Juniorii A şi B ai Gloriei joacă duminică derby-urile cu CFR Cluj
Duminică, pe Stadionul „Jean Pădureanu” şi pe terenul II se vor disputa derby-urile dintre juniorii Gloriei şi cei ai CFR Cluj. De la ora 12.00, se va disputa partida Gloria Juniori A – CFR Cluj Juniori A (pe Stadionul “Jean Pădureanu”), iar de la ora 14:00 se întâlnesc Gloria Juniori B şi CFR Cluj Juniori B (pe terenul II).
Echipa de Juniori A (grupa de vârstă 1994) este pe locul I în clasamentul Campionatului Naţional de Juniori, urmată de echipa CFR-ului, iar echipa de Juniori B (grupa de vârstă 1996) este clasată pe locul secund, dar tot cu un un loc mai sus decât clujenii.
“Lupta strânsă dintre echipe face ca aceste partide să fie considerate adevărate derby-uri, iar conducerea ACF Gloria 1922 Bistriţa le oferă tinerilor bistriţeni tot sprijinul de care au nevoie, punându-le la dispoziţie atât terenul mare pe care evoluează seniorii, cât şi terenul II, aflat în incinta Complexului Sportiv Gloria. Şi pe viitor juniorii vor beneficia de susținerea venită din partea conducerii ACF Gloria Bistriţa”, se arată încomunicatul remis redacţiei.
Între timp, senorii au programat sâmbătă un meci amical, în deplasare, cu Mureşul Luduş.
Citiţi şi:
- Gloria Bistriţa, gazda turneului zonal al C.N. fotbal juniori E
- „Scandal” înaintea partidei dintre Cetate şi U Cluj: Meciul nu se poate juca pe stadionul „Jean Pădureanu”. Află cine a interzis acest lucru şi cine este “stăpânul” terenului din parcul municipal???
- Fii alături de Gloria Bistriţa în partida de la Satu Mare! Nu te costă mai nimic
- Liga a III-a. Minerul 1947 Ocna Dej- CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 0-1
- “Ne aşteaptă o partidă foarte grea cu cei de la Vaslui”
Adaugă comentariu nou