţă, Voievod a toată Ţara Moldovei, slobozim din oastea noastră, după ce a slujit-o 13 ani în rang de căpitan, pe Dumnealui Atanasie TODORAN, în vârstă de 74 de ani şi jumătate.” Atanasie Todoran s-a născut într-un sat care avea din vechime o mânăstire, care s-a reconstruit în anul 1533 pe timpul domnitorului Petru Rareş, pe malurile pârâului Bichigiu, iar Cetatea Bistriţei i-a dat proprietăţi şi anumite înlesniri, acestea confirmând proprietăţile mânăstireşti de mai înainte. Această mânăstire de la Bichigiu a fost arsă şi demolată din ordinul episcopului greco-catolic Petru Pavel Aron şi a generalului catolic Buckov, care au aplicat „Ordinul Măritei Comisiuni Regale” din 1761. „Mânăstirile –ortodoxe n. n.- de lemn să fie arse pretutindenea, cele de piatră să fie distruse, iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar, să fie pedepsit negreşit prin moartea prin spânzurătoare sau prin pierderea capului.” N-a scăpat de distrugerea catolicilor nici o mânăstire sau schit din Transilvania. Bătrânul căpitan Todoran i-a numit „păgâni.” Atanasie Todoran a fost contemporan cu un alt sfânt al judeţului nostru, mare luptător pentru apărarea ortodoxiei, Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin.
Atanasie Todoran este tras pe roată în 1763, pe platoul Mocirla din Salva, iar Vasile Dumitru Apopii, din Mocod, Mani Grigore din Zagra şi Vasile Oichii din Telciu au fost spânzuraţi. Peste 22 de ani, în 1785, alţi martiri ai neamului românesc primeau moartea prin trasul pe roată, lângă Alba Iulia. Aceştia se numeau Horea şi Cloşca.
Curtea imperială de la Viena, în frunte cu împărăteasa, confirmă pedeapsa cu moartea pentru martirii români şi chiar o întăreşte. „Todoran a lui Dănilă din Bichigiu, de 120 de ani, să fie frânt cu roata de jos în sus, iar capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire-cu Roma n.n.-şi de la înrolarea în statul militar grăniceresc, precum şi pentru că, la cererea stăruitoare a fiului său muribund, n-a lăsat să i se ofere acestuia Sfânta Cuminecătură-azimă-.Vasile Dumitru a Popii, alias Vasoc din Mocod să fie trecut de la viaţă la moarte prin ştreang pentru rebeliune. Mani Grigore din Zagra să fie spânzurat tot pentru aceeaşi crimă. Vasile Oichii de la Telciu să fie pedepsit la fel.Trupurile acestor criminali să fie lăsate neânmormântate pe locul de pierzare, ca pildă de groază şi pentru alţii.”
Criminali nu sunt aceşti eroi ai neamului românesc, care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea credinţei ortodoxe strămoşeşti, a Legii româneşti. Aceştia sunt sfinţii neamului nostru. Criminali sunt cei care i-au omorât şi care, acum, dau socoteală în faţa lui Hristos.
Dan Popescu