A sosit “Dacia literară”, cu “ai nostri” de dincolo si dincoace de munţi

A apărut deja primul număr (dublu!) 1-2/ 2013 al revistei “Dacia literară” din Iaşi. Ediţia se deschide cu “Proiecte primăvăratice”, un superb poem al regretatului Mihai Ursachi, din care cităm doar finalul: “Acesta era visul nostru, să deschidem/ un pension pentru fluturi;/ şi din naivitate nici nu ştiam/ că o mulţime de lume se gândise/ mai înainte la asta”.
Nici noi nu ştiam că distinsul academician Alexandru Zub a visat şi el – punând umărul, alături de Ana Blandiana, ţin să precizez - , la Memorialul Sighet, după cum însuşi mărturiseşte în paginile de început ale acestei reviste. A visat, vreo două decenii, la un astfel de edificiu care “să pună în valoare memoria celor oprimaţi sub dictatura comunistă”. Căci, vorba lui Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României (citat de Alexandru Zub), “trecutul, oricât de dureros, poate fi depăşit. Ca să poată fi depăşit, el trebuie să fie asumat. Ca să poată fi asumat, el trebuie să fie înţeles. Şi ca să poată fi înţeles, el trebuie să fie cunoscut”. Nimic de (contra)zis.
Cum stă treaba, însă, cu însurătoarea şi măritatul (în sens etimologic, fireşte), ne explică, ceva mai încolo, Stelian Dumistrăcel, îmboldit, cică, de o studentă, care l-ar fi întrebat de ce fata se mărită şi feciorul se însoară, atâta vreme cât e vorba de aceeaşi chestie: căsătoria? Se căsătoresc şi pace bună!, zice dumneaei, studenta, şi cu asta s-ar evita o nouă (şi nedorită) discriminare între sexe. Oricum, povestea e mai lungă, e interesantă şi merită citit articolul cu pricina. Precum şi generoasa cronică (de şase pagini!) a lui Ioan Holban, care este de părere că “primii doi ani ai deceniului nouă din secolul trecut au fost excepţionali pentru poezia noastră contemporană”. Nu-l contrazicem, fiinndcă în anii respectivi s-au afirmat câţiva (nu puţini!) poeţi de cursă lungă, pe care tot dumnealui îi arată cu degetul: Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Matei Vişniec, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Traian T. Coşovei, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian, Ioan Moldovan, Ion Stratan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ion Mureşan. Pentru ca în continuare, opinentul să se ocupe doar de cel care a debutat (răsunător!) în 1981 cu Cartea de iarnă şi, grăbindu-se încet, vorba latinului, a reuşit, anul trecut, o performanţă care nu stă la îndemâna oricărui poet: Cartea Alcool. Care Carte (cu majusculă!) a cules atâtea premii până în prezent, încât nici autorul ei nu cred că le mai ţine minte pe toate. Şi cum alcoolul merge mână în mână cu cântecul, poemele lui Ion Mureşan au fost puse pe note. Şi cântate. De Ada Milea, deocamdată. (Ce-o să se întâmple, mă întreb, rhetoric, când versurile lui Ion Mureşan vor deveni… băubile. Ai vedea pe stradă numai cititori beţi, nu-i aşa?). Emilian Galaicu Păun scrie despre sejurul belgian (14-24 iunie 2012), pe care în forul său interior l-a numit “decada literaturii em.g(a)-p(iste) în ţara trilingvismului armonios”, cu ce a văzut şi a făcut domnia sa pe-acolo umple nu mai puţin de şapte pagini de revistă. Poezie semnează în acest număr: Maria Bredis Macovei (Letonia), Nicolae Coande Ioana Dinulescu, Vasile Ftime, Vlad Sibechi, iar teatru, Octavian Onea: un fragment din piesa “Biuroul directorului sau O zi cu Iulia şi Petriceicu Haşdeu”. Călin Ciubotari realizează un amplu interviu cu Vladimir Beşleagă, care mărturiseşte, printre altele: “De la o vreme am ajuns să urăsc această ocupaţie vicioasă, scrisul”. La “Chestionarul cu accente ludice” (formulat de Lucian Vasiliu) răspund în acest număr: Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru şi Lucian Dan Teodorovici. “Podul lui Eminescu” este semnat de Ion Mitican (trecut la cele veşnice în 2012). Cronica lui George Popa despre cartea Svetlanei Paleologu Matta, “Eminescu sau abisul ontologic”, este urmată de “Rapoartele revizorului şcolar Mihai Eminescu despre învăţământul rural din judeţul Iaşi” de Gheorghe Baciu, apoi eseul “Clasicism în creaţia eminesciană” de Violeta Basarab Vasilescu. Distinsul critic clujean, Constantin Cubleşan, prezintă cartea “Eminescu. Polimorfismul operei” de Cornel Munteanu, punând în final degetul pe rană: “Întregul demers critic al lui Cornel Munteanu se constituie de fapt într-o provocare la un nou tip de lectură a operei eminesciene şi a criticii eminescologice, domnia sa fiind partizanul declarat al ideii că astăzi nu se mai poate vorbi despre poet la fel ca în urmă cu un deceniu, cu atât mai puţin ca în urmă cu un secol. E nevoie, spune Cornel Munteanu, de un alt unghi interpretativ (nu doar de un nou limbaj critic) care să corespundă orizontului aşteptărilor cititorului secolului XXI.”
“Valori eminesciene în poezia lui Mircea Ivănescu” se intitulează cronica lui Andrei Moldovan, critical cu care ne întâlnim tot mai des prin paginile prestigioaselor reviste (din Ardeal şi Moldova): “Vatra”, “Tribuna”, “Dacia literară”, “Convorbiri literare”, “Conta” şi altele.
“Pentru Mircea Ivănescu, susţine critical din Beclean, valorile eminesciene la care se raportează deseori reprezintă şansa comunicării, a unui dialog relevând reciproc spaţiile profunde ale fiinţei, cu stimularea unei atitudini creative, în adâncurile poemelor sale care nu produc valori la suprafaţa apei.”
Despre “Sfatul scriitoricesc de la Putna” (o “ispravă a Cercului «Bucovina Literară» de la Cernăuţi, înfiinţat la data de 2 iunie 1943, cu un număr de peste 50 de membri”), care a avut loc la Putnia, în august 1943, scrie Ion Filipciuc, neastâmpăratul mioriţolog şi grabnicul scormonitor de arhive.
Mai semnează în acest număr: Nicolae Mareş, “O prestigioasă publicaţie suceveană”, Eugen Munteanu, “Ivănescu, omul şi intelectualul”; Iulian Pruteanu Isăcescu, “Scrisori către G. T. Kirileanu; Grigore Ilisei, “Statuia artistului” (Iftimie Bârleanu), Teodor Damian, “O mărturie de credinţă”, Maria Pilchin, despre cartea lui Dumitru Crudu, “Eşarfe în cer”, Vasile Iancu, “Jurnalul ca literatură, jurnalul-document”, Ioan Şt. Lazăr, “Între cultură şi existenţă, cu «luciditate şi nostalgie»”. Liviu Apetroaie, “Cărţile pe masă…”
Nu putem încheia aceste rânduri fără a menţiona şi un document inedit: “Proiect de carte dedicată lu Mihai Ursachi”, o discuţie purtată (înregistrată, transcrisă şi pusă acum în pagină) între regretatul Cezar Ivănescu, Lucian Vasiliu şi preotul Gheorghe Ursachi (fratele poetului), cu referire la o ediţie integrală a operei lui Mihai Ursachi, aşa cum ar merita-o cu prisosinţă Poetul.