STRIGĂTUL PIETREI

Ajuns în Bistriţa, doream, la fel ca la Timişoara, să cutreier în timpul liber prin locuri marcate de izul culorilor în ulei. Aşa l-am întâlnit pe Grigore Bradea, consătean din Spermezeu, fost coleg la şcoala generală cu fratele meu Viorel, mai mare ca mine cu 12 ani. Acum, după atâţia ani, când scriu aceste rânduri la masa de lucru din cadrul atelierului meu, simt privirile câtorva lucrări de sculptură şi modelaj, primite de la sculptorul Grigore Bradea, aflate pe etajera bibliotecii din spate. În partea opusă, pe perete, la loc de cinste, se află două medalioane, unul din ghips iar celălalt din plumb, încercări turnate după modelul realizat de Grigore Bradea pentru mormântul tatălui meu, învăţătorul Vasile Mizgan. Îmi amintesc că pentru cuprarea medalionului de plumb mi-am realizat o mică instalaţie pentru electroliză...
Îl găseam pe Grigore Bradea în atelierul lui amplasat în spatele Galeriei de artă ,,Arcade-24’’ ori sculptând într-un bloc masiv de piatră sub cerul liber. Privind îndelung comuniunea dintre piatră şi sculptor, îmi astâmpăram setea de sculptură. Din puţinele cuvinte, dar la obiect, ale sculptorului Bradea şi dintr-o schiţă realizată ad-hoc vedeam, parcă, finalul lucrării, opera care aştepta cu nerăbdare să fie dezvelită de surplusul de piatră din piatra trezită după milenii de somn:

Strigătul pietrei
captiv în coaja dură
cheamă muzele –
creator şi operă
pe drumul nemuririi

Dalta lui Grigore Bradea, sub lovitura ciocanului, muşca ritmic din acoperământ, apoi
într-o odihnă tacită, acele amprente unice ale degetelor mâinilor artistului, mângâiau locul dezgolit din piatră. Această verigă faptică, de muncă asiduă şi de nobleţe, face parte din structura unui lung lanţ temporal de trezire a operei ce marchează întreaga metamorfoză din momentul desprinderii din cariera de piatră de la Viştea şi până la ridicarea în picioare pe postament, scuturată de surplus şi finisată în finalitatea formelor:

Amprenta dălţii
în mimica iertării
atinsă tactil –
metamorfoza pietrei
în sublima operă

Din lut ori din surplusul de piatră din blocul masiv se năşteau, de multe ori, alte lucrări miniaturale pe care Bradea le oferea, cu dragă inimă, celor apropiaţi lui:

Punând mult suflet
asemeni lui Dumnezeu
mâini creatoare –
oprind timpul mişcării
artistul modelează

Acum, peste ani, îmi dau seama că am avut privilegiul să trăiesc clipe de neuitat alături de maestrul şi sculptorul Grigore Bradea, păstrând cu sfinţenie cadourile, primite de-a lungul anilor, de valoare inestimabilă pentru sufletul meu.
Prin vara anului 1988 m-am hotărât să plec la Anieş unde, Grigore Bradea împreună cu sculptorii Maxim Dumitraş, Anton Tănase şi Mircea Mocanu dăltuiau, după un desen tehnic riguros, în elemente din piatră ce intrau în componenţa coloanelor şi a placărilor cu piatră la Casa Poporului. Înarmat cu ,,o fele de pălincă’’ din livada de la Spermezeu, am ajuns la Anieş, aproape de dealul la care coama lui era trasată, parcă, de mâna unui copil după linia unui curcubeu:
Cerul sprijinit
pe căciula rotundă
din verdele crud –
întinsă spre curcubeu
mâna micului artist

Am apelat la tăietorii de marmură să-mi taie şi mie un postament din delicata materie albă cu filoane gri-albăstrui. Grigore Bradea mi-a dat o bucată din piatră de duritate mai mică decât piatra de Viştea, o bucată din care, cu un ciocan şi o daltă din arsenalul sculptorilor, în puţinul timp rămas până la plecare, am scos un cap de fată cu o privire olimpică. Eram foarte încântat de acest mod de integrare în cântecul sacadat al loviturilor de ciocane. Priveam bucata de piatră atent la sugestia temei dată de piatră, dar şi la cuvintele lui Grigore Bradea:,,piatra îţi spune ce să faci!’’
Peste ani, pietrele au devenit pentru mine cadouri date de natură, în care dalta timpului a lăsat să se întrevadă opera prin îndepărtarea, de multe ori doar la modul imaginativ, a superficialului ambalaj. Cuvintele lui Grigore Bradea, de multe ori spuse cu tâlc, îmi brăzdau câmpul avid de sculptură în ritmul decopertării capodoperelor:

Din somnul adânc
mesagerul trezirii
dăltuind forme –
lumina creaţiei
atinge nemurirea

Postamentul din marmură, pe care l-am şlefuit cu multă trudă, a stat ani buni ca suport pentru lucrarea ,, Dansatoarea’’ din piatră de Viştea, realizată de Bradea, într-o încadrare ornamentală a bazei unui stâlp de susţinere din apartamentul din Piaţa Morii, apartament unde am avut de multe ori bucuria vizitei domnului Grigore Bradea însoţit de doamna Floarea Bradea, soţia sculptorului, mai ales cu prilejul sărbătorii de Sfântul Gheorghe.
Întrebuinţat ca postament pentru lucrarea ,,Cap de bărbat’’ în cadrul primei expoziţii comemorative ,,Grigore Bradea’’, care a avut loc în cadrul Galeriei ,,Arcade-24’’, în anul 2002, acum paralelipipedul din marmură se află în grădina casei mele, încadrat de o arcadă din trandafiri, purtând amprenta energetică a întâlnirii de la Anieş.
Acasă la Grigore Bradea, pe Aleea Trandafirilor, stăteam de cele mai multe ori pe bancheta colţarului de la bucătărie. Bradea avea locul lui, cu spatele la geam. Doamna Bradea stătea deobicei pe lângă plită. Scrumiera îşi avea locul ei privilegiat pe masa din bucătărie. Domnul Bradea avea o ţinută impunătoare, dar un suflet bun, o atitudine conciliantă, înţelegătoare. Ochii adânci, sfredelitori, din a căror reflexii cu greu puteai defini culorile, aveau o strălucire aparte. Adeseori îşi masa nodurile mâinilor într-o formă de mângâiere, împăciuitoare în istovitoarea muncă cu dalta. Odată, mi-a povestit cum a mers la deschiderea anului şcolar, după ce a fost admis la Liceul de Artă din Cluj, îmbrăcat cu cămaşă albă din cânepă, cu curea lată şi cu un clop negru, ciobănesc, cu boruri drepte:

Din marea albă
coama dealului rotund
brăzdează zorii –
pierdută în orizont
linia borurilor

Cu voia ori fără voia noastră, imparţial timpul îşi urmează cursul. După mai mulţi ani, într-una din zile mă aflam cu Ani la doamna Bradea. Era văduvă de aproape zece ani. Ne-a povestit de costumul popular moştenit de la mama dânsei, păstrat ca haine de înmormântare. În 25 septembrie 2008, printre coroane şi buchete de flori, pe pieptul doamnei Floarea Bradea se zărea cămaşa albă cu şiruri cusute de mână:

Portul popular
în zi de sărbătoare
odă trecerii –
pe cerul amintirii
de mână fiinţe dragi